Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 06 noiembrie 2024 17:47 / Actualizat miercuri, 06 noiembrie 2024 18:05
Raul Florucz, 23 de ani, a reintrat pe radarul Austriei, selecționerul Ralf Rangnick plasându-l pe lista secundară a naționalei. Mircea Lucescu îl vrea și el! Decarul slovenilor de la Olimpija Ljubljana a transmis pentru GSP că se concentrează pe meciurile echipei de club
Raul Florucz, 23 de ani, a intrat în atenția naționalei României în ultima perioadă după evoluțiile de top de la campioana Sloveniei, Olimpija Ljubljana. Mircea Lucescu s-a arătat interesat de atacant, iar reprezentanții FRF au anunțat că s-au demarat demersurile pentru obținerea cetățăniei.
Raul Florucz este disputat de România și Austria. Mihai Stoichiță a oferit un termen
Raul s-a născut la Linz, în Austria, dar părinții lui sunt arădeni. Așa cum Gazeta Sporturilor a informat în ultimii doi ani, nu doar România s-a arătat interesată de a-l aduce la prima reprezentativă, ci și Austria. Care și-a reafirmat interesul pentru fotbalistul ce are cetățenie austriacă!
Selecționerul Ralf Rangnick îl are în vizor pe Florucz, pe care l-a adăugat pe lista adițională a naționalei Austriei.
„Am vorbit cu oameni de la Federația Austriacă de Fotbal. Mi-au spus că sunt pe lista lor și am discutat și despre viitorul meu”, a declarat Raul Florucz, conform en.nogomania.com.
La rândul său, Mihai Stoichiță a transmis că în aproximativ trei luni, fotbalistul ar putea căpăta cetățenie română, pentru ca Raul să poată juca în 2025 pentru tricolori, în campania de calificare pentru Mondialul din 2026.
„În trei luni actele o să fie gata, se rezolvă. Trei luni e termenul în care el va obține cetățenia română, probabil Lucescu o să meargă să îl vadă, să își dea acordul.
(n.r. – În trei luni poate să joace pentru naționala României?) Dacă îl alege Lucescu, da. Este un jucător interesant”, a explicat Mihai Stoichiță pentru Fanatik.
9goluri și 4 assist-uri a adunat Florucz pentru Olimpija Ljubljana în 17 meciuri în actuala ediție, în toate competițiile
Raul Florucz are meci mâine cu HJK la Helsinki. Și așteaptă să vadă ce se întâmplă
Fotbalistul a mai fost în atenția naționalei Austriei în urmă cu ceva vreme, doar că totul a rămas la stadiul de intenție. Acum, Raul este și pe lista României. Ce va face?
„O să vedem. Momentan, mă concentrez pe meciurile de la echipa de club”, a reacționat Raul Florucz, azi, pentru GSP.ro. Jucătorul este în cantonamentul echipei pentru un duel important, mâine, joi, în Finlanda, cu HJK Helsinki, în grupele Conference League.
Formația slovenă este pe locul 17 în grupa de Conference, având o victorie cu LASK Linz (2-0), etapa trecută, când Florucz a livrat un assist.
Așa cum GSP.ro a mai informat, decarul Olimpijei Ljubljana este monitorizat de mai multe echipe din România pentru un eventual transfer (U Craiova, CFR Cluj, Rapid și FCSB), plus echipe din Golf și Dinamo Zagreb (formație din grupele Champions League).
700de mii de euro este cota lui Florucz conform transfermarkt