Articol de Alexandru Barbu - Publicat duminica, 19 noiembrie 2023 00:42 / Actualizat duminica, 19 noiembrie 2023 09:21
România a învins-o pe Israel, 2-1, și s-a calificat matematic la Euro 2024. Mijlocașul ofensiv Nicolae Stanciu (30 de ani) vrea primul loc în grupă.
- Echipa națională a României a învins-o pe Israel, scor 2-1, și s-a calificat astfel la Euro 2024, turneu final care va avea loc în Germania
- „Tricolorii” revin la un Campionat European după 8 ani
- România - Elveția, marți, 21 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Națională. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Antena 1
- Bonus: cu măcar un egal contra Elveției, România va încheia grupa I pe primul loc.
Nicolae Stanciu, după ce România s-a calificat la Euro: „Vrem primul loc”
„Această calificare înseamnă totul pentru noi, vreau ca toți românii să fie bucuroși și mândri. Am jucat pentru ei, pentru țara noastră și pentru fotbalul românesc. Suntem în al 9-lea cer, îmi doresc ca seara românilor să fie una minunată, îi așteptăm în Germania într-un număr cât mai mare.
Sperăm să continuăm tot așa, iar marți să sărbătorim alături de un stadion plin. Apoi, suntem la mâna noastră să fim pe primul loc. Am spus că nu vom face o mare petrecere, pentru că toți am fost de acord că avem șanse să trecem pe primul loc și vom face tot ce depinde de noi ca să reușim acest lucru.
Mă încearcă un sentiment de bucurie, de mândrie. A fost o campanie grea, am luptat, am făcut tot ce trebuie pentru echipă.
Acum îmi doresc să facem o figură frumoasă la Euro, să vină și alte performanțe, iar fotbalul românesc să crească din nou”, a declarat Stanciu la Prima TV.