Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iunie 2016 19:53
Claudiu Keșeru a vorbit despre așteptarea lotului pe care România îl va avea la EURO 2016. Deși erau speculații că nu ar fi în lot, atacantul spune că a fost destul de liniștit.
"A fost foarte ok asteptarea, cred că mai grea a fost pentru voi, v-ați dat toată silința pentru a afla foarte multe informații. Eu am fost foarte sigur pe mine, nu mi-am făcut probleme, sunt o persoană foarte sigură pe mine. Am refuzat să cred că pot rata acest turneu final.
Știam ce am făcut în trecut, știam că am rezultatele de la echipa de club în favoarea mea. Când s-a anunțat lista, eu personal am fost liniștit. Touși ziua de ieri a fost puțin mai grea pentru că a trebuit să ne trezim de dimineață și să mergem la vizita medicală.
Toate lucrurile s-au desfășurat foarte ok, staff-ul tehnic a gestionat foarte bine acest moment foarte delicat. Cu siguranță nu a fost o informație foarte plăcută pentru cei 5. Din păcate fiecare are parte în carieră de decizii favorabile și nefavorabile.
Acest turneu final înseamnă enorm pentru mine, mai ales că se desfășoară în Franța, unde eu am evoluat timp de 10 ani. Cu siguranță Maxim e foarte supărat și e de înțeles acest lucru, dar nu cred că se pune problema să nu mai revină la echipa națională”, a declarat Keseru pentru Digi Sport.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”