Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 decembrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 17 decembrie 2014 12:13
În 1994, Daniel Prodan avea doar 22 de ani, însă Anghel Iordănescu, selecţionerul de atunci, şi-a pus toată încrederea în fundaşul de fier al Stelei şi l-a folosit în unul dintre cele mai grele meciuri ale Campionatului Mondial din Statele Unite.
Daniel Prodan recunoaşte într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor că poate cea mai importantă amintire de la acel turneu final a fost meciul cîştigat împotriva Columbiei, 1-3, şi faptul că l-a avut în marcaj pe Asprilla, atacantul perfect.
"Ţin minte zilele dinaintea meciului cu Columbia. Nea Puiu făcuse fişe cu toţi adversarii. Era numele columbianului şi scoase la fiecare calităţi, defecte. Cu trei, patru zile înainte de meci, deja se cam ştia echipa. Şi cînd m-am prins c-o să joc am început să mă uit la Asprilla, normal, era clar că el o să-mi fie adversar direct. Că doar nu mă gîndeam c-o să ies cu mingea la picior să-l driblez eu pe Valderrama!
Pe hîrtii scria că Asprilla are viteză excelentă. Stîngul, dreptul: foarte bune ambele. Joc de cap: foarte bun. Şi jos, defecte: liniuţă. Adică nu are. Nu mai dormeam noaptea, numai la ăsta mă gîndeam!
Cu o zi înaintea jocului m-a chemat nea Puiu: «Didi, ce faci? Te-ai uitat vreun pic pe notiţele despre Asprilla?». «Bre nea Puiule, m-am uitat. Da' ce e aia? Stîngu', dreptu', capu', pieptu'?! Şi cred că ai uitat să treci defectele! Cum să n-aibă nici unul? Nu există aşa ceva!». «Ba da, mă, are unu'. E fricos, e tîrşălos rău de tot». Atunci mi-a venit inima la loc: «Al meu e! Lasă-l la mine, dacă e fricos, că-l rezolv!»", a spus Daniel Prodan.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”