Articol de Cristina Pîrvu - Publicat duminica, 07 iulie 2024 15:22 / Actualizat duminica, 07 iulie 2024 15:27
Denis Drăguș (25 de ani), atacantul echipei naționale de fotbal a României, și-a întemeiat o familie frumoasă alături de Vanessa, împreună au două fetițe. Acum, Codin Maticiuc, actor și producător de filme, i-a dat de gol pe cei doi și a spus ce gest de suflet au făcut pentru mai mulți copii.
Împreună cu soția Vanessa, Denis Drăguș a devenit tatăl a două fetițe. În 2021 a venit pe lume Gloria, iar în 2023 s-a născut Derya. Ce nu se știa despre cei doi e că au devenit părinți spirituali pentru mai mulți copii.
Codin Maticiuc, despre Denis și Vanessa Drăguș: „Ce nu știți este că ei mai au niște copii”
Codin Maticiuc, actor și producător de filme, i-a dat de gol pe cei doi într-o postare pe rețelele de socializare. „Denis e faimos. Face parte din Echipa Națională a României. Ați văzut-o și pe soția lui, Vanessa. Știți și că au două fetițe de care sunt extrem de îndrăgostiți. Ce nu știți este că ei mai au niște copii.
Acum ceva vreme, pe teritoriu american, s-a născut una bucată înger român. Se numește Sarah Nicole. Americancă sută la sută dar cu misiune românească în suflet de la Dumnezeu, Sarah s-a mutat în România și a adoptat copii cu probleme. Diferite. Copii cu diferite drame fizice sau emoționale, în orice caz îngerul Sarah are vreo zece acum.
Statul s-a prins și direcții de protecție a copilului din toată țara o sună să adopte copii inadoptabili. Acum câteva săptămâni i-a murit o fetiță în brațe care de când s-a născut se știa că are de trăit doar câteva luni. Mama biologică n-a vrut așa ceva, statul să scape cât mai repede, mama înger Sarah a luat-o deși mai avea vreo 10 acasă.
O parte din copiii Sarei sunt botezați și iubiți de familia Drăguș. Copii fără vedere sau fără posibilitatea de a merge. Copii pentru care mama Vanessa Drăguș scrie din când în când pe conturile ei postări care nu fac laicuri cât cele cu soțul atacant”.
La mesajul lui, Vanessa Drăguș a reacționat: „Noi doar învățăm de la ține și soția ta în fiecare zi, Codin.Ești inspirație prin cât bine aduci acestei lumi. Îți mulțumim pentru tot! Sarah e un înger pentru noi toți, o mare binecuvântare! Lumina divină se descrie prin Sarah❤️ ”. Și Denis Drăguș a apreciat mesajul postat de Codin Maticiuc.
Vanessa și Denis Drăguș au împreună două fetițe
Gloria, prima lor fetiță, a venit pe lume în ianuarie 2021. Derya-Sarah, al doilea lor copil, s-a născut în octombrie 2023, în apă, la Constanța.
„Îngerașul nostru este aici, în sfârșit! Derya-Sarah… Când am ales acest nume, la începutul sarcinii, eram încă în Genova, ne plăcea așa mult cum suna Derya, iar Sarah a fost dorința surioarei ei, Gloria. Dumnezeu ne-a trimis apoi niște semne conturând încă o dată protecția și căldura pe care o pune asupra familiei noastre, asupra iubirii dintre noi și a construit o poveste divină în jurul acestui nume.
Nu ne gândeam cu luni înainte, când l-am ales, că tati va ajunge să joace în Turcia, la o echipă așa minunată, când ea se va naște, numele ei fiind de origine turcă. De asemenea, nu ne gândeam că ea va alege să se nască la mare, cum s-a născut și sora ei, numele ei având ca semnificație chiar marea/oceanul. Derya=mare, Sarah=bucurie. Ea este marea noastră de bucurie!
Tot incredibil a fost și locul nașterii, ales în ultimele două săptămâni de sarcină, Constanța, unde a început povestea de iubire dintre mami și tati. Copiii sunt mâinile cu care atingem cerul și astăzi mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a completat dragostea cu cele mai frumoase minuni!❤️Am ales la Constanța, fiindcă aici am avut sprijinul unui înger, la cel mai minunat spital. Nașterea a fost intensă, grea, dar extrem de împlinitoare, în apă și cu multă căldură. Infinite mulțumiri!❤️ ”, a scris Vanessa Drăguș pe una dintre rețelele de socializare la momentul respectiv.