Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 07 martie 2024 17:26 / Actualizat joi, 07 martie 2024 17:48
Una dintre cele mai mari dileme de la FRF în această perioadă este legată de viitorul băncii tehnice a echipei naționale după Euro 2024.
Conducătorii de la Casa Fotbalului au recunoscut public că au avut loc primele discuții cu Edward Iordănescu pentru prelungirea contractului său, scadent după turneul final continental, unde România s-a calificat după 8 ani de absență.
Edi Iordănescu demarează discuțiile după meciurile amicale din martie
Deocamdată, selecționerul nu a dat un răspuns, iar surse din lumea fotbalului susțin că „acum, după cele două meciuri amicale de la finalul lui martie, cu Irlanda de Nord și cu Columbia, cei de la federație vor avea o primă rundă de negocieri cu Edi.
Lucrurile se mișcă mai greu fiindcă e concentrat deocamdată pe turneul final, unde își dorește ca echipa să fie tot mai competitivă, mai bună. Dar are probleme mari din cauză că prea mulți dintre jucătorii pe care s-a bazat în preliminarii sunt cu probleme. Unii fie joacă prea puțin, iar alții deloc la echipele lor de club".
Se gândește să preia peste doi ani o echipă de club
Aceleași surse susțin că șefii federației, încântați de parcursul echipei în ultimele preliminarii, de schimbarea adusă de selecționer, și-ar dori să ajungă la o înțelegere cu Edward Iordănescu pentru următoarele două campanii, Mondialul din 2026 și Euro 2028. Dar, de cealaltă parte, tehnicianul, care a avut deja oferte tentante din zona Golfului sau din Europa, în ultimii ani, ar fi dispus să negocieze doar un contract pe următorii doi ani.
„Deocamdată nu s-a ajuns cu discuțiile la nivel de bani, de condiții, pentru el și staff, pentru echipă. Iar selecționerul este tentat să înceapă din nou să lucreze la un club de nivel, cu pretenții și obiective înalte. Până acum nu a luat în seamă ofertele, dar nici nu le poate ignora la infinit
De aceea nu pare tentat să se lege de FRF printr-un contract mai lung decât pentru următorii doi ani. Mai ales că ar fi vorba și despre marea provocare de a fi antrenorul care să ducă România la un Mondial, pentru prima dată după 28 de ani”, au concluzionat respectivele surse.
Da, noi asta ne dorim. Sper și simt că Edi va continua cu noi. Va avea discuții cu președintele, vom stabili, vom vedea. Nu, nu s-a discutat nimic concret, decât comunicarea faptului că noi vrem să continuăm cu el. Când va fi dispus să se așeze la masă cu noi, vom stabili
- Mihai Stoichiță, director tehnic FRF
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul Rapid - FCSB și câștigă premiile puse în joc!