FOTBAL  »  NATIONALA  »  ISTORIE

Episod special Replay, pe TVR » Prima Cupă Mondială a naționalei României, reflectată în Gazeta Sporturilor interbelică

Marian Olaianos și Marius Mitran, la Replay // foto: captură TVR 1 +16   FOTO
Marian Olaianos și Marius Mitran, la Replay // foto: captură TVR 1

Articol de GSP - Publicat luni, 07 februarie 2022 07:12 / Actualizat luni, 07 februarie 2022 10:15

Cea mai recentă ediție a proiectului „Replay”, difuzată duminică seara pe TVR 1, a avut în prim-plan parcursul echipei naționale de fotbal a României la Cupa Mondială din 1930, de la Montevideo, acolo unde Gazeta Sporturilor, ziarul înființat cu 6 ani mai devreme, a avut un corespondent.

În episodul 4 al seriei „Istoria Naționalei de fotbal”, Marian Olaianos și Marius Mitran au făcut o incursiune în trecut. Mai exact, către 1930, când România a fost una dintre cele 13 țări participante la prima ediție a Cupei Mondiale de fotbal.

La prima Cupă Mondială, unica fără sistem prealabil de calificare, România a fost una dintre singurele 4 reprezentative participante din Europa, alături de Belgia, Franța și Iugoslavia.

Drumul delegației României către Montevideo, dar și evoluțiile din cadrul turneului final, au fost relatate în amănunt de realizatorii emisiunii, care s-au folosit de paginile Gazetei Sporturilor din acea vreme.

Povestea ultimului derby Rapid - Steaua din comunism: „S-au bătut parte-n parte cu Miliția. S-a jucat până a câștigat cine trebuia!”
RETRO GSP
Povestea ultimului derby Rapid - Steaua din comunism: „S-au bătut parte-n parte cu Miliția. S-a jucat până a câștigat cine trebuia!”

Ediție specială Replay, despre România la Cupa Mondială din 1930 

Reprezentativa României, pregătită de Constantin Rădulescu, a făcut parte din grupa C, alături de Uruguay și Peru. Românii au câștigat primul meci, disputat pe 14 iulie 1930, scor 3-1 cu Peru.

Un strălucit succes românesc” titra Gazeta Sporturilor după victoria cu Peru, pe prima dintre cele 6 pagini ale ziarului de atunci. 

Replay - Istoria Naționalei de fotbal // foto: captură TVR 1

+11 FOTO

O săptămână mai târziu, România a dat piept cu naționala gazdă, Uruguay. Pe Centenario, „tricolorii” erau învinşi fără drept de apel, scor 4-0, de echipa care avea să devină campioană mondială şi părăseau turneul.

A doua zi, Gazeta Sporturilor scria: „România învinsă de Uruguay?”

În text era explicată sursa incertitudinii: „Până la 01:30 noaptea, nu am primit nicio știre de la corespondentul nostru”. 

Replay - Istoria Naționalei de fotbal // foto: captură TVR 1
Replay - Istoria Naționalei de fotbal // foto: captură TVR 1
Replay - Istoria Naționalei de fotbal // foto: captură TVR 1
Replay - Istoria Naționalei de fotbal // foto: captură TVR 1
Replay - Istoria Naționalei de fotbal // foto: captură TVR 1
+11 FOTO

Pe 2 în grupă, „tricolorii” au fost eliminați, iar Uruguay, alături de celelalte câștigătoare de grupă (SUA, Iugoslavia și Argentina) au mers în semifinale. Alte două victorii convingătoare, 6-1 cu Iugoslavia și 4-2 cu Argentina, au încununat Uruguay campioană mondială.

România la Cupa Mondială din 1930. Casete tehnice

14 iulie 1930, grupa C: România - Peru 3-1 (1-0) (1 Deşu, 85 Barbu, 85 Stanciu / 75 Souza Ferreira)
Stadion: Estadio Pocitos, Montevideo, 300 spectatori. Arbitru: Alberto Warnken (Chile)
România: Ion Lăpuşneanu - Adalbert Steiner, Rudolf Burger - Ladislau Raffinski, Emerich Vogl, Alfred Eisenbeisser - Nicolae Kovacs, Adalbert Deşu, Rudolf Wetzer, Constantin Stanciu, Ştefan Barbu. 
Antrenor: Constantin Rădulescu.

21 iulie 1930, grupa C: Uruguay - România 4-0 (4-0) (7 Dorado, 26 Scarone, 31 Anselmo, 35 Cea) 
Stadion: Estadio Centenario, Montevideo, 80.000 spectatori. Arbitru: Almeida Rêgo (Brazilia) 
România: Ion Lăpuşneanu - Iosif Czako, Rudolf Burger - Corneliu Robe, Emerich Vogl, Alfred Eisenbeisser - Nicolae Kovacs, Adalbert Deşu, Rudolf Wetzer, Ladislau Raffinski, Ştefan Barbu. 
Antrenor: Constantin Rădulescu.

"Replay" este unul dintre cele mai vechi și mai de succes formate ale televiziunii publice. Emisiunea, coordonată de Marian Olaianos, profită de arhiva impresionantă a TVR-ului și scoate la lumină episoade superbe din istoria sportului românesc. "Replay" nu are însă un loc prea ofertant în grila TVR, fiind programat la miezul nopții, duminica. 

Viorel Hizo a împlinit 75 de ani » Ce îl deranjează cel mai tare pe cel poreclit „Dulăul” la fotbalul românesc actual: „Când un jucător simte mâna pe ureche, zici că l-a călcat trenul!”

Citește și:
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Superliga
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează