FOTBAL  »  NATIONALA  »  GENERAȚIA DE AUR, ULTIMUL MECI

Generația de Aur a început pregătirea pentru ultima reprezentație » „Fiara” Marius Lăcătuș a stârnit hohote de râs: „Salvarea unde e?”

Antrenamentul Generației de Aur +20   FOTO
Antrenamentul Generației de Aur

Articol de - Publicat marti, 14 mai 2024 18:10 / Actualizat marti, 14 mai 2024 21:14

În urmă cu 30 de ani, la Mondialul '94, din Statele Unite, naționala României scria cea mai frumoasă pagină din istorie, jucând un sfert de finală cu Suedia.

O partidă pe care Gică Hagi și compania au pierdut-o dramatic, la loviturile de departajare, ratând astfel ocazia unei semifinale cu Brazilia.

Naționala are haine noi » Ce apare pe echipamentele pentru preliminariile EURO 2024
EURO 2024
Naționala are haine noi » Ce apare pe echipamentele pentru preliminariile EURO 2024

Acum, jucătorii acelei generații de excepție se pregătesc pentru balul de adio în fața propriilor suporteri. Pe 25 mai, pe Arena Națională, care va fi full, „tricolorii" de aur vor apărea pentru ultima dată în tricoul galben, împotriva unei echipe de foste staruri din străinătate, al cărei antrenor va fi Jose Mourinho.

„Aveți timp 10 zile să mai dați jos câteva kilograme!"

Azi a fost programat primul antrenament mai serios, pe „Arcul de Triumf”. Bogdan Stelea, Florin Prunea, Gică Popescu, Miodrag Belodedici, Gică Mihali, Basarab Panduru, Florin Răducioiu, Jean Vlădoiu și Marius Lăcătuș s-au prezentat la program, pentru pregătirea meciului de retragere a Generației de Aur. Le-au fost alături antrenorul de portari Dumitru „Țețe” Moraru, dar și medicul Pompiliu Popescu.

La vârsta lor, medicul rămâne cel mai important om al echipei. „Pompi” a și încercat să le dea un „avertisment” de încurajare: „Hai că aveți timp 10 zile să vă pregătiți, să mai dați ceva jos!". Și se uita spre Lăcătuș, care nu l-a lăsat: „De ce te uiți la mine, doctore?!”, spre amuzamentul celor din jur.

Lăcătuș (60 de ani), cu ceva kilograme în plus, a aruncat și prima glumă: „Dar Salvarea unde e?”. Apoi și-au mai făcut curaj mizând că și adversarii vor arăta cam la fel. Au trecut anii...

Calvarul turelor de teren

Belodedici și „Baciul” Popescu arată impecabil, parcă nici nu s-au lăsat vreodată. Portarii, Stelică și Prunea, sunt OK, chiar dacă și pentru ei e mai greu cu plonjoanele. Panduru, Răducioiu și Mihali sunt încă destul de aproape de parametri.

După câteva mișcări de încălzire, au trecut la lucruri serioase. Câteva ture de teren, care acum par un adevărat calvar. Primii care au cedat și au dat-o la pas au fost Lăcă și Jean. Primul de greutate, celălalt fiindcă resimte din plin vechile operații la genunchi. Apoi au lăsat-o la ralanti, pentru câteva minute, și portarii.

Mihali i-a reperat și i-a atras atenția lui Moraru: „Ia-te de ei! Păi, ce fac, merg așa, la pas? Ce-i aici, promenadă?!”. Stelea și Prunea s-au revanșat însă, au făcut câteva ture în plus, alergând până la urmă mai mult decât toți.

Au schimbat apoi câteva minute pase din mișcare, au mai tras și la poartă, căutând barele. Antrenamentul a durat puțin peste o oră. A fost primul în efectiv mai numeros. De mâine, vor fi, probabil, mai mulți. Iar cei din provincie, care vor ajunge mai târziu, se pregătesc și ei separat, pe la cluburi.

La final, Stelică, care a tras tare, părea nemulțumit: „Hai că ne-am antrenat de ne-am omorât!”. Va fi un amical la retragere, dar ambiția e tot acolo, toți vor să arate cât mai bine.

Surpriză: dedicație de la Loredana

Pe la începutul antrenamentului, „tricolorii" au avut parte de o mare surpriză. A apărut Loredana Groza, cântându-le la stația de amplificare a arenei „Bună seara, iubito, te aștept ca și când numai Generația de Aur ar fi pe pământ”. Pe melodia unui vechi șlagăr pe care îl cânta împreună cu actorul Ion Caramitru.

S-a îmbrățișat cu toți. Se cunosc de mult, de pe vremea când și ei, și ea începeau drumul spre glorie. A venit și cu un tricou cu numărul 10, pe care jucătorii au dat autografe.

FOTO » Loredana Groza, prezentă la antrenamentul Generației de Aur. 14.05.2024

+15 FOTO

Când a ajuns la Belodedici, Loredana a recunoscut de față cu toți că în adolescența sa „el a fost primul meu crush. Decupam pozele cu Belo din ziare. Colegele mele de liceu știu”.

Loredana va avea un concert în deschiderea meciului de adio al Generației de Aur. Cântăreața a fost chiar în vervă. S-a și pregătit puțin, a făcut o tură de teren în alergare cu băieții, apoi a schimbat și câteva pase cu Gică Popescu.

La final, după o serie de plonjoane, ca portar, întrebat dacă nu-i e teamă de durerile de a doua zi, Belodedici a explicat franc: „Nu, e foarte bine, chiar vreau să mă doară! Dacă te doare e normal, înseamnă că ești viu, că mai poți încă să te miști, să joci". Iar de mâine o iau de la capăt.

VIDEO Prunea, declarații de la antrenamentul Generației de Aur despre meciul de retragere și despre Dinamo

Citește și:

„Bună seara, iubito!” » Loredana Groza a întrerupt antrenamentul Generației de Aur, pe Arcul de Triumf: „Țin minte că Răducioiu stătea deasupra mea. La cameră mă refer”
GENERAȚIA DE AUR
„Bună seara, iubito!” » Loredana Groza a întrerupt antrenamentul Generației de Aur, pe Arcul de Triumf: „Țin minte că Răducioiu stătea deasupra mea. La cameră mă refer”
La un pas de un nou record pe Arena Națională » S-a cumpărat biletul 52.000 la meciul de retragere al Generației de Aur
EVENIMENT
La un pas de un nou record pe Arena Națională » S-a cumpărat biletul 52.000 la meciul de retragere al Generației de Aur
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează