Articol de Justin Gafiuc - Publicat marti, 08 noiembrie 2016 12:17
Christoph Daum n-a fost lipsit de emoții la antrenamentul de azi al naționalei României.
Andrei Ivan s-a lovit la gleznă, lucru care i-a alertat rapid pe medicii din stafful naționalei. Acesta a călcat strâmb după un șut la poartă.
Doctorii au intervenit prompt, cu gheață și tot ce se putea pentru ca glezna să nu se umfle. Din câte se pare este vorba despre o entorsă la glezna stângă.
Astăzi, fotbalistul va face mai multe teste și va afla cât de gravă este accidentarea.
Atacanții din lot: Bogdan Stancu (Genclerbirligi, 46/12), Andrei Ivan (CSU Craiova, 3/0), Florin Andone (Deportivo La Coruña, 11/1), Gheorghe Grozav (Terek Grozny, 12/3), Dorin Rotariu (Dinamo, 1/0), Claudiu Keșeru (Ludogorets, 16/5)
România - Polonia, partidă ce e programată vineri, 11 noiembrie, pe Arena Națională, de la ora 21:45, va fi în direct la TVR 1 și liveTEXT pe GSP.RO.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”