Articol de Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 22 martie 2023 09:45 / Actualizat miercuri, 22 martie 2023 11:31
Într-un comunicat remis în această dimineață pe site-ul oficial, FRF contrazice variantă lansată ieri de Federația Maghiară de Fotbal, care susținuse că UEFA și FARE, gruparea împotriva discriminării în fotbalul european, îi permit utilizarea hărții Ungariei Mari la meciurile echipei naționale.
- „Ungaria Mare” este o idee politică revizionistă care presupune ca Ungaria să revină la frontierele avute înainte de 1918 sau ca maghiarii din țările vecine să reintre în sfera de influență a Budapestei;
- Harta Ungariei Mari cuprinde și o parte din regiunea Transilvania, din România, dar și regiuni din Slovacia, Croația, Serbia, Ucraina și Slovenia;
- Premierul Viktor Orban a fluturat un fular cu harta „Ungariei Mari” în noiembrie 2022, la un meci al naționalei maghiare, fapt ce a atras o reacție de „dezaprobare fermă” din partea Ministerului de Externe al României.
- „Orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria”, a precizat MAE atunci.
Deși vorbim despre un comunicat oficial, la cel mai înalt nivel, din răspunsul dat azi de Federația Română de Fotbal reiese că maghiarii au anunțat ceva eronat!
Forul lui Răzvan Burleanu a cerut un punct de vedere de la UEFA în legătură cu anunțul Federației Maghiare de Fotbal.
FRF: „UEFA nu a autorizat afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European”
„Ca urmare a răspunsului primit de la UEFA, facem următoarele precizări:
- UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European.
- Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit făcând anunțul respectiv întrucât afișarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conținut provocator și/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranță comisiile disciplinare, dacă va fi cazul.
Federația Română de Fotbal amintește că revizionismul nu este acceptat în fotbal și are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancționa afișarea acestui simbol cu potențial de incitare la ură și violență la meciurile din competițiile europene”, se arată în comunicatul de pe frf.ro.
Ce spuneau maghiarii marți seara despre utilizarea steagului Ungariei Mari
Acceptând argumentele Federației Maghiare, cele două organizații au concluzionat că doar culorile hărții istorice a Ungariei și ale drapelului arpadian nu constituie comportament rasist, dar asta nu se aplică și pentru simbolurile și inscripțiile suplimentare plasate pe drapel, cum nu se aplică nici pentru scandările fanilor.
Ca rezultat al negocierilor, UEFA va permite ca drapelul, care simbolizează respectul față de Ungaria istorică și solidaritatea cu fanii din străinătate, să fie adus pe stadioane, cu următoarele condiții:
- ca acesta să afișeze harta Ungariei istorice, nu alte simboluri sau inscripții;
- să cuprindă doar culorile roșu, alb și verde; - să nu încurce vizionarea netulburată a meciului de către fani.
În același timp, fanii noștri trebuie să știe că dacă un mesaj rasist sau politic va fi plasat pe drapel, asta va provoca măsuri disciplinare. Acest lucru dăunează echipei și percepției asupra fotbalului maghiar. Federația le cere tuturor fanilor să se abțină de la orice formă de ură. Ura nu este calea!
- comunicat Federația Maghiară de Fotbal
Înainte ca forul lui Burleanu să anunțe că UEFA nu a autorizat de fapt folosirea steagului Ungariei Mari la meciuri de nivel European, cei din „Uniți Sub Tricolor”, grupare autoare în trecut a mai multor derapaje și jigniri anti-maghiare la meciurile României, a postat un mesaj dur, în care criticase UEFA:
UEFA a acceptat harta, însemnele și simbolul Ungariei Mari la meciurile naționalei vecine, o decizie șocantă și revizionistă.
Ne amintim cu dezgust toate măsurile abuzive ale UEFA împotriva naționalei României, când pentru non-motive, echipa noastră a fost sancționată usturător repetat. O organizație care se bate cu pumnul în piept că nu acceptă imixtiunea politică în fotbal, dar arată acum că se face preș în fața Guvernului de la Budapesta, cel care de ani de zile își manifestă pretențiile revizioniste.
Un for european care României mereu i-a atribuit amenzi inexplicabile și meciuri cu porțile închise pentru motive minore, iar Ungariei îi permite oficial folosirea unei harți care conține teritorii iluzorii de la toți vecinii săi.
Poate vor înțelege și romanii odată pentru totdeauna realitatea, cum întreaga clasă politică trădătoare și vândută slujește mereu interesele străinilor, cum un partid ca UDMR mereu intră la guvernare prin complicitatea politicienilor noștri, cum Sepsi este echipa cea mai protejată în fotbalul românesc, clubul, oficialii și suporterii ei putând să-și permită orice derapaj, iar sancționați sunt tot adversarii acestora.
Un gând și pentru FRF, cea care pentru un fotoliu călduț al președintelui ei, la reuniunile UEFA, s-a pus mereu în poziție slugarnică și a înghițit cu capul plecat orice măsură disproporționată și discriminatorie pentru naționala noastră, în numele corectitudinii politice și pentru a demonstra obediență în fața gigantului de la Nyon.
Așteptăm cu interes reacțiile autorităților romane, ale Federației, presei și ale societății romanești, mai ales că atunci când inclusiv premierul maghiarilor, Viktor Orban a afișat simboluri ale Ungariei Mari, autoritățile române abilitate au sancționat ferm acest derapaj, care acum a ajuns la cel mai înalt nivel fotbalistic, girat de organizația mafiotă UEFA. Să vedem dacă mai există pic de demnitate și în afara peluzelor, care mereu și constant au ținut coloana dreaptă, indiferent de abuzuri.
Deșteaptă-te, române!