FOTBAL  »  NATIONALA  »  NAŢIONALA

Contraste baltice! » Portretul Estoniei, primul adversar din drumul spre Rio

Estonia a fost una dintre revelaţiile preliminariilor Euro 2012.
Estonia a fost una dintre revelaţiile preliminariilor Euro 2012.

Articol de GSP - Publicat joi, 22 decembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 21 decembrie 2011 20:51

Trupa baltică, cu care, anul viitor, ne vom întîlni pe 7 septembrie, a ajuns în barajul pentru CE 2012, luînd faţa Serbiei într-o grupă cîştigată de Italia. A fost spulberată însă în ”dubla” decisivă cu Irlanda: 0-4 şi 1-1. Formează o echipă a contradicţiilor: au forţă de grup, dar sînt inconstanţi. Deşi nu au aportul publicului, sînt maeştrii revenirilor. Sînt mai tari în deplasare decît acasă.

Fără vreo prezenţă la turneele finale continentale şi mondiale, estonienii speră că ultimele preliminarii nu au fost doar un foc de paie. Pentru România, o victorie în debutul de la Tallin e esenţială, cu atît mai mult cu cît primii noştri adversari sînt recunoscuţi ca redutabili în special la partidele din deplasare. Mai puţin puţin pe teren propriu.

Lot subţire, forţă şi explozie
Jocul balticilor e bazat pe forţă fizică şi experienţă, în defensivă, explozii pe contraatac şi precizie la fazele fixe, în ofensivă. Majoritatea titularilor, ca Stepanov şi Kruglov, joacă în spaţiul ex-sovietic, dar la echipe de pluton ca Amkar Perm (Rusia), Rostov (Rusia), Gomel (Belarus) şi Karpatî Lvov (Ucraina).

Un alt grup, între care Jaager, Saag şi Teniste activează în ligile scandinave. Cu un campionat intern foarte slab, Estonia are aşteptări de la Kink, Vassiljev, Klavan şi Piiroja, legitimaţi în Anglia sau Olanda.

Fără public şi tradiţie
Istoria "naţionalei" baltice e ruptă în două perioade, prima a anilor 1920-1940, fără performanţe, iar a doua începe din 1991, cînd Estonia a redevenit independentă după destrămarea URSS. În ultimii 20 de ani, balticii au făcut mai mult figuraţie în preliminarii, terminînd mereu în grupă de la locul 3 în jos, cu excepţia ultimei campanii.

Stadionul pe care joacă acasă, Le Coq Arena din Tallin, are doar 9.692 de locuri şi e rareori plin. În ultimele preliminarii, deşi a ajuns la baraj, Estonia a adunat un total de doar 33.000 de spectatori în cele 6 partide disputate acasă! Adică nici măcar capacitatea integrală, de 50.000 de locuri, a Naţional Arena.

Aşi ai deplasărilor şi revenirilor
Marele atu al Estoniei e jocul pe care îl prestează pe teren străin: în ultima campanie a marcat 8 goluri în deplasare, de două ori mai mult decît România! Dovadă stau şi rezultatele remarcabile, 3-1 în Serbia, 2-1 în Slovenia şi Irlanda de Nord.

Un alt pericol îl constituie puterea de revenire a balticilor, bazată pe o condiţie fizică excepţională: în cele 3 partide amintite, estonienii au fost fie conduşi, fie egalaţi, dar au cîştigat cu goluri marcate în ultimele 20 de minute!

Selecţioner şi antrenor în Liga 3!
Tarmo Ruutli, 57 de ani, pregăteşte Estonia din 2008 şi a mai avut o aventură scurtă pe banca balticilor, în 1999. În rest, cariera de tehnician se rezumă la cluburi estoniene din prima şi a doua ligă. Cel mai interesant aspect e că Ruutli este de doi ani, în paralel, şi antrenor al echipei de liga a treia estoniană Nomme United, unde activează fiul său!

VEDETE
Ragnar Klavan (Alkmaar, 26 ani)
fundaş stînga
74 m / 1 gol

Tarmo Kink (Middlesbrough, 26 ani)
atacant
55 m / 5 goluri

Konstantin Vassiljev (Amkar Perm, 27 ani)
mijlocaş
49 m / 15 goluri

57 e locul Estoniei în clasamentul FIFA din această lună, imediat după România: e cea mai bună clasare din istoria balticilor

Palmares
România a disputat doar două amicale cu balticii: o victorie şi o înfrîngere, palmares 3-2 în favoarea noastră

Inedit despre Estonia
- populaţia ţării, de 1,3 milioane locuitori, este mai mică decît a Bucureştiului (1,9 milioane locuitori)
- este al doilea stat în lume ca procentaj al populaţiei atee (75,7%), după China (93%)
- aplicaţia Skype, cu 663 milioane de utilizatori înregistraţi, a fost creată şi dezvoltată în Estonia
- preşedintele statului, Toomas Ilves (57 ani), e de profesie jurnalist şi a lucrat în anii '80 la Radio Europa Liberă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB
Superliga
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (1)
cordos_eu
cordos_eu  •  22 Decembrie 2011, 09:04

daca ne bat astia mai bine desfiintam si nationala de fotbal. nici egalul nu se accepta

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close