FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - SUEDIA

11 zile până la România - Suedia // Mircea Rădulescu, interviu categoric pentru GSP: „Contra arăta că are demnitate dacă demisiona. Are filosofia răposatului Halagian”

Articol de - Publicat luni, 04 noiembrie 2019 09:24

Fostul selecționer Mircea Rădulescu sugerează că actualul selecționer trebuia să facă singur un pas înapoi după episodul cu înjurăturile adresate lui Pușcaș și crede că meciul cu Suedia îl va face pe Contra premiant sau repetent pe banca naționalei.

- Domnule Rădulescu, ne așteaptă cu Suedia un meci de a fi sau a nu fi. Cum credeți că ar trebui abordată o asemenea întâlnire decisivă? 
- Cu presing și spirit ofensiv. Când ești obligat să câștigi, trebuie să-ți asumi și niște riscuri tactice și de alcătuire a echipei. Sunt convins că și Contra gândește la fel. În plus, aș vrea să văd o echipă care să dețină inițiativa și să se posteze cât mai mult timp în terenul advers. Mi se pare că până acum am stat prea mult în propria jumătate, iar asta ne-ar scădea drastic șansele în fața Suediei. 


- Vi se pare un adversar peste nivelul Norvegiei? 
- Da. Și ca rezultate, și ca joc, și ca tradiție. Va conta mult și aportul publicului, dar caracterul dificil al acestui joc se amplifică și din cauza faptului că selecționerul și-a mai pierdut din credibilitatea generală. Nu i-a ieșit partida cu Norvegia, l-a uitat pe Mitriță o parte din campanie, a fost și episodul cu Pușcaș. Toate astea se adună și contează într-un moment-cheie cum va fi partida cu suedezii. 

„Meciul cu Suedia e ca un examen la facultate”

- Apropo de episodul cu înjurătura adresată lui Pușcaș. Vi se pare că FRF ar fi trebuit să fie mai drastică în abordarea subiectului, eventual să meargă până la demitere? 
- Federația a procedat normal în contextul actual. N-a vrut să amplifice incidentul și a încercat să treacă în viteză peste situație. Interesul federației e să asigure un climat de liniște înaintea jocurilor cu Suedia și Spania. Demiterea ar fi fost o exagerare, dar, printr-o demisie, Contra arăta că are demnitate, că și-a dat seama de gravitatea gestului. El pare însă să aibă aceeași filosofie ca răposatul Halagian: pleacă doar dat afară! Singura lui șansă să facă uitat acel derapaj e să califice naționala la Euro. 

- Ce notă i-ați da selecționerului Contra pentru mandatul de până acum? 
- Aș pleca de la ideea că sunt optimist în privința calificării. N-au fost deloc rele o parte dintre secvențele arătate de națională la ultimele partide. Aș pune un 7, adică satisfăcător spre bine. Călduț! Depinde doar de el dacă va finaliza această campanie cu nota 9 sau cu 4! Meciul cu Suedia echivalează pentru Contra cu un examen de admitere la facultate. 

„Marin pare sugrumat de jocul colectiv”

- Cum vă explicați căderea lui Răzvan Marin la Ajax? 
- Răzvan își poate lua certificatul de mijlocaș de clasă mondială dacă își va asuma niște responsabilități suplimentare. Nu e suficient să aibă posesie, pasă și condiție fizică. Trebuie și să pună în pericol poarta adversă. Să tragă mai des de la distanță, să ia acțiuni pe cont propriu. În acest moment, el pare sugrumat de jocul colectiv.

- Pe cine ați vedea succesor al lui Contra dacă ratăm Euro? 
- Îi doresc lui Cosmin viață lungă la lot, fiindcă reușita lui ne-ar face pe toți bucuroși. Dacă am discuta însă de un succesor, l-aș vedea pe Hagi! Am băut mai multe cafele împreună, am discutat și știu că și-ar dori să preia naționala, dar numai de la un punct zero, nu undeva pe traseu. Cred că suntem deja la momentul la care Hagi ar putea construi o echipă națională doar cu jucătorii crescuți de el, plus câteva implanturi.

12 meciuria stat Mircea Rădulescu pe banca naționalei în perioada 1990-1992, ratând calificarea la Euro '92

„Pe Pușcaș îl vom putea pune la maximum în valoare dacă vom avea inițiativa, vom afișa un joc combinativ și vom profita de capacitatea lui de demarcare pe un front larg. Altfel, îl vom pune în situații dificil de rezolvat pentru un vârf împins. Mizez pe două goluri de la Pușcaș cu Suedia!” - Mircea Rădulescu

CLASAMENTUL GRUPEI F

EchipăMeciuriGolaverajPuncte
1. Spania819-520 
2. Suedia818-915 
3. România817-814
4. Norvegia813-10 11
5. Insulele Feroe84-233
6. Malta82-183

MECIURI RĂMASE DE DISPUTAT ÎN GRUPA ROMÂNIEI

15 NOIEMBRIE: 

  • România - Suedia
  • Spania - Malta
  • Norvegia - Insulele Feroe

18 NOIEMBRIE:

  • Spania - România
  • Suedia - Insulele Feroe
  • Malta Norvegia

Vezi și: 

Pană pe dreapta spate! Probleme mari pentru Contra înaintea duelurilor decisive pentru Euro 2020 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
urdea2021
urdea2021  •  04 Noiembrie 2019, 10:35

“Profesorul” Radulescu, luat de mila ca secund de Mirciulica nationalu’. Bravo ma, inainte de meciul decisiv cu Suedia reluati tirul contra lui Impotriva, pardon, invers.

dac.impielitzat
dac.impielitzat  •  04 Noiembrie 2019, 10:32

prezicere: pierdem calificarea, pana si statisticile si probabilitatea matematica ne arata ca avem sanse foarte mici. dupa plecarea lui gurita, Hagi ii "vinde" lui Popescu clubul si academia, ca sa scape de conflictul de interese, si preia nationala, cu care nu o sa faca mare branza, desi o sa ii vina din spate o generatie cu multe talente. Insa o calificare, doua, tot va obtine. deci se va putea spune ca o sa faca o branza ceva mai mare decat cei din ulimii zece ani.

stormseeker
stormseeker  •  04 Noiembrie 2019, 10:22

Mai Riciule, pe linga faptul ca esti agramat mai esti si lingau. Ti-a dat Hagi o cafea si gata, l-ai si vazut selectioner. Pe de alta parte daca toti antrenorii care au injurat si-ar da demisia am ramine (si nu numai noi) fara nici un antrenor. Asa ca nu te mai da lebada in bocanci ca din cite stie toata lumea cind erai la nationala mai scapai cite o injuratura.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează