Articol de Alin Grigore - Publicat joi, 12 iulie 2018 17:18
Comisia de Recurs din cadrul FRF a respins recursul lui Florin Talpan legat de contestația împotriva a cinci jucători de la Academia Rapid, anunță site-ul FRF.
"Recursul lui Florin Talpan a fost respins de către Comisia de Recurs a FRF, astfel încât Rapid va juca în Liga 3, așa cum s-a decis pe teren", se arată și pe facebook-ul Academiei Rapid.
Contactat de GSP.ro, Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a luat foc când a auzit decizia FRF.
"Eu aștept ca FRF să dea o decizie temeinică și normală. Noi am solicitat loc în Liga a 3-a. Nici nu stau la discuție cu ei. Nu vreau să cred că ne-a fost respins recursul. Dacă vor să mergem mai departe, mergem mai departe la TAS, voi merge și la UEFA să explic care e treaba cu Steaua. Trăim într-o țară unde e prea mare corupția. Domnul Burleanu trebuie să știe că nu mă voi lăsa. Am crezut că acele comisii de la Federație vor judeca normal. Fotbalul românesc se va duce pe o direcție greșită.
Noi n-am primit nimic oficial de la FRF, dar sunt convins că ne vor da loc în Liga a 3-a. Dacă domnul Tudorache e în preajma domnului Dragnea trebuie să facă toată lumea cum spune el? Sunt convins că din toamnă vom fi în Liga a 3-a. Murim cu dreptatea în România. Sunt umilit de niște comisii. Eu nu mă opresc aici. Atâta vreme cât am dreptate pot fi sunat și de la Minister, eu merg mai departe", a declarat Florin Talpan pentru GSP.ro.
"Domnul Burleanu nu realizează ce face? Își bate joc de suporterii steliști. Am văzut că la dânsul la Federație scrie că Steaua a câștigat Cupa Campionilor în 1986, oare poate sta pe scaun când vede că o comisie numită de el își bate joc de cea mai mare echipă din România?" Florin Talpan
"Eu am sunat la Federație și mi-au spus că nu s-au pronunțat. De unde știu cei de la Academia Rapid decizia? Au relații la domnul Tudorache? E clar e băgat politicul. Domnul Tudorache să-și vadă de treaba lui. Ce a căutat la meciurile clubului Rapid în condițiile în care reabilitarea blocurilor nu le-a făcut? Străzile sunt cum sunt. Mesajul meu pentru toată lumea e «Talpan nu se lasă»" Florin Talpan
Cristian Jura, arbitrul român de la TAS, a comentat decizia pentru GSP.ro: "Orice speță sportivă poate merge la TAS indiferent că e un club profesionist sau un club de amatori, iar Federația respectivă e obligată să pună în aplicare decizia TAS".
Decizia definitivă a FRF
Florin Talpan a contestat dreptul de joc a cinci fotbaliști profesioniști de la Academia Rapid înaintea meciului direct din play-off pierdut de CSA Steaua, scor 0-2: Ionuț Voicu, Vasile Maftei, Daniel Niculae, Marian Vlada și Petre Goge.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!