Articol de Sebastian Culea, Remus Dinu, Cezar Titor - Publicat marti, 22 octombrie 2024 15:47 / Actualizat marti, 22 octombrie 2024 17:26
Episod incredibil la copii și juniori. FC Player, un club juvenil din Capitală, a pierdut la masa verde în fața celor de la ACS FC FC Dinamo, motivul invocat de forurile abilitate fiind folosirea a minimum 2 jucători de 18 ani la partidele U19.
UPDATE. Reacția FRF: „Clubul FC Player a încălcat regulamentul competiției”
În urma apariției materialului pe GSP.RO, oficialii Federației Române de Fotbal au făcut precizări pe marginea acestui subiect
- Clubul FC Player a încălcat regulamentul competiției, așa cum a fost el stabilit prin decizia Comitetului Executiv. Concret, în regulament se specifică:
- “Au drept de joc în CUPA - NAȚIONAL U19, ediția 2024 – 2025 jucătorii amatori și profesioniști născuți în anul 2006 și mai tineri. În sezonul 2024 – 2025 echipele participante în această competiție vor fi obligate să folosească pe toată durata jocurilor din campionat cel puțin 2 jucători născuți în anul 2007. NOTĂ - În situația în care nu se respectă obligația de mai sus (folosirea a minim 2 jucători născuți 2007, NU MAI MICI, pe toată durata jocului), echipa în culpă va pierde jocul prin forfait”.
- Regulamentul este disponibil pe site-ul www.frf.ro, la acest LINK.
- Mai mult decât atât, această prevedere din regulament a existat și în sezonul precedent, ea nu a fost introdusă anul acesta. Menționăm că FC Player nu a făcut nicio propunere de modificare a regulamentului, nici către Adunarea Generală a FRF și nici către Comitetul Executiv al FRF.
- Regulamentul din acest sezon competițional a fost aprobat în primul Comitet Executiv al FRF de după terminarea anului competițional 2023-2024, mai exact la data de 23 iulie 2024, ultima zi a perioadei de înscriere a fost 25 iulie 2024, iar prima etapă a competiției la care se face referire a fost în 9 octombrie 2024. În conformitate cu ROAF, regulamentele / sistemele competiționale trebuie să fie publicate cu 10 zile înainte de începerea competiției.
(știrea inițială)
Concret, una dintre adversarele pe care juniorii celor de la ACS FC Dinamo le-au avut în competițiile juvenile din Capitală reclamă faptul că gruparea patronată de Nicolae Badea ar fi câștigat un meci cu FC Player la „masa verde” pe baza unui articol de regulament vag, care s-ar fi modificat „peste noapte” în așa fel încât să fie în favoarea clubului roș-alb.
Pe un ton acuzator, cei de la FC Player 2008, un club cu rădăcini vechi în Capitală, în sectorul juvenil, reclamă că organele Federației ar fi judecat preferențial întregul caz, pentru a favoriza clubul aflat în patrimoniul lui Nicolae Badea.
FC Player s-a impus pe teren, forurile au „răsturnat” rezultatul în favoarea juniorilor lui Nicu Badea
În 2023, FC Player și-a adjudecat Cupa României la categoria U17, deși jucătorii folosiți erau născuți maxim în anul 2008, deci, la acel moment, aveau maximum 15 ani. Anul trecut, au evoluat în Cupa României U19, echipa fiind obligată de o regulă impusă de FRF: pentru a juca în competiția de U17, trebuie să evoluezi și la U19.
Cei de la FC Player au jucat în trei faze ale Cupei, fiind eliminați în șaisprezecimile competiției. Anul acesta, în prima fază, juniorii clubului bucureștean s-au impus cu 3-1 în fața celor de la ACS FC Dinamo, club deținut de Nicolae Badea, fostul finanțator al „câinilor”, deși diferența de vârstă era considerabilă: jucători de 16 și 15 ani contra unora de 18.
Zilele trecute, FRF a invocat o clauză cel puțin ciudată: în competițiile de Cupa României U19, folosirea a minimum 2 jucători de 18 ani este obligatorie. Părinții, antrenorii și jucătorii echipei s-au revoltat.
Concluzie? În competițiile din ultimii ani, FRF nu s-a sesizat privind încălcarea regulii de către FC Player, însă a făcut-o acum, pentru a „răsturna” scorul unei partide cu Dinamo-ul lui Nicolae Badea.
Competiția se află sub umbrela AMFB, for aflat într-un moment de cumpănă. Potrivit ultimei decizii a Curții de Apel, entitatea condusă de Marian Lumînare, cea care „patronează” Liga 4 și Liga 5 București, plus competițiile aferente de juniori, ar urma să fie dizolvată.
În primul tur al Cupei României U19, am considerat să schimbăm echipele între ele. Așadar, am dat ocazia echipei FC Player care joacă in Campionatul U17 să joace la U19.
Am avut în teren o echipă mixtă 2008/2009, jucând într-o competiție care se adresează în general jucătorilor nascuți în 2006 .A rezultat un meci frumos si intens. Am câștigat cu 3-1 și ar fi trebuit să mergem să jucăm în Turul al doilea al competitiei. FRF a stabilit însă, prin regulament, că vom pierde meciul la masa verde, cu 3-0, pentru că nu am folosit măcar doi copii mai mari (născuți in 2007).
Este vorba despre un regulament care nu a fost pus niciodată în consultare publica și care a fost publicat după înscrierea echipelor in competiții. O astfel de ciudățenie de regulă a aparut dintr-un soi de necesitate considerată de FRF pentru a stimula folosirea de jucatori U18 în competițiile U19.
FRF nu organizeaza niciun fel de competiție U18. Este știut că după U17 rata de abandon în fotbal este de 50%, astfel încât se trece direct la competiția U19. După vârsta de U19, rata de abandon crește la 90%. Politica în fotbalul romanesc este orientată înspre cantitate și mai puțin înspre calitate. FRF are ca principal obiectiv: „Fotbalul pentru toți”. De altfel, participarea în competiții este condiționata de multe criterii non-sportive cum ar fi, de exemplu, existența unei echipe de fete in club sau, un alt exemplu, a unui nutriționist cu diplomă!
Astfel, întâlnim în competițiile de elită, de exemplu, echipe ale Liceelor Sportive în care a investit Statul Român și care, nu au nicio preocupare pentru performanță.
Roata se învârte. Fotbalul merge mai departe. Nivelul în România este mediocru. FRF se laudă cu cantitatea. Felicităm echipa noastră U17, pentru victoria impotriva leaderului Seriei a 4-a a Campionatului Național U19. Nu avem voie sa participăm în Turul 2 pentru ca, deși merităm din punct de vedere sportiv, suntem mai mici cu doi ani decât jucatorii care participă în general în aceasta competiție!
Apropos: La U17: FC Player - ACS FC Dinamo 18-1! La pauză, am facut toate schimbările, iar finalul meciului (când Dinamo a marcat), l-am jucat in 9 jucatori.
- Comunicat FC Player
Acuzații nejustificate? „Cei de la Player sunt recidiviști! Vor să pară imaculați, dar au rămas la stadiul de fotbal județean”
Surse apropiate de gruparea ACS FC Dinamo au declarat pentru Gazeta Sporturilor că acuzațiile celor de la AFC Player ar fi complet nefondate.
„N-ai cum să câștigi la «masa verde» pe nedrept, pentru că toate lucrurile pe care le depui trebuie argumentate faptic... Dar ei sunt recidiviști, mai au vreo două-trei meciuri pierdute așa (n.r. «masa verde»), tot pe astfel de spețe. Nu doar în sezonul ăsta, ci și în trecut!
Anul trecut, știu că au fost punctați cu 9 puncte, 12 puncte... Probabil că ei au rămas la stadiul de fotbal județean, dar nu te joci cu treaba asta. Vrei, nu vrei, trebuie să te supui regulilor, cu toate că ei vor să pară imaculați, ceea ce e un pic mai greu.
Ei au mai pățit treaba aceasta în urmă cu un an sau doi!Ei au bube mari, mai și semnalizează, în loc să stea în banca lor”, a declarat un personaj din apropierea formației dinamoviste.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor