Articol de Remus Răureanu, Raed Krishan (foto), Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat vineri, 17 noiembrie 2023 14:23 / Actualizat vineri, 17 noiembrie 2023 15:59
Vremea proastă de la Budapesta a scurtat plimbarea obișnuită a ”tricolorilor”. Fotbaliștii au savurat totuși din plin cele 15 minute petrecute în zona Bastionului Pescarilor și a castelului Buda, în ziua premergătoare meciului cu Israel.
- Meciul Israel - România va avea loc sâmbătă, de la ora 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima TV
- Reporterii speciali Remus Răureanu și Vlad Nedelea, fotoreporterul Raed Krishan și operatorul Iosif Popescu sunt trimișii Gazetei Sporturilor în Ungaria, de unde transmit cele mai noi informații despre naționala României
Opt grade, vânt și o ploaie măruntă. Toamnă plină. De asta au avut parte jucătorii naționalei la Budapesta cu mai mult de 24 de ore înaintea meciului decisiv cu Israel.
Și așa, fotbaliștii s-au relaxat preț de 15 de minute și s-au bucurat de locația de 5 stele unde sunt cazați.
FOTO. Plimbare scurtă a „tricolorilor” înainte de Israel - România. Frigul a fost de vină
Jucătorii au ieșit în jurul prânzului pentru o plimbare scurtă în orașul vechi, în castelul Buda, remodelat în stil gotic de coloniștii germani. Zâmbitori și puși pe glume, fotbaliștii lui Edi Iordănescu au savurat din plin peisajele de care au avut parte.
E limpede că încrederea e la cote maxime, jucătorii simt bine momentul și faptul că o remiză îi duce la turneul final.
Fără Edi Iordănescu, dar cu Mihai Stoichiță
La plimbare n-a participat și Edi Iordănescu, jucătorii fiind însoțiți de Jerry Gane și Mihai Stoichiță.
Selecționerul a rămas în hotel, punând la punct ultimele detalii înaintea antrenamentului oficial din această seară, dar și idei legate de meciul de mâine.
462 de români la meciul cu Israel
Pancho Arena are doar 3.500 de locuri, iar Federația Română de Fotbal a vândut toate cele 462 de bilete pe care le-a primit. Cel mai probabil, la meciul de sâmbătă vor fi în jur de 2.500 de oameni, evident cei mai mulți dintre ei israelieni, veniți de câteva zile în Ungaria, fiind prezenți și la primul meci, cu Elveția.
VIDEO cu Pancho Arena din Felcsut, stadionul care va găzdui Israel - România
Tot despre Israel - România:
Mihai Stoichiță a insistat pe o idee, înainte de Israel - România: „Nu suntem Alain Delon!”
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor