FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U20 - POLONIA U20 1-1

Doi jucători ai României U20, gata să facă pasul la U21 pentru Euro: „Au crescut mult”

Bodișteanu, numărul 7, celebrează golul înscris contrs Poloniei U20
Bodișteanu, numărul 7, celebrează golul înscris contrs Poloniei U20

Articol de - Publicat marti, 26 martie 2024 21:02 / Actualizat marti, 26 martie 2024 23:56

Introdus în minutul 56 al meciului cu Polonia U20 (1-1) de la Târgoviște, gălățeanul Ștefan Bodișteanu a egalat pentru „tricolori” în minutul 71, din pasa lui Ionuț Cojocaru.

Reprezentativa Under 20 a României n-a scos decât o remiză cu reprezentativa similară a Poloniei, 1-1. Dar meciul din Elite League disputat la Târgoviște, în fața a 6.000 de spectatori, a adus la rampă doi jucători: Ionuț Cojocaru, de la Farul, și Ștefan Bodișteanu, de la Oțelul.

România și-a aflat în această seară ultima adversară din Nations League!
NATIONS LEAGUE 2024/2025
România și-a aflat în această seară ultima adversară din Nations League!

Primul introdus de selecționerul Costin Curelea la pauză, celălalt aruncat în luptă în minutul 56. Ei au înviorat jocul „tricolorilor” și au colaborat excelent la golul egalării, picat în minutul 71. Constănțeanul Cojocaru cu un assist de senzație, o mingea ridicată peste apărarea poloneză, gălățeanul Bodișteanu cu finalizarea.

Selecționerul Costin Curelea: „Cojocaru e imprevizibil, Bodișteanu a crescut mult”

La final, Curelea a avut numai cuvinte de laudă pentru cei doi. „Cojocaru e imprevizibil, aduce mereu ocazii, creează situații. I-am dat libertate când a intrat. El poate juca și decar și vârf împins.

Bodișteanu a crescut mult în ultimul timp, l-a ajutat mult că a jucat. Poate o să urce la U21. Nu le-a fost ușor atacanților, au fost între 3 fundași centrali. Au ajutat echipa prin devieri, prin faptul că au ținut de minge”, a comentat selecționerul României U20.

Ștefan Bodișteanu și Doru Andrei visează la Euro U21

Cojocaru s-a arătat încântat că a primit tricoul cu numărul 10, „este o onoare pentru mine”, și și-a exprimat speranța că va deveni „un jucător de bază”. Bodișteanu, la rându-i, este deja cu gândul la meciul Oțelului cu FCU Craiova, din play-out.

„Mă înțeleg foarte bine cu Cojocaru, mă bucur că mi-a dat acea pasă bună. Am dominat, am avut ocaziile de partea noastră, trebuia să obținem cele 3 puncte.

Acum mă focusez pe meciul de la Craiova. Sper să facem cât mai multe meciuri bune. Orice antrenor își dorește mai multă dezinvoltură de la jucătorii săi. Vrem cât mai mulți să facem pasul la U21, am urmărit meciul colegilor din Armenia. Îmi doresc să joc la Euro U21”, a spus mijlocașul Oțelului.

Doru Andrei: „Am sânge pe gât, polonezii au fost agresivi”

Doru Andrei, alt tricolor care a convins, a comentat: „Sunt mulțumit de cum am jucat. Am fost agresivi, meritam victoria. Da, am sânge pe gât, pe polonezi i-am simțit puternici, agresivi. Mi-au prins bine aceste minute.

Sunt aici să-mi fac treaba, n-am fost supărat că n-am jucat în prima partidă. A fost o campania bună, puteam obține mai mult în deplasări. Sper să fac cât mai multe meciuri bune la echipa de club și să ajung și la reprezentativa Under 21, să joc la Euro”.

VIDEO. AMICAL. România - Columbia » Spectacol de lumini înaintea fluierulului de start

Mai puteți citi:

Euforie la FRF, după victoria României U21: „Ca și calificați! Când am văzut că bate «Mister Pasă» lovitura liberă...”

Dinamo, victorie cu Silkeborg în turul play-off-ului pentru sferturile European League. Cu ce avantaj merg „dulăii” în Danemarca

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează