Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 noiembrie 2017 14:51
România U21 a terminat ieri la egalitate al 6-lea meci din grupa preliminară pentru Euro 2019, 0-0 în deplasare cu Ţara Galilor.
Daniel Isăilă, selecționerul naționalei sub 21 de ani, a dezvăluit ce probleme au avut "tricolorii" în Țara Galilor și cum au fost șicanați de rivali înainte de meci.
"Tot ceea ce s-a întâmplat de când am plecat din București a dus la această stare de tensiune din timpul meciului. Ne-am trezit la 5 dimineața, am făcut 10 ore pe drum și de acolo au început șicanele gazdelor. Partea cu terenul de antrenament a fost cireașa de pe tort. Ei trebuiau să ne aștepte cu sandwich-uri în aeroport, nu au făcut asta. Ne-au zis că nu au putut.
Am ajuns într-un târziu, apoi ne-am antrenat într-o mlaștină. Am cerut pentru refacere niște butoaie cu gheață și ne-au dat niște pubele de gunoi mizerabile. Incredibil așa ceva! Nu mi-a venit să cred când am văzut așa ceva. Am renunțat și la asta. A trebuit să plecăm plini de noroi de la stadion spre hotel, timp de 30 de minute.
La masă au fost tot felul de probleme. Doctorul a fost mereu cu gura pe ei ca să putem avea și noi ce trebuie la masă. Nocturna a fost foarte slabă. Toate astea au dus la o anumită tensiune și băieții și-au pierdut cumpătul", a spus Isăilă la TV Digi Sport.
CLASAMENT GRUPA 8
ROMÂNIA | 6 | 3 | 3 | 0 | 9-3 | 12 |
Bosnia-Herțegovina | 5 | 3 | 0 | 2 | 14-5 | 9 |
Portugalia | 4 | 2 | 1 | 1 | 6-5 | 7 |
Țara Galilor | 5 | 2 | 1 | 2 | 6-7 | 7 |
Elveţia | 6 | 2 | 1 | 3 | 5-8 | 7 |
Liechtenstein | 4 | 0 | 0 | 4 | 1-13 | 0 |
PROGRAMUL TRICOLORILOR
07.09.2018 Portugalia - ROMÂNIA
11.09.2018 ROMÂNIA - Bosnia-Herțegovina
12.10.2018 ROMÂNIA - Țara Galilor
16.10.2018 ROMÂNIA - Liechtenstein