Articol de GSP - Publicat luni, 12 octombrie 2020 22:41 / Actualizat marti, 13 octombrie 2020 08:30
Asociația Municipală de Fotbal București, instituția care organizează meciurile de Liga 4, Liga 5 și competițiile de juniori din Municipiul București, nu a mai putut organiza meciuri de la decretarea stării de urgență și ar avea mari probleme financiare.
Asociația condusă de Marian Lumînare ar fi în pragul falimentului, scrie Impact.ro, care susține că singurele sale venituri erau banii percepuți părinților la copii și juniori pentru meciuri și legitimări. Cei 8 angajați ai săi vor fi puși pe liber până la 15 martie 2021, data la care se preconizează că se va relua fotbalul. Până atunci, AMFB nu mai are nicio sursă de finanțare.
Peste vară, președintele AMFB a solicitat taxele de înscriere pentru ligile 4 și 5, dar și cele pentru cluburile de juniori, oferind chiar şi discount celor ce plătesc anticipat pe mai multe luni.
Competițiile de juniori nu pot fi reluate
Dar competițiile de juniori nu pot fi reluate deocamdată, așa că AMFB este nevoită să restituie banii cluburilor care au plătit deja. Acestă decizie este luată în contextul numărului mare de teste împotriva coronavirus pe care cluburile trebuie să le facă pentru a putea juca.
Am plătit 6.500 lei pentru liga a cincea, precum și 10.000 de lei pentru toate echipele de copii și junior pe care le avem, cu o reducere de 25%. Nu ne uităm la banii dați în avans, regretăm doar că nu se reiau campionatele. Ce o să facem cu acești copii? Mulți dintre ei se vor lăsa, cluburile mici se vor desființa. Până în martie 2021 e prea mult să stai facă jocuri oficiale.
patronul unui club din Capitală, conform impact.ro