Articol de Alexandru Barbu - Publicat sambata, 18 noiembrie 2023 23:59 / Actualizat duminica, 19 noiembrie 2023 00:15
Gazeta vă prezintă ce făceau în 2016 fotbaliștii din actualul lot al României, când prima reprezentativă participa la precedentul turneu final, Campionatul European din Franța.
- Echipa națională a României a învins-o pe Israel, scor 2-1, și s-a calificat astfel la Euro 2024, turneu final care va avea loc în Germania
- „Tricolorii” revin la un Campionat European după 8 ani
- Bonus: cu măcar un egal marți, contra Elveției, România va încheia grupa I pe primul loc
Dintre jucătorii pe care s-a bazat Edi Iordănescu în campania pentru Euro 2024, numai doi au fost prezenți și în Hexagon: Nicolae Stanciu și Denis Alibec. Pe lângă ei, unul singur mai apucase să debuteze la naționala mare, Florin Tănase. Mulți erau la vârsta majoratului, ori chiar a buletinului.
Ce făceau jucătorii României în 2016, ultimul turneu final la care ne-am calificat
Florin Niță (28 de ani)* ➔ Era titular la FCSB, încă nu debutase pentru echipa națională.
Andrei Rațiu (18) ➔ Devenea major și se perfecționa la Villarreal.
Radu Drăgușin (14) ➔ Abia împlinise vârsta la care trebuia să-și facă buletinul.
Adrian Rus (20) ➔ Plecase de la Olimpia Satu Mare în Ungaria, la Fehergyarmat, apoi la Balmazujvaros.
Vladimir Screciu (16) ➔ Se pregătea să facă pasul la prima echipă a Universității Craiova, încă nu debutase în Liga 1.
Marius Marin (18) ➔ La vârsta majoratului, mijlocașul central era ochit la Poli Timișoara de către Sassuolo, de-atunci a jucat exclusiv în Italia.
Denis Alibec (25) ➔ Unul dintre cei doi fotbaliști din lotul actual prezent și la Euro 2016, tocmai câștigase campionatul în România, cu Astra.
Alexandru Cicâldău (19) ➔ Abia încheiase primul lui sezon de Liga 1 ca fotbalist al Viitorului, actuala Farul.
George Pușcaș (20) ➔ Legitimat la Inter, urma să fie împrumutat la Benevento.
Nicolae Stanciu (23) ➔ Al doilea „tricolor” din prezent, după Alibec, care a jucat și la Europeanul din Franța, în vara lui 2016 se va transfera de la FCSB la Anderlecht în schimbul a circa 10 milioane de euro.
Nicușor Bancu (24) ➔ Jucător important la Universitatea Craiova, urma să debuteze la prima reprezentativă în 2017.
Horațiu Moldovan (18) ➔ Se afla la academia celor de la CFR Cluj.
Valentin Mihăilă (16) ➔ Junior la Universitatea Craiova.
Ianis Hagi (18) ➔ Se pregătea să devină major și făcea pasul în Italia, la Fiorentina.
Andrei Burcă (23) ➔ Juca în ligile inferioare, la SC Bacău, și se pregătea să semneze cu FC Botoșani.
Ionuț Radu (19) ➔ În academia lui Inter, nu făcuse încă pasul la seniori.
Florinel Coman (18) ➔ Trecuse recent la prima echipă a Viitorului, cu care avea să câștige titlul în sezonul următor de după Euro.
Răzvan Marin (20) ➔ Fotbalist la Viitorul, în toamna anului 2016 avea să debuteze la naționala mare.
Denis Drăguș (17) ➔ Jucase deja pentru Viitorul lui Gică Hagi.
Darius Olaru (18) ➔ Începea să se impună la Gaz Metan.
Olimpiu Moruțan (17) ➔ Urma să plece de la U Cluj la FC Botoșani.
Vasile Mogoș (24) ➔ Evolua pentru Reggiana și abia peste 3 ani intra în vizorul naționalei.
Andres Dumitrescu (15) ➔ Activa la juniorii celor de la FC Pitești.
Bogdan Racovițan (16) ➔ Învăța fotbalul în Franța, la juniorii lui Dijon.
Andrei Artean (23) ➔ Revenea la ACS Poli Timișoara de la Râmnicu Vâlcea.
Marius Ștefănescu (18) ➔ Jucător la KSE Târgu Secuiesc.
Florin Tănase (22) ➔ Urma să se transfere în acea vară de la Viitorul la FCSB.
*Vârsta pe care o aveau jucătorii la momentul Europeanului din Franța