FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U21

Giovanni Becali, despre promovarea jucătorilor României U21 la echipa mare: „Îți dai seama că sunt puțin obraznici”

Articol de GSP - Publicat duminica, 23 iunie 2019 22:55

Impresarul Giovanni Becali (67 de ani) a acordat un interviu în care a vorbit despre naționala României U21 și spune că în acest moment 70% dintre fotbaliștii lui Mirel Rădoi ar trebui să joace la prima reprezentativă.

„Generaţia actuală are libertatea de a face orice dorește. Să se poată transfera, să-şi ducă părinţii, să se nască într-un mediu corect. Singurul care vine din laborator e Ianis Hagi, ceilalţi vin de unde vin, i-a strâns Hagi. Nici eu n-am crezut în ei, că, de credeam, investeam alături de el.
Când îi vezi că spun ferm că vor să joace semifinale sau finale, îţi dai seama că sunt puţin obraznici, că au tupeu.

E prima generaţie născută după Revoluţie. Generaţia asta poate schimba faţa fotbalului românesc. 70% din ei trebuie să ajungă în naţionala mare imediat după EURO, să batem Norvegia şi Suedia şi să ne calificăm la EURO, că-l facem la noi acasă”, a declarat Giovanni Becali pentru TVR.

 Giovanni Becali a fost prezent la primele două victorii ale „tricolorilor” mici din Italia, 4-1 cu Croația și 4-2 cu Anglia.

Ce va face România U21 cu Franța U21?

Câștigă
Egal
Pierde

 EURO U21 2019 » PROGRAMUL GRUPEI C

18 iunie

21 iunie

24 iunie

  • 22:00 - Franța - ROMÂNIA (Cesena)
  • 22:00 - Anglia - Croația (Serravalle, San Marino)

Citește și:

FRANȚA U21 - ROMÂNIA U21 // VIDEO Mirel Rădoi l-a contrat pe Gigi Becali: „Aici nu suni să faci schimbare!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional

Citește și:
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Superliga
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Europa League
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Ștefan Târnovanu se ia de ultrașii din Peluza Nord: „Banner la mișto” + Reacție după ce Becali l-a scos din poartă: „Domnul patron a venit la bază...”
Europa League
Ștefan Târnovanu se ia de ultrașii din Peluza Nord: „Banner la mișto” + Reacție după ce Becali l-a scos din poartă: „Domnul patron a venit la bază...”
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (16)
1165169533513579
Toros Aurelianus  •  24 Iunie 2019, 15:43

Du-te ba *** inapoi la puscarrie,ce cauti sa dai tu interviuri.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

854605894625108
Silviu Apostol  •  24 Iunie 2019, 13:34

"Obraznici" ?? Un golan de cartier ne explica modul de a fi a acestor tineri ? Vai de noi daca ascultam vorbele unui *** !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

296839007513707
Cris Juganaru  •  24 Iunie 2019, 12:19

Soos Vilmos , cand jumatate dintr-un lot al nationalei (JUMATATE, CAZ UNIC IN LUME) isi are istoricul legat de un om (aici Hagi), si vine un individ care reclama ca jumatatea cealalta nu are legatura cu respectivul, se pot ridica in mod legitim serioase semne de intrebare cu privire la capacitatea de analiza si judecata a individului. A produce jucatori care sa formeze JUMATATE DINTR-UN LOT NATIONAL demonstreaza nu doar calitati nemaintalnite in Romania (si aproape imposibil si la nivel mondial) de descoperitor, slefuitor si antrenor, dar inclusiv alocarea meritului principal pentru succesul nationalei respective. Si asta intrucat fara jucatori talentati si mai ale bine construiti tactic si mental de timpuriu, cu abc ul fotbalului si principii de invingatori, nici o intreaga echipa formata din cei mai mari antrenori ai lumii nu poate obtine succese. Felicitari si multumim, Hagi!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează
Close