Articol de Viorel Tudorache - Publicat vineri, 11 martie 2022 17:35 / Actualizat vineri, 11 martie 2022 18:25
FCSB 2 a umilit-o în deplasare pe Dinamo 2, scor 4-1, într-un joc care a contat pentru runda #16 din Liga 3, Seria 4.
Matei Tănasă a deschis scorul pe stadionul „Progresul Spartac”, Claudiu Stan a egalat pentru „câini”, apoi roș-albaștrii și-au pus la respect rivalii. 3 goluri până la final semnate de Andrei Istrate, Andrei Tănasă și Gabriel Fulga.
Scorul e umilitor pentru Dinamo ținând cont că în primul „11” al „câinilor” s-au regăsit azi și câțiva jucători care cochetează cu prima echipă, ca Fara, Țone, Cl. Stan, Celar sau Amzar.
VIDEO. Meciul integral Dinamo 2 - FCSB 2 1-4
- Sursă video: Radio Dinamo 1948
Grație acestui succes, FCSB a trecut peste Dinamo în Seria 4 din Liga 3, cu o etapă înainte de încheierea sezonului regulat. FCSB e pe 5, Dinamo pe 6, iar ambele formații vor evolua în play-out.
În tur, Dinamo 2 s-a impus în deplasare la FCSB 2 cu 3-0. La nivelul primelor echipe, Dinamo a fost învinsă de FCSB fără drept de apel în sezonul regulat, 0-6, în tur, 0-3, în retur.
I-au stricat ziua lui Colceag
Antrenorul principal al echipei secunde de la Dinamo, Sorin Colceag, împlinește astăzi 50 de ani, chiar în ziua meciului Dinamo 2 -FCSB 2. Așadar, aniversare ratată pentru tehnicianul care a pregătit o scurtă perioadă de timp prima echipă a „câinilor” în această stagiune.
9-0la general a fost pentru FCSB în derby-urile cu Dinamo din acest sezon de Liga 1