Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat sambata, 22 iunie 2024 15:47 / Actualizat sambata, 22 iunie 2024 15:58
Ianis Hagi (25 de ani), „decarul” naționalei României, a avut parte de o scurtă analiză din partea unei publicații belgiene, cu puțin timp înainte ca România să îi întâlnească pe „diavolii roșii”, în runda #2 a grupelor Campionatului European din Germania.
După un singur meci disputat de cele două la acest Campionat European, România ocupă primul loc al Grupei E, cu 3 puncte, la egalitate cu Ucraina și Slovacia, care au un meci în plus disputat. De cealaltă parte, Belgia ocupă ultima poziție, cu 0 puncte.
Jurnaliștii belgieni de la Walfoot și-au îndreptat atenția către cei 4 fotbaliști români care au evoluat în trecut în campionatul din țara lor. Este vorba de Nicolae Stanciu, Răzvan Marin, Denis Drăguș și Ianis Hagi.
Dintre cei 4 „tricolori”, aceștia se așteaptă ca Ianis Hagi să fie singurul care va începe meciul pe banca de rezerve, ceilalți 3 fiind piese mult mai importante în angrenajul echipei lui Edi Iordănescu, în opinia belgienilor.
Totuși, sunt de părere că Ianis încă poate deveni un titular incontestabil în naționala României, chiar dacă cariera lui nu a avut ascensiunea la care belgienii se așteptau în momentul în care Genk îl transfera de la Viitorul, actualmente Farul, în 2019.
Presa din Belgia l-a analizat pe Ianis Hagi: „Unul dintre cele mai mari talente ale României”
Belgienii titrează: „Ianis Hagi, fiul cu o carieră complicată: Nimeni nu are mai multă presiune decât el în România”, scoțând în evidență presiunea care pică pe umerii lui Ianis din simplul fapt că este fiul lui Gică Hagi.
„Dintre foștii jucători din Pro League din lotul României, doar unul pare că are asigurat locul de rezervă în această sâmbătă: Ianis Hagi. Și nu neapărat pe el am fi pariat.
Trei foști jucători români din Pro League ar trebui să fie în primul 11 împotriva Belgiei : Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Denis Drăguș. Împotriva Ucrainei, fostul jucător de la Genk a jucat doar o jumătate de oră.
Cu toate acestea, Hagi este poate unul dintre cele mai mari talente din lotul României. Ne amintim de EURO U21 din 2019, unde a strălucit alături de Dennis Man. Ar putea juca în continuare un rol important în echipa României”, au scris belgienii.