FOTBAL  »  NATIONALA  »  CORVINUL HUNEDOARA

FOTO Michael Klein ar fi împlinit azi 57 de ani! Povestea unicului căpitan al Corvinului Hunedoara

Articol de GSP - Publicat luni, 10 octombrie 2016 16:53

Fotbalul românesc a avut în Klein un fotbalist extraordinar. Mai degrabă cu sapa decît cu mapa, Mişa era însă indispensabil oricărei echipe la care a evoluat. Indiferent că a fost vorba despre Corvinul, Dinamo, naţionala României sau Bayer Uerdingen.

Maratonistul de lîngă furnale

Michael Klein se afla printre ultimii jucători importanţi rămaşi la Hunedoara din echipa care ajunsese să dea cel puţin trei goluri pe meci şi să fie cunoscută drept "Norma Hunedoreană".

Mai erau Gabor şi Petcu, dar el era cel mai important şi tocmai de aceea Mircea Lucescu ezita să-l rupă de lîngă furnale. Totul fusese pus la punct pentru ca în 1989 să meargă şi el, totuşi, în Ştefan cel Mare. Lucrurile s-au precipitat şi Mişa a ajuns la Dinamo încă de la jumătatea lui 88-89.

I se făcuse o promisiune: că va fi ajutat să plece în Germania, dacă va juca un an la Bucureşti. "Ca orice neamţ, el voia să meargă în Bundesliga şi de la Corvi­nul nu avea nici o şansă să plece”, povestea Gelu Simoc, preşedintele Corvinului de aur, care a murit luna aceasta. "El era mijlocaş stânga, dar la Dinamo l-au făcut fundaş stânga. Ce însemna pentru Klein fundaş stânga? Toată partea aceea a terenului era a lui.

El putea să meargă de pe fundul terenului până în poarta cealaltă, unde centra. Avea o disponibilitate fizică extraordinară, el putea rezolva jumătate din teren şi îi trăgea şi pe alţii după el. De aceea s-au şi bătut toţi pentru el". După 40 de meciuri la Dinamo, Mişa pleca la Bayer Uerdingen.

A fost transferul anului pentru Dinamo

“Iniţial, în­ţe­legerea dintre Dinamo şi Corvinul era ca Mişa să părăsească Hunedoara în vara anului 1989, după ce se încheia campionatul. S-a întâmplat însă ceva. Dinamo nu a mai avut răbdare.

În decembrie 1988 a venit la Hunedoara ge­neralul Macri, însoţit de nişte co­lo­nei, chipurile, cu probleme legate de combinatul siderurgic, unde lucrurile ar fi mers prost”, rememora Simoc. După discuţia de la combinat, Simoc era convins ca lucrurile se vor aranja. Dar....

“La masă era şi colonelul Lucian Vă­cea­nu, şeful Securităţii pe judeţul Hunedoara. După masă, acesta mi-a spus să mergem la sediul Securităţii din mu­ni­cipiul Hunedoara să continuăm dis­cuţia. Prima în­căpere din sediu era goală. Colonelul mi-a zis să stau acolo că se întoarce imediat.

Am tot stat, s-a făcut seară. Văceanu a plecat. Spre seară, a venit şe­ful Securităţii pe munici­piul Hune­doa­ra, Luca, la mine. M-a luat direct « Te-a lăsat aici ca să te gândeşti! Vino să vorbeşti la telefon cu Faur». Directorul Combinatului Si­de­rur­gic Hunedoara, Sabin Faur, fusese şi el «prelucrat» în timpul în care eu eram încuiat în sediu. Am vorbit cu Faur. «Trebuie să-i dai drumul», mi-a spus. A doua zi, Vă­ceanu a venit din nou la Faur. Dimineaţa la 7. Am semnat hîrtia".

Un mare campion mort la antrenament

În 89, a ajuns cu Dinamo pînă în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, dar nu a reuşit să obţină niciun trofeu intern. Sezonul următor, avînd în Klein unul dintre cei mai buni dinamovişti, Mircea Lucescu reuşea să obţină atît Cupa României, cît şi titlul, ca o răzbunare parcă pentru anul precedent.

Împlinirea visului, de a merge în Germania, avea să se dovedească şi ghinionul lui. N-a jucat decît 36 de meciuri după care, la un antrenament, lumea s-a năruit pentru familia marelui fotbalist şi pentru întreg fotbalul românesc.

Michael Klein cădea fulgerat la un antrenament şi nu mai putea fi salvat. Luptătorul Klein trăsese de el şi nu a ţinut cont că e bolnav. Iar inima a cedat. Probabil că era prea obosită de miile de curse făcute pe partea stîngă.Era 2 februarie 1993. Localitatea Krefeld, Renania de Nord-Westfalia.

Carte de vizită

Michael Klein
322 jocuri/36 de go­luri în Divizia A
90/5 în echipa Ro­mâniei
13/2 în cupele europene
62/0 în Germania

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (11)
612867252233277
Doinel Mangea  •  12 Octombrie 2016, 15:43

Nu cred că atunci pe vremea aceea să nu fii auzit cineva de MIȘA KLEIN, acum avem maimuțe din diferite triburi, ce fotbal joacă oare au auzit de MIȘA KLEIN? Rușine celor cu bani, avem în țară Români ffffff talentați nu au șanse, dar *** au, păcat, MIȘA dzeu să te te aibe în paza lui, nu te vom uita Niciodată, ai fost, ești și vei fi cel ce ne-a onorat HUNEDOARA și în EUROPA. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

raul4steaua
raul4steaua  •  10 Octombrie 2014, 15:43
Postat de zecs93 pe 10 Octombrie 2014, 14:19

bah, Dinamo si Steaua ambele cluburi adica luau jucatori cu japca, deci avem acceiasi mama si accelasi tata clar !!!

Pai Steaua si Dinamo s-au nascut din ambitia a 2 institutii si a rivalitatii dintre ele MAI (Militia) vs. MAPN (Armata)

hefaiston
hefaiston  •  10 Octombrie 2014, 15:02

Misa a fost, ptr cei care l-au vazut jucand, unul din cei mai completi jucatori din istoria fotbalului romanesc...nu era nevoie de doi oameni pe partea stanga, fie ca vorbim de Cirvinul, de Dinamo sau echipa nationala...Misa facea singur toata banda...bine a zis Mircea Lucescu: "jucatorii ca Misa Klein sunt o mana cereasca pentru orice antrenor"...odihneste-te in pace, Misa, sunt multi cei care nu te-au uitat!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează