FOTBAL  »  LIGA 3  »  INVESTIȚII

GALERIE FOTO Stadion de 40 de milioane de euro în România, cu bustul lui „Tata Jean” la intrare

Articol de - Publicat miercuri, 10 aprilie 2024 12:07 / Actualizat miercuri, 10 aprilie 2024 12:48

În următorii ani, la Bistrița ar trebui să fie inaugurat un stadion de patru stele pe locul vechii arene ridicate în 1930, dar și un stadion de atletism și mai multe zone de agrement. Planurile au fost anunțate de politicienii locali.

România se pregătește de patru rânduri de alegeri în 2024, primele fiind europarlamentarele și cele locale, pe 9 iunie, un motiv în plus pentru politicieni să iasă în față cu tot felul de promisiuni electorale.

GALERIE FOTO. 40 de milioane de euro pentru un stadion nou la Bistrița, cu bustul lui Jean Pădureanu

+7 FOTO

Ultimul exemplu este la Bistrița, acolo unde candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a promis construirea de la zero a unui stadion modern, de top, cu peste zece mii de locuri.

Acesta ar urma să fie construit pe locul actualului stadion „Jean Pădureanu”, aflat într-o stare deplorabilă!

Un stadion inaugurat în 1930 și care a fost renovat ultima oară în 2008. Totul e într-o adevărată paragină, cablurile nocturnei au fost furate, iar tabela nu mai funcționează de ani buni.

GALERIE FOTO. Cum arată în prezent arena pe care juca Gloria Bistrița în Divizia A

+35 FOTO

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat că „va fi un stadion 4 stele UEFA, cu circa 10.875 de locuri, cu zone de tribune VIP și loje VIP”.

Conform Studiului de fezabilitate, dezvoltarea stadionului de fotbal necesită o investiție totală de circa 40 de milioane de euro!

Bistrița se bate la promovarea în Liga 2

În acest moment, echipa locală, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, a prins play-off-ul Ligii 3, Seria 9, și are șanse mari să joace în barajul care o poate readuce în Liga 2.

În serie e pe primul loc în clasament, cu 44 de puncte, peste Unirea Ungheni (39 de puncte), ACS Mediaș (35) și Universitar din Alba Iulia (31).

Revenind la noua arenă care ar putea apărea în Bistrița în următorii ani, politicianul PSD, Gabriel Lazany, a declarat: „Vrem să redăm stadionul bistrițenilor care au trăit atât de multe momente frumoase aici, alături de echipa de suflet”.

Statuie pentru Jean Pădureanu

Totodată, în ceea ce privește Parcul Municipal, Gabriel Lazany a adăugat: „Va exista o zonă monumentalistică prin care le vom aduce un binemeritat omagiu celor care au făcut atât de multe pentru sportul bistrițean. Primul bust îl va readuce aproape de noi pe Jean Pădureanu”.

Jean Pădureanu a murit pe 30 decembrie 2016, la vârsta de 80 de ani. „Lordul”, așa cum era supranumit cel mai longeviv președinte din fotbalul românesc, suferea de un cancer generalizat, la care s-au adăugat și alte boli precum diabet, probleme cardiace și Alzheimer.

Tatăl „Cooperativei” și închis în „Dosarul Transferurilor”

Figură extrem de controversată, Jean Pădureanu a fost în conducerea clubului bistrițean, cu mici întreruperi, din 1966 până în 2013. Pădureanu a fost considerat tatăl „Cooperativei” și acuzat că, ani la rând, a coordonat mașinăria meciurilor trucate din România, apogeul fiind atins în anii '90-2000, perioadă sugrumată de blaturi și de bani negri.

Stadion de 40 de milioane de euro în România, cu bustul lui „Tata Jean” la intrare
Jean Pădureanu

El a fost și unul dintre condamnații din „Dosarul Transferurilor”. A luat 3 ani și 4 luni de închisoare, fiind găsit vinovat că a declarat sume mai mici la transferurile lui Ionel Ganea la VfB Stuttgart și Lucian Sânmărtean la Panathinaikos. A fost liberat după un an și 3 luni petrecuți în spatele gratiilor.

Visează și la un stadion de atletism și alte facilități

Pe lângă stadionul de 4 stele pentru echipa de fotbal, politicienii au venit și cu planul pentru ridicarea unui stadion de atletism, dar și a mai multor zone recreative pentru activități în aer liber, skateboarding, badminton sau minifotbal.

+7 FOTO

Studiul de fezabilitate a fost elaborat de compania Dico și Țigănaș, din Cluj-Napoca, firmă care a proiectat și Cluj Arena, BT Arena, noile stadioane din Craiova, Târgu Jiu, dar și Sala Polivalentă din Brașov, aflată în construcție.

Citește și:

Se contruiește un nou bazin olimpic de înot: investiție de 35 milioane de euro
INVESTIȚIE
Se contruiește un nou bazin olimpic de înot: investiție de 35 milioane de euro
Timișoara va avea un stadion nou » A fost emisă şi autorizaţia de construcţie! Cât costă și câte locuri va avea
INVESTIȚIE
Timișoara va avea un stadion nou » A fost emisă şi autorizaţia de construcţie! Cât costă și câte locuri va avea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
cordell.hull
cordell.hull  •  10 Aprilie 2024, 15:26
Postat de brentford pe 10 Aprilie 2024, 13:31

Pai daca tot ii faceti bust lui Padureanu,de ce sa nu mergeti mai departe si cu Iliescu,Nastase,Ceausescu si Elena?

Păi ăștia sunt steliști… cine știe… poate chiar fecefecesebisti

alupigus12
alupigus12  •  10 Aprilie 2024, 14:11

Ce a reprezentat Jean Pădureanu in fotbal, reprezintă PSD și PNL în politică. Normal că-i fac statuie.

albu
albu  •  10 Aprilie 2024, 13:40

Cum altfel sa-l omagiezi pe parintele cooperativei!? Bistrita chiar nu are alti sportivi reprezentativi decat pe blatistul asta?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează