Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 19 noiembrie 2023 20:09 / Actualizat duminica, 19 noiembrie 2023 20:45
Ianis Hagi (25 de ani), cel care a înscris golul victoriei în Israel - România 1-2, succes care i-a calificat pe „tricolori” la EURO 2024, a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare.
Ianis Hagi a făcut parte din generația care a ajuns în semifinalele Campionatului European U21 în 2019, iar anul viitor va reprezenta România pentru prima dată la un turneu final de seniori.
România a obținut calificarea la EURO 2024 sâmbătă seara, grație victoriei cu Israel, 2-1, în care Ianis Hagi a înscris golul final. La aproape 24 de ore distanță, mijlocașul de la Deportivo Alaves a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale.
Ianis Hagi: „Realitatea bate visul. Astăzi sunt calificat la Campionatul European”
„Am visat momentul ăsta de când am dat prima oară cu piciorul într-o minge. Am știut că, dacă voi ajunge fotbalist, cea mai mare mândrie ar fi să îmbrac tricoul naționalei, iar cea mai mare bucurie - să reprezint România la un turneu final.
Acum 5 ani am primit această responsabilitate și am îmbrăcat tricoul României pentru prima dată, iar astăzi sunt calificat cu echipa națională la Campionatul European. Realitatea bate visul.
Le mulțumim celor care au crezut în noi și generațiilor anterioare care ne-au arătat drumul spre astfel de performanțe. Ne întâlnim marți pe Arena Națională, apoi ne vedem în Germania. Mergem la Euro, România!” este textul publicat pe contul de Instagram al lui Ianis.
În secțiunea de comentarii și-au făcut apariția mai mulți colegi de-ai lui Ianis de la națională, Nicolae Stanciu, Tudor Băluță și Denis Drăguș, toți răspunzând cu emoticoane cu inimi. Pe Hagi l-a felicitat și unul dintre colegii de la Deportivo Alaves, Samuel Omorodion, jucător împrumutat de basci de la Atletico Madrid.
Până la EURO, pentru România mai există o miză importantă, securizarea primei poziții în grupa de calificare. Pentru a o păstra, „tricolorii” trebuie să nu piardă marți, cu Elveția.
VIDEO. Momentul calificării României, văzut de pe teren
Tot despre echipa națională:
Se schimbă postul » Cine transmite la TV România - Elveția și cine sunt comentatorii
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!