Articol de GSP - Publicat vineri, 23 martie 2018 22:11
Partida dintre CSA Steaua și Academica Rapid, din returul sezonului regulat al Ligii a 4-a București, se va disputa pe stadionul din Chiajna, care are o capacitate de 5.000 de locuri.
Meciul din tur dintre Steaua și Rapid, încheiat la egalitate, scor 1-1, a stârnit orgolii nebănuite. Cei 11.000 de oameni prezenți în tribunele stadionului Giulești i-au făcut pe conducătorii CSA să spere la o înfruntare de vis, pe Arena Națională.
Generalul Cristian Petrea a confirmat în această seară pentru cei de la Prosport că prețul închirierii Arenei Naționale este mult prea mare și că partida retur, CSA Steaua - Academia Rapid, se va juca la Chiajna.
"Este o rușine"
Fanii steliști nu sunt de acord cu decizia luată de conducerea clubului. Aceștia ar fi dorit să dispute meciul să se joace, pentru ultima dată înainte ca stadionul să fie dărâmat, în complexul din Ghencea.
"E o rușine că Steaua nu va putea juca un ultim meci în Templu. O foarte mare rușine!", au scris suporterii într-un comunicat postat pe site-ul steaualiberă.