Articol de Cristi Preda (foto) - Publicat joi, 02 septembrie 2021 23:45 / Actualizat joi, 02 septembrie 2021 23:53
România a învins-o pe Islanda, scor 2-0, în a 4-a rundă a preliminariilor Campionatului Mondial. Primul meci din mandatul lui Rădoi în care naționala nu primește gol!
Programul tuturor partidelor din preliminariile CM - Europa
Islanda - România 0-2 » Revansson
România a început tare partida, iar Sorescu putea sparge gheața în minutul 4. Doar că n-a cadrat. A urmat încercarea lui Alibec din lateral. Neinspirat, atacantul CFR-ului nu a profitat de larghețea cu care Runarsson a părăsit buturile (5).
Prima ocazie a Islandei tot elevii lui Radoi au creat-o. Camora nu a înțeles intenția lui Niță și a deviat în corner, prea aproape de bară (9). Nordicii au continuat să vină peste noi. Vidar Orn Kjartansson, scăpat de marcajul lui Chiricheș, a ajuns într-o poziție excelentă de finalizare. Degeaba: „cap” în brațele lui Niță (15).
Birkir Bjarnason, cel mai bun jucător de la Islanda, a trimis apoi din 4 metri direct pe direcția portarului de la Sparta Praga, ieșit la sacrificiu (29). A urmat replica lui Sorescu - șut sub transversală (31), scos de Runarsson. Și execuția înghesuită semnată de Man (42).
0-0 după 45 de minute, 2-0 la „galbene” pentru români, Nedelcu și Chiricheș fiind avertizați.
Rădoi nu schimbă la pauză. Inspirat? Da. Man marchează în minutul 47, la capătul unei acțiuni purtate de Stanciu. Ajutor și de la Brynjar Ingi Bjarnason, care a deviat fericit pentru jucătorul celor de la Parma.
Culmea, naționala a știut să țină de rezultat, profitând și de lipsa de inspirație a gazdelor. Stanciu și Sorescu au stârnit în câteva momente huiduieli din tribune, prelungind intenționat câteva pauze.
După intrarea lui Ianis Hagi (68), partida s-a animat. Mai întâi, România a irosit un contraatac prin Alibec (70). Imediat după, chiar am introdus mingea în plasă, dar „centralul” Kulbakov a sancționat un presupus fault al lui Ianis la Palsson.
Birkir Bjarnason l-a protejat pe Niță (avertizat pentru trageri de timp în minutul 77), ratând din toate pozițiile. Dincolo, Stanciu a majorat avantajul spre final (83), din pasa lui Răzvan Marin, de-abia introdus. Play-maker-ul Slaviei a plecat dintr-o poziție suspectă de ofsaid, iar lipsa VAR-ului la acest meci e posibil să ne fi ajutat.
Și cu noroc, România învinge și speră încă la calificare. Chiar dacă nu suntem favoriți în această grupă, ne luăm revanșa în fața Islandei și îi scoatem în principiu pe nordici (3 puncte) din ecuația locului de baraj.
Statisticile meciului, via sofascore.ro
Suntem încă departe de Mondial! Dar visăm
Singura variantă prin intermediul căreia am putea să ne calificăm sunt preliminariile, dar am ratat startul în grupa din care facem parte. Am suferit două eșecuri și după 4 etape suntem pe locul 4.
Doar prima poziție merge direct la Mondial, în vreme ce ocupantele locurilor secunde vor fi la baraj. Tot la baraj mai au acces încă două echipe grație Ligii Națiunilor, însă România nu are nicio șansă fiindcă nu a câștigat grupa din care a făcut parte.
Dacă nu vom fi nici anul viitor la CM, atunci vom bifa nu mai puțin de 6 ediții consecutive la care nu luăm parte. Ultima a fost în 1998, în Franța, când am ieșit și din grupă.
Când și cu cine mai joacă România în septembrie
Data + ora | Locul | Meciul |
5 septembrie, 21:45 | București | România - Liechtenstein |
8 septembrie, 21:45 | Skopje | Macedonia - România |
Toate partidele pot fi urmărite în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la ProTV.
Islanda - România 0-2
- Au marcat: Man 47, Stanciu 84
- FINAL DE MECI.
- min. 88: Adi Rus intră în locul lui Cicâldău.
- min. 84: GOOOOL STANCIU! Mijlocașul Slaviei, la limita ofsaidului, scapă singur cu Runarsson și finalizează perfect! Pasă de gol Răzvan Marin.
- min. 77: Niță primește cartonașul galben pentru trageri de timp.
- min. 76: Markovic intră în locul accidentatului Alibec. Marin îl înlocuiește pe Man.
- min. 76: Bjarnason ratează incredibil de lângă Camora, cel mai slab jucător al României.
- min. 73: Man finalizează lamentabil centrarea lui Cristi Manea, mult pe lângă stâlpul din dreapta lui Runarsson.
- min. 71: Același Ianis șutează din alunecare, apoi mingea intră în plasă, dar Kulbakov sancționează un presupus fault al „decarului” la Palsson.
- min. 70: Hagi îl deschide perfect pe Man, acesta continuă la Alibec, care șutează modest.
- min. 69: Primele două schimbări efectuate de Rădoi: intră Hagi și Manea, ies Sorescu și Rațiu.
- min. 68: Avem și noroc. Devierea nefericită a lui Camora nu e fructificată de gazde.
- min. 66: Schemă a României. Stanciu execută la 11 metri un corner, unde apare Alibec. „Șeptarul” naționalei reia din semifoarfecă, peste
- min. 62: Florin Niță iese și reține balonul expediat de Albert Gudmundsson.
- min. 55: O parte din suporterii islandezi îi huiduie pe „tricolori”, acuzați că ar trage de timp.
- min. 54: Pericol la poarta României. Birkir Bjarnason nu ajunge la centrarea căpitanului Johann Gudmundsson.
- min. 47: GOOOL DENNIS MAN! Jucătorul de la Parma marchează cu dreptul din pasa lui Stanciu și ricoșeul lui Ingi Bjarnason!
- A început partea a doua.
- Pauză la Reykjavik, 0-0.
- min. 42: Cicâldău recuperează o minge în jumătatea adversă. Pasează spre Alibec, dar vârful campioanei întârzie transmiterea către Dennis Man. „Extrema” celor de la Parma șutează înghesuit, cu exteriorul, fără probleme pentru Runarsson.
- min. 39: Nedelcu șutează de la distanță în brațele lui Runarsson.
- min. 37: Chiricheș, avertizat de „central” după ce a oprit contraatacul purtat de Kjartansson.
- min. 32: Centrarea lui Birkir Saevarsson n-are corespondent. Scăpăm ușor.
- min. 31: Sorescu șutează în forță, sub transversală! Runarsson respinge în corner.
- min. 29: Oportunitate mare ratată de Birkir Bjarnason. Din 4 metri, mijlocașul Islandei reia în Niță.
- min. 26: Din interiorul lui „16”, Alibec șutează fix în primul adversar, deși putea să paseze.
- min. 23: Ce ocazie pentru Sorescu! „Extrema” lui Dinamo are șansa să șuteze din prima, însă încearcă să-l dribleze pe portar pe partea închisă și iese cu mingea în afara terenului. Hermannsson i-a „pasat”.
- min. 21: Stanciu acuză dureri în zona inghinală, după un contact la marginea careului cu Victor Palsson. Stanciu a fost lovit cu genunchiul. Totuși, arbitrul Kulbakov n-a dictat nimic.
- min. 15: Vidar Orn Kjartansson scapă de marcajul lui Chiricheș. Din fericire pentri noi, atacantul reia modest: „cap” în brațele lui Florin Niță.
- min. 12: Cicâldău primește de la Alibec, pătrunde printre apărătorii islandezi, dar nu a mai avut spațiu și centrează în plasa laterală.
- min. 11: Islanda echilibrează jocul. Din interiorul careului, Andri Fannar Baldursson reia cu capul pe lângă.
- min. 9: Neînțelegere între Camora și Niță. Fundașul CFR-ului a fost aproape de autogol.
- min. 8: Nedelcu vede primul „galben” al meciului, după un fault tare la Birkir Bjarnason.
- min. 5: Început solid pentru „tricolori”. Runarsson îl blochează pe Man în bandă. Apoi, Alibec a încercat o execuție spectaculoasă de la 20 de metri, lateral, însă nu a profitat de poarta goală lăsată de goalkeeperul nordicilor.
- min. 4: Prima ocazie a României. Dintr-o poziție bună, Sorescu nu găsește cadrul porții.
- min. 1: A început partida. România evoluează în alb complet.
Islanda - România » Echipele de start
ISLANDA: Runarsson - Saevarsson, Hermansson, I. Bjarnason, Thorarinsson - B. Bjarnason, Palsson, Baldursson - J. Gudmundsson, Kjartansson, A. Gudmundsson
Rezerve: Halldorsson, Gunnarsson - Fjoluson, Sigurdsson, Arnason, Johannesson, Anderson, Sampsted, Thorsteinsson, Helgason, Gudjohnsen, Skulason
Selecționer: Arnar Vidarsson
ROMÂNIA: Niță - Rațiu, Chiricheș, Nedelcearu, Camora - Stanciu, Nedelcu, Cicâldău - Man, Alibec, Sorescu
Rezerve: Vlad, Aioani - Cordea, Toșca, Manea, Markovic, Hagi, Rotariu, M. Marin, Rus, R. Marin, Olaru
Selecționer: Mirel Rădoi
Stadion: Laugardalsvöllur (Reykjavík)
Arbitru: Aleksei Kulbakov / A1: Dmitri Zhuk, A2: Oleg Maslyanko (toți din Belarus)
UPDATE ora 20:00 - Corespondență GSP din Islanda: ultimele detalii înaintea meciului
UPDATE ora 19:45 - Imagini din vestiarul României:
Ne-am întors pe Laugardalsvöllur, vestiarul e pregătit! Ne-au luat drumul spre EURO, dar astăzi învingem pentru drumul spre Mondial!
Echipa națională de fotbal a României, pe Facebook
Islanda - RomâniaNe-am întors pe Laugardalsvöllur, vestiarul e pregătit! Ne-au luat drumul spre EURO, dar astăzi învingem pentru drumul spre Mondial!
Posted by Echipa națională de fotbal a României on Thursday, September 2, 2021
UPDATE ora 16:15 - Doi jucători lăsați în afara lotului cu Islanda
Mirel Rădoi a lăsat doi jucători în afara lotului pentru meciul cu Islanda. Este vorba despre Virgil Ghiță, decizie luată din rațiuni tactice, și de Denis Drăguș. Jucătorul lui Standard Liege a ieșit de la antrenamentul de aseară la 20 de minute de la începutul acestuia, acuzând probleme la coapsa dreaptă.
Rămâne ca staff-ul naționalei să decidă la revenirea în țară dacă Drăguș rămâne în lot pentru meciurile cu Liechtenstein și Macedonia de Nord, în urma unor investigații suplimentare pe care fotbalistul le va efectua.
UPDATE ora 16:00 - Numerele purtate de „tricolori” cu Islanda
FRF.ro a anunțat numerele pe care jucătorii români le vor purta contra Islandei.
Citește mai multe știri despre Islanda - România:
Ruleta de pe benzi » Continuă Rădoi improvizațiile? Cine ar putea fi surpriza în Islanda
Schimbare radicală » Detaliul neștiut care l-a convins pe Rădoi să-l ia la lot pe Markovic