FOTBAL  »  NATIONALA  »  SELECȚIONER U21

FRF are 3 nume pregătite pentru înlocuirea lui Mirel Rădoi: doi sub contract, unul e liber

Articol de GSP - Publicat marti, 26 noiembrie 2019 12:42

FRF are de acum pe agendă și ocuparea postului de selecționer U21, după avansarea lui Mirel Rădoi la prima reprezentativă. Trei nume au intrat, deocamdată, pe lista scurtă a Federației: Adrian Mutu, Marius Măldărășanu și Costel Enache. 

Avansarea lui Mirel Rădoi la prima reprezentativă lasă liber locul pe banca U21, unde FRF nu e chiar sub presiune pentru a găsi noul selecționer de la tineret, dat fiind faptul că următorul meci al lui Moruțan și compania e programat în martie, acasă, cu Danemarca. 

Dar variantele au început să circule, Federația va încerca să închidă acest subiect în maximum două săptămâni.

Doi sub contract, unul liber

Pe lista favoriților s-ar înscrie, deocamdată, Mutu și Măldărășanu. Primul pregătește în prezent echipa U21 al lui Al Wahda, în Emirate, și e coleg cu Rădoi în grupa pentru licența PRO la FRF. 

Iar celălalt antrenează în liga secundă pe Metaloglobus, locul 6, după ce, la începutul sezonului trecut, a avut un mandat curajos la Astra, de unde a fost demis surprinzător, fără să fi suferit vreo înfrângere (două victorii, cinci remize). 

Măldărășanu a avut însă ieri un discurs rezervat pe această temă: „Mai am două etape la echipa mea de club. Nu mă văd în postura unui selecționer. Antrenorii tineri trebuie să lucreze zi de zi pentru a prinde experiență. Nu pot să spun acum ce va fi, e doar o discuție despre un scenariu”.

Un alt nume aflat în vizor este Costel Enache, liber de contract. Fostul atacant al Ceahlăului a mai lucrat la FRF, a condus naționala U18, unde i-a avut la dispoziție pe o parte dintre componenții de azi de la U21, cazul lui Paşcanu, Ad. Petre sau Oaidă. 

Cum a primit Klaus Iohannis vestea numirii lui Mirel Rădoi la națională: „Ar fi bine să avem ceva rezultate și acolo”

Iordănescu jr, varianta-fantezie 

În cercurile FRF s-ar fi luat în calcul inclusiv o variantă cu Edward Iordănescu, numai că fiul Generalului e greu de adus de la Mediaș, deși antrenorul s-a plâns deseori de situația delicată a Gazului. 

În primul rând, Federația ar trebui să achite o compensație pentru a-l elibera pe antrenor, iar pentru acesta, ajuns la o cotă ridicată, ar fi mai degrabă un pas înapoi preluarea lotului de tineret. El ar fi refuzat deja soluția federală. 

Start cu finala grupei 

Pentru viitorul selecționer U21, startul pe banca „tricolorilor” mici va fi unul similar unui baraj, precum echipa mare. Asta pentru că jocul de acasă cu Danemarca (31 martie) poate însemna ultima șansă de a mai prinde liderul grupei, care, după cinci runde, s-a distanțat deja la cinci puncte față de România, clasată momentan pe poziția secundă. 

Nordicii au obținut maximum de punctaj, inclusiv cu o victorie contra noastră, în timp ce naționala de tineret a mai înregistrat încă o sincopă, 0-0 în Irlanda de Nord. La turneul final va merge direct doar câștigătoarea grupei, plus cel mai bine clasat loc 2 din 9 grupe. Restul de 8 echipe vor intra într-un play-off pentru completarea tabloului. 

CLASAMENT  ACTUALIZAT

EchipăMeciuriVictoriiEgaluriÎnfrângeriPuncte
1. Danemarca 550015
2. România531110
3. Finlanda5127
4. Ucraina4103
5. Irlanda de Nord 03
6. Malta    40131

Vezi și: 

NAȚIONALA ROMÂNIEI // Viitorul selecționer Mirel Rădoi în șase timpi » Cum l-a executat pe Tamaș + Conflict deschis cu Lupescu

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
130661668133038
George Sirbu  •  26 Noiembrie 2019, 13:51

Felicitari.Liber pentru Danemarca .

883758598355956
Adrian Fulgos  •  26 Noiembrie 2019, 13:28

Un nou exemplu de lucru făcut ...româneşte. Parcă a tunat si i-a adunat la federație. Îi rupe rînduiala lui Mirel si implicit copiilor aştia care funcționau cit de cit. Şansa lui Mirel să califice o selectionata desculță este cumplit de grea. Vai mama lor...

883758598355956
Adrian Fulgos  •  26 Noiembrie 2019, 13:27

Un nou exemplu de lucru făcut ...româneşte. Parcă a tunat si i-a adunat la federație. Îi rupe rînduiala lui Mirel si implicit copiilor aştia care funcționau cit de cit. Şansa lui Mirel să califice o selectionata desculță este cumplit de grea. Vai mama lor...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează