Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat joi, 01 august 2024 20:38 / Actualizat joi, 01 august 2024 22:18
Suporterii celor de la Unirea Dej, echipă care a retrogradat în Liga a 3-a în sezonul trecut, condamnă conducerea pentru situația extrem de complicată în care se află clubul.
Clubul Unirea Dej se află pe marginea prăpastiei. În sezonul 2022-2023, echipa a reușit un parcurs foarte bun în eșalonul secund, unde a intrat în play-off și a încheiat pe locul 6. Anul următor, dejenii au retrogradat în Liga a 3-a.
Chiar dacă Unirea s-a înscris în Liga a 3-a, clubul nu ar fi început nici până în acest moment pregătirea de vară, conform liga2.prosport.
Brigada Someșeană, facțiune care susține Unirea Dej, a emis un comunicat acid, în care ultrașii le cer socoteală celor responsabili de situația în care a ajuns clubul. Aceștia consideră că primarul Morar Costan este principalul vinovat.
Suporterii celor de la Unirea Dej cer socoteală conducerii, după ce clubul a ajuns într-o situație critică: „După retrogradare, vine desființarea?”
„DUPĂ RETROGRADARE, VINE DESFIINȚAREA CLUBULUI UNIREA DEJ?!
Au trecut mai bine de două luni de la RETROGRADAREA echipei din Liga a II-a și mai este mai puțin de o luna până la începerea campionatului de Liga a III-a, iar la club este liniște apăsătoare, a mai rămas doar un lacăt ruginit pe ușa cu gratii!
Imediat după ce echipa a retrogradat, în sâmbăta zilei de 11 mai, am cerut ca cineva din club, conducerea, să iasă cu un comunicat în care să li se explice suporterilor, oamenilor din Dej, ce se va întâmpla cu acest club, strategia pentru viitorul sezon.
Ni s-a răspuns că se lucrează la comunicat și că LUNI (înca nu se știe care luni ?!?!?) se va comunica totul despre viitorul clubului UNIREA DEJ !!! De atunci, nici mai mult, nici mai puțin au trecut exact 12 săptămani în care nimeni nu ne spune nimic, nimeni nu știe nimic, conducere se pare că nu mai există, primarul care la PROMOVAREA echipei în Liga a II-a își asuma toate meritele acum nu își mai asumă și RETROGRADAREA echipei, parcă a intrat în pământ, e de negăsit.
În acest moment, nu se știe dacă echipa este înscrisă în Liga a III-a, nu avem antrenor la echipă, de jucători nici nu se pune problema, dacă echipa este înscrisă în Liga a III-a, vom face doar figurație, ținând cont că peste 3 săptămâni începe campionatul, iar la club nu există nici măcar un jucător legitimat în acest moment?!?!
Cine ne poate răspunde la niște întrebări de bun-simț și simple?! Conducere la clubul de fotbal mai avem?! Primar care își asumă meritele echipei mai avem?!
TOT CE A MAI RĂMAS LA CLUBUL DE FOTBAL UNIREA DEJ ESTE ACEST LACĂT RUGINIT PE O POARTĂ DE FIER ȘI MAI RUGINITĂ!”, au scris cei de la Brigada Someșeană.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”