FOTBAL  »  LIGA 4  »  RAPID - STEAUA 1-1

GALERIE FOTO Atunci când suporterii reînvie tradiția » 11.000 de oameni au creat o atmosferă incendiară la marele derby Rapid - Steaua, 1-1

FOTO: Cristi Preda +17   FOTO
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat duminica, 15 octombrie 2017 08:58

Linia tramvaiului 41 n-a legat ieri doar cartierele Giulești și Ghencea. A legat pasiuni și rivalități ale unor mari și vechi adversare. Rapid și Steaua. Uitați de "sfertul" din Cupa UEFA și de lupta la titlu dată în multe rânduri până spre ultima etapă! Miza e alta.

Duelul e tot la vârf, dar în a patra divizie. "Hibridul" lui Pancu și Niculae versus ambiția Armatei și a lui Marius Lăcătuș.

Cu steaguri, fulare, eșarfe sau tobe, toate vișinii, giuleștenii au împânzit Calea Giulești cu două ceasuri înaintea startului de meci. Scările din fața Operei Comice au fost "lustruite" de rapidiști vechi, mulți dintre ei încă îi mai au în memorie pe Teo Codreanu sau Nichi Dumitriu. Au sărbătorit atunci primul titlu, acum își pun toate speranțele în Cristil sau Duriță.

1.000 de steliști

Nu puține au fost meciurile din Grant când galeria Stelei a refuzat să vină. Au ales să boicoteze derby-ul, să nu fie lângă favoriți, nemulțumiți de numărul mic de bilete pe care îl primeau de fiecare dată.

Aseară n-au făcut-o. Au profitat din plin de generozitatea gazdelor. Au vândut în timp record cele 1.000 de bilete. Au fost prompți și au ajuns pe stadion cu mult înaintea fanilor gazdelor.

Start printre fumigene

Celebrul imn cântat de Victor Socaciu a dat startul spectacolului pirotehnic pregătit de galeriile atât de respectate în România. Sute de steaguri alb-vișinii și alte câteva mii de fulare au ieșit cu greu dintr-un nor de fum adus de torțele din peluza rapidistă.

Nici la oaspeți n-a fost liniște. Torțe roșii și petarde au zburat pe teren și spre tribuna I, unele chiar printre jurnaliștii de la masa presei. E derby în Giulești! Și asta se simte!

Abia după un sfert de oră, lumea și-a ațintit ochii spre gazon. Adică atunci când s-au calmat lucrurile în peluză și o pasă a lui Pancu prin apărarea roș-albastră a adus prima speranță de gol. L-a pus pe Goge față în față cu portarul Iancu. Doar steagul tușierului a amânat sărbătoarea rapidistă.

Aceiași Predescu și Nico

Minutul 27 a adus primul moment de liniște în Giulești. Una parțială, alb-vișinie. Doru Bratu, stoperul care a trecut și prin Ghencea, a lovit mingea cu mâna. Peluza stelistă a luat din nou foc. E penalty! Golgeterul și vedeta "militarilor" a pus în practică cele învățate de la Lăcătuș!

Mai ales instinctul de killer. L-a executat cu o "panenka" pe Ignat, apoi s-a dus glonț spre peluza rapidistă și s-a ferit cu greu de valul de semințe, pahare de suc și sticle de apă care au zburat spre el și colegii săi.

Fără Pancu, schimbat după jumătate de oră, scenariul a fost repetat 11 minute mai târziu de Daniel Niculae. Servit în buza careului, experimentatul atacant a tras în forță pe centru și a readus egalitatea în Giulești. Și liniștea înaintea pauzei.
Nico mai putea lovi o dată, în al 3-lea minut de prelungire, când l-a depășit ușor pe Pădurețu, dar s-a încăpățânat să tragă cu exteriorul din unghi, în detrimentul unei pase în fața porții, unde Goge aștepta.

Tinerețe vs experiență

Steaua, mai proaspătă după pauză, și datorită tinereții, dar și pentru că, spre deosebire de adversari, a avut parte de pregătire centralizată, a controlat a doua repriză, a pus și presiune la poarta lui Ignat. Iar asta s-a simțit. Doru Bratu a primit al doilea galben (63) și oaspeții puteau spera la toate cele 3 puncte, contrar spuselor lui Pancu, care declara zilele trecute că "pe Giulești niciun adversar nu e favorit".

Numai că atunci când ești tânăr, entuziasmul te poate doborî. Așa a pățit-o și eroul steliștilor, Predescu, care peste doar două minute a simulat aiurea în marginea careului mare advers. Arbitrul Iulian Dima nu s-a păcălit și i-a arătat al doilea "galben" și lui. Egalitate și din punct de vedere numeric.

Amorțire de final

Pentru că vorbim totuși despre un meci de Liga a 4-a, despre două echipe cu mulți jucători sufocați de atmosfera creată de cei 11.000 de oameni, finalul de meci i-a trezit pe suporteri. Le-a adus aminte că lupta pentru revenirea în elita fotbalului românesc abia începe. E nevoie de timp, și mai ales răbdare, căci asta lipsește de cele mai multe ori.

Pentru aproape 100 de minute pe Giulești s-a trăit un vis frumos. Iar cine credea că Rapid și Steaua au murit și că Liga a 4-a nu interesează pe nimeni, s-a păcălit. Versiunea nouă, resetată, a derby-ului dintre cei doi granzi, dintre cartierele Giulești și Ghencea, a arătat bine.

Mai ales prin energia fanilor. Și pe alocuri prin dorința nebună de afirmare a celor prezenți pe gazon. S-a terminat ca-n euroșocul din 2006, 1-1. Nu s-a decis nimic și nu se va decide nici la returul din Ghencea. Cele două vor lupta pentru un singur loc în barajul pentru Liga a 3-a. Iar duelul se anunță crâncen. Infernul de ieri a fost doar începutul! z

Avalanșă de VIP-⁠uri

La tribuna oficială au venit extrem de multe personalități: Mircea Lucescu, Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Anghel Iordănescu, comandantul CSA Steaua, Claudiu Petrea, fostul premier Mircea Geoană, fan înfocat al Rapidului, și chiar fostul finanțator al Rapidului, Nicolae Cristescu. Nu avea cum să lipsească Daniel Tudorache (foto, alături de Lucescu), primar al sectorului 1 și co-fondator al proiectului de la Rapid. 

Academia Rapid - CSA Steaua 1-⁠1

Au marcat: D. Niculae (38) /⁠ Predescu (27 - pen)
Rapid: Ignat - Cristil, Al. Iacob, D. Bratu, M. Stancu (56 Lădaru) - Ad. Mitea (67 Matei), M. Duriță - Burcea (37 Olariu), D. Niculae, Goge - Pancu (30 Bărbălău). Antrenor: Constantin Schumacher
Steaua: Iancu - Butoi (22 Zamfirescu), Pădureț, Sitaru, Grigore - Constantinescu, Vâlcea (Lalescu), Zeciu (71 Pătrănoiu), Olaru (Cadolar 46), Predescu - Mirea. Antrenor: Ion Ion
Cartonașe roșii: Doru Bratu (63) /⁠ Predescu (65)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (40)
1320590467969555
Alex Slaniceanu  •  16 Octombrie 2017, 10:39

Stii cum se zice: vai de ...FCSB-ul tau! Le ai cu fotbalul cum le ai cu politica, fratioare! Calmeaza-te! E Algozone ***, pe toate drumurile, sunt oferte, profita! Ia sa vad, ghicesc? A pus cumva Jiji vreun sclav de-al lui sa-i caute un baiat cu liceul terminat, care stie sa puna diacritice si care mai arunca si 2-3 cuvinte mai smechere in text , la caterinca asa, ca sa bruieze impresiile frumoase lasate de un meci cu o atmosfera unica in Romania si cu niste copii care joaca cu sufletul, pentru culorile cluburilor lor si care n-au harfele cocalarilor din Liga 1? Nu stiu cine esti si nici nu ma streseaza asta dar nu-ti da cu parerea despre lucruri pe care nu le stii si nu le intelegi. Si mai ales, nu le-ai trait vreodata! GREGARULE! :

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

147687542408495
Viorel Stelistul  •  15 Octombrie 2017, 20:03

Cel mai ridicol meci posibil pt Romania in 2017, la 28 de ani de la revolutie ne intoarcem in epoca de aur, in care echipa armatei Kaki CSA joaca cu echipa partidului Rapid Primaria de partid! Doua facaturi finantate *** din bani publici incearca sa reinvie epoca stalinista, cu sprijinul uor tineri violenti, zgomotosi si gregari care nu isi dau seama, pt ca nu sunt rationali, ca incearca sa duca Romania inapoi in timp, in comunism. O gloata de nemernici inconstienti si cei care finanteaza *** si cei care sustin aceste facaturi politice.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

iobag
iobag  •  15 Octombrie 2017, 17:01
Postat de ucluj2011 pe 15 Octombrie 2017, 14:51

Fotbalul tău de UEFA Dle. suporter pentru cupe și flori , deci NEsuporter nu mai are zile multe. Nu sub forma FCSB. Filme cu Ceaușescu??? Nu ai înțeles nimic. Mă confunzi. Probabil că te-ai născut "ieri" dacă dai din tine teribilisme și fumuri de astea de adolescent neajuns la pubertate. Eu îți spun lucuri reale , tu mă iei cu "Trăiască Republica". Stai jos , mai ai un 1. Te las repetent anul ăsta.

Daca nu ma intereseaza fotbalul jucat prin comune unde paste vaca pe gazon sunt suporter pentru cupe si flori? :)))). Tovarase, apreciez inflacararea patriotica cand te agiti de mai ai putin si incepi sa scuturi carnetul rosu de partid, dar nu te juca cu expresii pe care nu le intelegi. Mai incercam o singura data cu tine, citeste incet ca poate intelegi. Banii publici nu au ce cauta in fotbal, sunt cateva tari in lume unde se mai practica asta si care nu pot tine pasul cu cerintele performantei. Fotbalul in general nu mai e la nivelul din anii 80 cand statul putea asigura conditii pentru performantele realizate de steaua sau dinamo si o liga 1 finantata acum de stat ar asigura doar mentinerea in lumea a 3 a. Si pana nu scrii cu manuta ta ca steaua si dinamo au adus sub patronajul statului mandrie fotbalului romanesc in anii 80 prin performantele obtinute si au devenit echipele etalon al fotbalului romanesc, esti doar un ipocrit care e membru de partid cand ii convine si parerea ta nu conteaza. Capisci?

Vezi toate comentariile (40)
Comentează