Articol de Justin Gafiuc, Marius Mărgărit - Publicat marti, 09 iulie 2019 08:28
Ilie Dumitrescu rememorează clipele formidabile din jurul meciului carierei sale, victoria cu Argentina la Mondialul din 1994, scor 3-2, și descrie emoțiile unui turneu presărat cu lacrimi de bucurie și tristețe.
- Ilie, la 25 de ani de la Mondialul american, nu uităm faptul că, în preliminarii, am trecut printr-un moment crucial, care putea schimba radical istoria: eșecul cu 2-5 de la Kosice. Ai vreo explicație pentru dezastrul cu Cehoslovacia?
- A fost un accident al grupului care se va regăsi apoi, în mare parte, la Mondiale. Fiecare în zona lui nu s-a ridicat la nivelul necesar. Vina totală a echipei, pentru că, până la urmă, nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre noi să fi ieșit în evidență atunci. Eșecul de la Kosice ne-a obligat apoi să câștigăm toate jocurile până la final, cu Feroe, Belgia și Țara Galilor, ca să prindem biletul pentru SUA.
-Îți poți închipui un scenariu cu Dinu continuând atunci ca selecționer? Ne-am fi calificat oricum?
- Să nu uităm totuși meritele lui Dinu în acea campanie: victoria cu 5-1 la București contra Țării Galilor, succesul din deplasare cu Cipru, Cehoslovacia ne egalase acasă cu multă șansă. Dar deciziile legate de schimbarea selecționerilor a privit exclusiv conducerea federației. Noi eram traumatizați după ce am pățit la Kosice. Un șoc!
- Ulterior, ai făcut un meci formidabil acasă cu Belgia, penultima partidă a campaniei: gol și ai scos un penalty, 2-1 pentru România!
- O atmosferă specială, pe care n-o mai întâlnisem niciodată, deși crescusem în Ghencea. Cu două ore înainte de meci stadionul era arhiplin, stăteau spectatori și în spațiul dintre tribune și gard. Nu mai văzusem așa ceva! Printre noi circula chiar informația că meciul s-ar putea amâna din rațiuni de securitate. Iar când am ieșit la încălzire am resimțit o tensiune incredibilă. De fapt, pentru prima dată am realizat în vestiar că ne aștepta o partidă cu încărcătură fantastică. Au fost și niște probleme care ne-au dat peste cap, fiindcă s-a accidentat Sabău, a trebuit să joc eu mijlocaș dreapta ca să rămână Selymes și Dorinel pe stânga.
- Îți amintești ce penalty amuzant ai provocat?
- Sandor Puhl ne anulase un gol valabil, iar decizia aia cred că l-a împins apoi să acorde un penalty mai lejer la acea fază. Probabil nici n-a avut poziționare foarte bună. Cert e că am intrat în careu, adversarul a întins piciorul, nu m-a atins, dar eu am căzut, gândindu-mă că-și va continua atacul până la capăt. Publicul era gata să dărâme gardul. A fost un moment psihologic, iar Răducioiu a transformat de la 11 metri. Iar la faza golului doi, marcat de mine pe contraatac, mă uitam ce pasă lungă a trimis Belo și cu câtă naturalețe și ușurință ajungea Răducioiu la minge! Ce viteză avea! Incredibil fotbalist!
- După thrillerul calificant de la Cardiff spuneai în presa vremii: „Numai noi știm cum am petrecut ultimele nopți. Insomnii, griji, gânduri, emoții, o fantastică presiune psihologică”.
- Înainte de Cardiff am făcut un cantonament la Oostende, în Belgia, unde toți ne gândeam doar cum să ne antrenăm, să ne odihnim, să ne recuperăm, să fim la potențial maxim. Eram în stare de luptă! Atmosfera a continuat și după ce ne-am mutat în Țara Galilor, unde, în ziua meciului, am mâncat puțin la prânz, deși nu era indicat. Iar în noaptea dinaintea jocului eram vreo patru, cinci dintre noi care, pe la două dimineața, discutam pe telefonul interior al hotelului. „Ce faci? Cum te simți?”. Nu dormea nimeni. Eu stăteam în cameră cu Hagi. Când ne-am întâlnit la micul dejun, râdeam unii de alții cum arătam, desfigurați de nesomn!
- Jocul n-a arătat însă frământările astea!
- Când am intrat la încălzire, totul a dispărut. A rămas numai concentrarea. S-a simțit și pe teren, unde i-am depășit complet. Nu știu dacă mai văzusem până atunci un meci al naționalei în care să ne creăm atâtea ocazii. Numai eu am avut vreo trei, patru situații imense. La faza cu pasa de gol pentru Răducioiu, puteam scoate ușor un fault, că venise galezul cu ambele picioare, să mă rupă. Cred că am sărit un metru, l-am depășit și i-am dat-o lui Radu, care a închis jocul și calificarea.
„Am fost singurul jucător trist după victoria cu Columbia”
- OK, suntem la turneul final, sărim direct la momentul tău de grație, meciul cu Argentina din optimile de finală. Fuseseși foarte contestat până atunci fiindcă nu-ți ieșise mai nimic în partidele din grupă.
- Cred că am fost singurul jucător trist după victoria cu Columbia, fiindcă nu eram mulțumit de prestația mea. Nu m-am bucurat niciun moment pentru acel succes. Apoi, cu Elveția, nimeni nu s-a ridicat la un nivel bun, cu excepția lui Hagi. Cu americanii am câștigat iar, dar tot nu mă simțeam împăcat cu mine, cu viitorul meu. Așteptam să apară momentul în care să demonstrez că pot face pasul la un club de afară. Și a venit meciul ăsta cu Argentina. Ce presiune! Și ce inspirație a avut Iordănescu să mă bage atacant!
- Te-a surprins decizia aia?
- Iordănescu m-a anunțat pe la miezul nopții că voi juca vârf. M-a chemat la el în cameră și mi-a comunicat hotărârea. M-am mirat. L-am și întrebat: „Cum? La meciul ăsta mă băgați vârf?! Sunteți sigur?”. Și mi-a explicat că, în absența lui Răducioiu, suspendat, nu poate risca să aleagă pe altcineva. „Voi aveți niște relații de joc, tu ești singurul care poate intra acolo”. Bine, a luat, probabil, în calcul și faptul că în turneul asiatic pe care-l făcusem la începutul lui 1994 evoluasem vârf și dădusem toate golurile: câte două cu SUA și Coreea de Sud, unul cu Hong Kong. De aceea a ales așa cu Argentina. Știa că o bag în poartă dacă o am. A mers pe acest principiu.
„Când Gică ridica privirea, urma o pasă, o invenție”
- Dar toată lumea îl presa pe Iordănescu să te scoată din echipă din cauza randamentului sub așteptări.
- În viață există niște momente speciale. Eu am câștigat campionatul cu Steaua după ce se întorsese Iordănescu antrenor. Am dat 24 de goluri și am ieșit golgeterul campionatului. De acolo a preluat echipa națională. Adică... nu că avea o datorie... dar marcasem și alte goluri în pregătirile Mondialului, cu Bolivia, cu Nigeria. Cu cine să fi jucat în locul meu la partida cu Argentina?
- Pe Islas l-ai surprins prima dată cu "acolada" din lovitură liberă, de pe flancul stâng. L-ai observat ieșit?
- Nu. Cu o zi înainte, executam lovituri libere din aceeași zonă, iar Hagi îmi spune: "Vezi că noi atacăm colțul scurt, tu încearcă s-o dai pe lung". Și am tras la poartă. E greu să te gândești că o plasezi acolo, dar Islas s-a păcălit crezând, probabil, că o să centrez. Nu știu ce a avut în minte.
- Golul doi e un assist de la Hagi și o deviere formidabilă pe scurt. Cum ai reușit să strecori mingea prin culoarul ăla imposibil?
- A fost o acțiune cu Popescu, Lupescu, Hagi a intrat cu mingea spre careu, iar când Gică ridica privirea urma o pasă, o invenție. Am plecat pe colțul scurt fără să-mi dau seama că mingea va ajunge la mine. Dar în fracțiunea aceea de secundă, când am văzut că vine balonul din centrare șutată, am gândit să pun direct latul, s-o plasez lângă bară. Și a ieșit bine!
„Am văzut cu privirea periferică un tricou galben care venea lansat din spate”
- Iar golul trei e o capodoperă de contraatac. Parcă ai avut ochi în spate de l-ai văzut pe Hagi venind lansat!
- Am plecat bine, am protejat mingea, am întors-o și m-am lansat în acea cursă individuală din jumătatea noastră. L-am auzit pe Selymes că pleacă prin spatele meu înspre stânga, dar după ce am tras mingea cu talpa era dificil s-o mai direcționez acolo. Am remarcat însă cu privirea periferică un tricou galben care venea din dreapta. Nu putea fi decât Petrescu sau Hagi. Și am dat-o perfect pe poziție viitoare, iar Gică a finalizat formidabil. "The Telegraph" a folosit recent acea fază ca exemplu ideal pentru tranziție pozitivă, pentru contraatac.
- Ai mai revăzut peste ani cap-coadă meciul cu Argentina?
- Da, cu alți ochi. Golul doi... așa ceva... ne apăram toți pe la 22-23 de metri în fața porții, apoi, pac-pac-pac!, mingea se duce ca la biliard spre poarta adversă. Argentinienii nu reușeau să facă deloc presing și i-am surprins. Și cum a pus Hagi pasa aia către mine! Țac în fața porții! Geniu!
„Hagi a fost diabolic”
Ilie Dumitrescu nu-și găsește cuvinte să descrie evoluțiile "Regelui" la Mondialul american: „Hagi a fost cel mai constant din lot. De nota 10 la fiecare meci. Diabolic! Omul a fost incredibil! Dacă jucam semifinala cu Brazilia, era ales cel mai bun jucător al turneului final. N-a existat nimeni care să-l depășească la acel Mondial. Uluitor!”.
„Nu am vrut să-l schimbăm pe nea Puiu”
Iordănescu susține că, înaintea Mondialelor, un complot al jucătorilor ar fi încercat să-l debarce de la lot din cauza pregătirii spartane impuse în săptămânile anterioare Mondialului.
Dumitrescu nu crede în această variantă: „A fost un cantonament normal de pregătire în Italia, continuat apoi în SUA, unde am mers cu vreo două săptămâni înainte de turneu. Greu, dar nu infernal. O perioadă care a prins bine tuturor. Nu-mi amintesc însă nicio discuție legată de înlăturarea lui Iordănescu. Stăteam mult de vorbă în cameră cu Hagi, Popescu, Petrescu și, în acel moment, nu exista unul care să comenteze programul sau să nu aibă respect față de nea Puiu. Vă asigur că n-a existat vreo secundă în mintea cuiva gândul de a schimba antrenorul. Eram calificați, cum să-ți treacă prin cap așa ceva?!”.
„După succesul de la Cardiff, a fost o descătușare pe gazon. Lacrimi, emoții. Știam că toată lumea fusese cu ochii pe acel meci și am simțit o satisfacție și o eliberare imense la finalul partidei”
„M-am trezit pe la 7 dimineața în ziua meciului cu Argentina și m-am dus în cameră la doctorul Pompiliu Popescu. Mi-a făcut o cafea la ibric, a venit acolo și Ionel Stoica de la TVR. Și-mi zice Ionel: «Vezi că am visat că dăm trei goluri, iar tu marchezi două!». Pe cuvântul meu! Și așa a ieșit!”Ilie Dumitrescu
„Câte șanse să-ți dea Dumnezeu cu Suedia, iar tu să nu știi să profiți de ele?!”
Fostul mijlocaș al naționalei nu găsește nici după un sfert de secol explicații pentru felul în care România a ratat intrarea în semifinalele Mondialelor după un meci nebun contra scandinavilor
- V-ați confruntat în SUA cu un inamic teribil: căldura sufocantă. Cum i-ați făcut față?
- Cred că în meciul cu SUA a fost cel mai cald. Dar cu Elveția, la Detroit, era realmente imposibil pe stadionul acela acoperit. O umiditate incredibilă! Dacă nu ai trăit, nu-ți vine să crezi că există așa ceva. Când am intrat, eram lac de apă înainte să încep încălzirea. N-am mai trăit niciodată așa ceva. Pur și simplu, nu ne-am adaptat și am pierdut net cu elvețienii, care însă n-au trecut mai departe. Dar noi am făcut-o și asta contează. Am învins SUA într-un meci în care nu ne bătea nimeni nici dacă jucam trei zile. Ne-am simțit foarte bine atunci.
- Știi că, înaintea acelei partide, Milutinovici l-a dat pe spate pe Iordănescu atunci când i-a arătat înregistrările tuturor antrenamentelor voastre în campusul unde stăteați.
- Bun, asta e o chestie care ajută cumva în pregătiri. Orice informație e bine-venită când stabilești strategia pentru o partidă. Dar diferența era așa mare între noi și ei încât nu cred că a contat foarte mult asta. Nu cred că a văzut Milutinovici la antrenamente cum o bagă în poartă Petrescu pe colțul scurt!
- Suedia, marea durere!
- A fost acolo așa... o chestie... să nu putem să gestionăm câteva minute! Ești la mâna ta, adversarul e în zece oameni, resemnat, conduci cu 2-1 când mai sunt vreo patru, cinci minute, au ratat primul penalty la loviturile de departajare și totuși nu poți să te califici! Câte șanse să-ți dea Dumnezeu și tu să nu știi să profiți de ele?!
- Iordănescu puncta că și tu ai o vină la golul lui Andersson pentru că n-ai blocat centrarea lui Nilsson din zona ta.
- Din mijlocaș stânga am ajuns în dreapta, unde Roland Nilsson a primit mingea aia, m-au scos din joc din pase și a plecat centrarea pentru Andersson. Acolo, dacă vă uitați, o să vedeți că Popescu face înainte un presing de întâmpinare și e la un pas să intercepteze. Dacă reușea, plecam noi pe contraatac, fiindcă eram chiar lângă el. Dar apoi faza s-a dezvoltat rapid de așa natură încât am rămas blocat și n-am mai putut să ajung lângă Nilsson să-l opresc. Asta e! E incredibil să ratezi așa o semifinală de Mondial! Inexplicabil!
- Ce aveai în minte când ai bătut al cincilea penalty la departajare, între ratările lui Petrescu și Belo?
- Când am pornit spre careu atât mi-am zis: „Doamne, ajută-mă să nu ratez acum! Pe urmă, pot să ratez orice 11 metri!”. Înainte să lovesc mingea, l-am văzut pe Ravelli cum a plecat de pe loc și am dat cu calm exact unde-mi alesesem să trag. Nu mi-am schimbat planurile în fracțiunea aia de secundă, de ce să mint? Și încă ceva. Dacă Petrescu dă gol înaintea mea, vin eu ca să închid partida, dar Dan ratează și el, deși executase impecabil la antrenamente. Numai din astea... așa... incredibile... ce să mai zici?! Nu se poate! Nu se poate! Partida cu Suedia e cel mai mare regret al meu din fotbal, alături de ratarea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1989, Milan - Steaua, când am fost suspendat.
„Un mic nor era doar deasupra noastră, în rest strălucea soarele”
- Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi arătat semifinala cu Brazilia?
- Se juca! Eram toți în vână! Câștigam cu oricine la turneul acela. Nu aveam absolut niciun fel de complexe. Cred că Braziliei nu i-ar fi fost prea comod cu noi, mai ales că trecuserăm deja de Columbia și Argentina, cu care ei aveau ceva lupte prin America de Sud. Sunt convins că s-au bucurat că ne-a învins Suedia.
- Un moment care ți-a rămas întipărit în minte de la Mondial?
- E o imagine de la finalul jocului cu Suedia. Stăteam toți întinși la pământ, dezamăgiți după eliminare, iar deasupra grupului nostru se instalase pe cer un nor. În rest, era soare! Norul acela caracteriza starea noastră. M-a frapat întâmplarea asta și mi-a rămas pe retină.
„După meciul cu Columbia am stat mult în jacuzzi, la recuperare. După un efort pe o căldură infernală nu prea puteai să dormi nici dacă stăteai în pat pe perfuzii și calmante. E o surescitare a organismului pe care n-ai cum s-o ocolești”
„E greu de comentat acum dacă ar fi trebuit folosit Stelea la penalty-uri în locul lui Prunea. Nu se mai făcuse niciodată chestia asta la acest nivel. A operat-o doar Van Gaal la Mondialul din 2014 la loviturile de la 11 metri din Olanda - Costa Rica și i-a ieșit”Ilie Dumitrescu
62 de selecțiila echipa națională a strâns Ilie Dumitrescu, reușind să marcheze 20 de goluri pentru "tricolori”
Vezi și:
)
)
)
)
)
)
)
