FOTBAL  »  NATIONALA  »  CETĂȚENIE

EXCLUSIV FRF, ești atentă? Jucătorul român din Ungaria șochează: „Îmi iau cetățenia maghiară, a întrebat selecționerul lor de mine”

Naționala Ungariei a făcut o figură frumoasă la EURO 2020 // foto: Guliver/gettyimages
Naționala Ungariei a făcut o figură frumoasă la EURO 2020 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat luni, 23 august 2021 10:20 / Actualizat luni, 23 august 2021 10:41

Claudiu Bumba (27 de ani), jucător român la Kisvarda, în Ungaria, spune că a demarat procedurile pentru a obține cetățenia maghiară și nu exclude posibilitatea să evolueze pentru reprezentativa vecină.

Mijlocașul ofensiv Claudiu Bumba evoluează de doi ani în Ungaria, la Kisvarda. Jucătorul născut la Baia Mare are 3 meciuri amicale la echipa națională de seniori a României, pentru care a debutat în 2012, dar admite că nu exclude să joace în viitor pentru prima reprezentativă a Ungariei.

Claudiu Bumba își ia cetățenia maghiară 

Bumba spune că selecționerul Ungariei, Marco Rossi, a întrebat despre el, dacă este eligibil pentru reprezentativa vecină, și dezvăluie că a demarat procedurile pentru a obține cetățenia maghiară.

Totuși, prioritară pentru Bumba rămâne naționala României, pentru care a jucat ultima dată în februarie 2015, la un meci amical cu Moldova.

Claudiu Bumba: „Antrenorul Ungariei a întrebat de mine”

„După ce am plecat în Israel am mai fost chemat de 3-4 ori, dar nu am avut șansa să joc. Am stat doar pe bancă. Poate dacă aveam șansa 5-10 minute să demonstrez ceva, poate să ți se schimbe destinul, să pleci altundeva, să te vadă cineva. Nu a fost să fie. 

Nici acum nu e târziu, dacă vom continua pe aceeași pantă ascendentă și vom fi între primele 3-4 echipe din Ungaria, voi juca și voi da goluri, bănuiesc că vor fi ochii îndreptați și spre mine. 

Dacă nu, asta e, poate o să-mi iau și eu cetățenie aici și se vor uita ungurii la mine. Nu glumesc, antrenorul lor a fost la un meci și a întrebat de mine, dacă am actele. Încă nu le am, dar îmi doresc să-mi iau cetățenie. Selecționerul italian a fost, da. Ei mai au jucători naturalizați, sunt deschiși la chestia asta. 

Am demarat procedurile pentru cetățenie. Mi-e mult mai ușor, am o străbunică de acolo și-mi va fi mai ușor să iau cetățenia.

Îmi doresc să joc pentru România, dar dacă nu am nicio șansă și voi fi chemat aici... Îmi doresc și eu să joc pentru o calificare, poate penru un EURO. Sunt apreciat, ăsta e un lucru bun pentru mine. Dacă nu am nicio șansă să joc pentru naționala din țara în care m-am născut, asta e”, a spus Bumba, la GSP Live.

FRF, ești atentă? Jucătorul român din Ungaria șochează: „Îmi iau cetățenia maghiară, a întrebat selecționerul lor de mine”
Claudiu Bumba, la GSP Live

Gol și pasă decisivă în acest început de sezon 

Claudiu Bumba a debutat la seniori la Minaur Baia Mare, de la care a mers la FC Maramureș. Au urmat aventuri la FCM Târgu Mureș și AS Roma U19, iar apoi a ajuns în Israel, la Hapoel Tel Aviv.

În 2017, după aproximativ doi ani la Hapoel, s-a întors în România, la Dinamo. A trecut ulterior pe la Concordia Chiajna și Adanaspor (Turcia), iar din august 2019 joacă pentru Kisvarda. În acest început de sezon are un gol și o pasă decisivă în 4 meciuri, ambele reușite în meciul cu Gyirmot FC, câștigat de echipa sa cu 2-1.

Meciurile lui Claudiu Bumba în naționala României de seniori:

  • Amical: 4-0 vs. Turkmenistan (27/01/2012) - 11 minute jucate 
  • Amical: 0-0 vs. Bulgaria (07/02/2015) - 45 de minute jucate 
  • Amical: 2-1 vs. Moldova (14/02/2015) - 66 de minute jucate

Citește mai multe știri despre stranieri: 

Sergiu Hanca dezvăluie rețeta succesului în străinătate, după ce a înscris primul gol al sezonului: „Am în spate o echipă”

Florin Andone revine în La Liga » Spaniolii îi anunță destinația

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (46)
105662257060988
Eugen Qy  •  24 August 2021, 04:26
Postat de cky33 pe 23 August 2021, 16:28

David Silva luat de pe reduceri, joaca la unghiurii tai

Poate berea Silva ...

ciuleavvictorms
ciuleavvictorms  •  24 August 2021, 00:41
Postat de Nicolae Nedelcu pe 23 August 2021, 15:39

Problema Federatiei este antrenorii cu performante care nu au cotizat la Scoala de antrenori.

greu cu romana!

ciuleavvictorms
ciuleavvictorms  •  24 August 2021, 00:39

Ne facusi sa pierdem timpul, bati apa-n piua! *** scoala!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (46)
Comentează