Articol de Cezar Titor, Alexandru Tomuțiu - Publicat marti, 25 iunie 2024 15:24 / Actualizat miercuri, 26 iunie 2024 10:20
Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB, a intervenit în dezbaterea momentului din fotbalul românesc: există posibilitatea unui aranjament tacit la partida dintre Slovacia și România?
Disputa de la Frankfurt este decisivă în vederea unui loc în optimile de finală de la Campionatul European. Aceasta va avea loc mâine, de la ora 19:00, fiind în format liveTEXT pe GSP.ro și televizată de ProTV.
Gigi Becali: „Oricine își vede interesul”
„Toată lumea are un interes. Mergi pe blat, e normal. Poți să faci asta, dar de unde știi că și adversarul face același lucru? Dacă am un interes, eu asta urmăresc. Au făcut blaturi echipe de 100 ori mai valoroase ca noi, poate nu de la început, dar după pauză. Se va vedea din mișcările și pasele pe care le vor da.
Dacă vor șuta de la 40 metri direct în tribune, adversarii vor face la fel. Nici slovacii nu vor să fie eliminați, își vor vedea de treaba lor”, a spus latifundiarul din Pipera la emisiunea „Liga Digi Sport”.
„Nu cred că se va juca, nu mă puneți să comentez ceva ce nu știu. Dacă va fi 0-0 sau 1-1 la pauză, se va face tacit, vor considera că e bine așa. O mai pasezi în spate la fundașii centrali, mai pierzi timpul”, a completat patronul campioanei en-titre, FCSB.
În acest moment, toate componentele Grupei E se află la egalitate de puncte, „tricolorii” fiind în pole-position, datorită golaverajului (3-0 cu Ucraina, 0-2 cu Belgia). Pentru a fi siguri de prezența în „optimi”, România trebuie să facă minim un egal cu Slovacia, nemaicontând rezultatul din Ucraina - Belgia. Acest fapt a stârnit numeroase discuții în ultimele zile, acestea fiind împărțite.