Articol de GSP - Publicat duminica, 29 mai 2016 22:26
Cornel Dinu a făcut o analiză a jocului prestat de "tricolori" contra Ucrainei, în partida amicală desfăşurată la Torino, pe care România a pierdut-o cu scorul de 3-4.
"El (n.r. Iordănescu) se găseşte încă în faza de a definitiva lotul, când ar trebui să fie în faza definitivării jocului. Ar fi trebuit să încerce în meciul de azi anumite sisteme de joc.
În repriza a doua a pornit nenorocirea de la sistemul defensiv. Fără joc de cap, fără deposedare, Raţ a jucat meciurile la naţională doar pe raţiunea unei acţiuni de propagandism. Cred că putem avea probleme mai departe pentru că Vlad Chiricheş nu are expunerea unor jocuri oficiale. Criteriul formei îi joacă feste.
Sânmărtean în postura de jucător în spatele vârfului a facut o partidă bunicică în faţa unei Ucraine care a contat destul de puţin în prima repriză. Nu cred că Bogdan Stancu este o soluţie, mai degrabă Maxim. Cred ca noi va trebui să avem jucători tehnici, capabili să pasese, să creeze superioritate numerică.
Deocamdată, din ce am văzut, Alibec e jucătorul pe care se poate conta cel mai mult în poziţia de vârf de atac", a declarat Cornel Dinu la Dolce Sport.