Articol de Vlad Nedelea - Publicat marti, 10 septembrie 2019 13:39
Mihai Velisar (21 de ani) a fost convocat în premieră la naționala U21 pentru meciul cu Danemarca.
Fundașul împrumutat de Petrolul la Gaz Metan are un start fantastic de sezon și speră ca naționala U21 să repete performanța generației trecute.
- Mihai, cum ai primit vestea convocării? Te așteptai?
- M-au anunțat chiar în ziua în care eu am împlinit 21 de ani. Am fost foarte fericit, dar și emoționat. Sincer, mă așteptam la convocare, pentru că am avut un început bun de sezon.
- Ai două goluri, o pasă decisivă, iar echipa e pe primul loc...
- Toți am început bine sezonul, am gestionat bine fiecare meci. Am scos maximum din noi, de asta suntem și pe primul loc. Cred că atuul nostru este grupul, iar în plus avem lângă noi un antrenor, Edward Iordănescu, care ne susține în fiecare moment. Am parcurs o perioadă bună, dar nu ne mulțumim cu atât. Primul obiectiv este play-off-ul!
- Ai marcat două goluri fantastice, a fost o chestiune de moment sau e un exercițiu pe care îl tot repeți?
- Cred că ceva de moment. Postul meu în teren este de fundaș stânga, cele două goluri marcate sunt un plus de încredere pentru mine.
„E presiune pe noi după performanțele obținute de fosta generație”
- Cel din meciul cu FCSB de câte ori l-ai revăzut? Ai făcut jaloane apărarea vicecampioanei...
- De multe ori! Îți zic sincer. Dar ce a fost a fost. A trecut, ar fi greșit să mă mulțumesc cu atât. Îmi doresc mai multe de la mine.
- Ai venit la naționala U21 după o perioadă incredibilă. O calificare la un turneu final și o semifinală de Euro. E o presiune mai mare?
- E clar că pe actuala generație este o presiune mare. Nu va fi ușor, dar noi avem încredere. S-a format un grup bun, a rămas și un nucleu puternic din campania trecută, iar cei nou-veniți s-au integrat bine. Am fost primiți excelent de colegi și asta ajută.
- Cum te caracterizezi?
- Sunt un fotbalist tânăr, la început de drum, care abia acum își începe adevărata carieră. Principala mea calitate este capacitatea de efort, iar ca minus, datorită faptului că îmi place mult faza ofensivă, trebuie să gestionez mai bine unele faze din apărare.
- Cum ți se pare Mirel Rădoi?
- Un antrenor și un psiholog desăvârșit. Vorbește cu fiecare în parte, ascultă părerea tuturor, iar împreună luăm mereu decizia cea mai bună și corectă.
- Azi jucați cu Danemarca, îi cunoașteți?
- Ne-am pregătit foarte bine toată săptămâna, așteptăm meciul. Noi o să dăm totul pentru a lua toate cele 3 puncte. E important să începem cu o victorie.
2 goluria marcat Velisar în 630 de minute în Liga 1, cu Voluntari și FCSB
Cunoaște aproape jumătate de echipă
Naționala U21 a României a jucat un amical contra danezilor în cantonamentul din Spania de la finalul lunii martie.
Atunci, formația lui Rădoi a întâlnit selecționala U20 a Danemarcei, trupă din care au făcut parte 9 jucători pe care Albert Capellas îi poate folosi și azi. În afara portarilor Peter Jensen și Oliver Christensen, sunt alți 7 jucători de câmp care au jucat în meciul pe care România l-a câștigat 1-0. Cinci dintre ei au fost titulari, Anyembe, N. Laursen, M. Amundsen, J. Odgaard și J. Sorensen, iar Roerslev și Hjulman au prins ultimele 20 de minute.
În schimb, din lotul lui Mirel Rădoi mai fac parte acum 8 fotbaliști: Boboc, Grigore, Pașcanu, Ciobanu, Olaru, Fl. Coman, Drăguș și Dragomir.
PROGRAMUL „TRICOLORILOR” ÎN GRUPĂ:
- 10 septembrie 2019: Danemarca – România
- 10 octombrie 2019: România – Ucraina
- 14 octombrie 2019: România – Irlanda de Nord
- 14 noiembrie 2019: România – Finlanda
- 19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România
- 31 martie 2020: România – Danemarca
- 4 septembrie 2020: Finlanda – România
- 8 septembrie 2020: Malta – România
- 9 octombrie 2020: Ucraina – România
- 13 octombrie 2020: România – Malta