Articol de GSP - Publicat joi, 09 noiembrie 2017 22:30
Mircea Lucescu, selecționerul Turciei, a analizat partida amicală pierdută în fața României, scor 0-2. Antrenorul de 72 de ani s-a declarat plăcut surprins de jocul echipei lui Contra, lăudându-l pe Constantin Budescu, mijlocașul celor de la FCSB.
"A fost o atmosferă excelentă pentru un meci de pregătire, publicul a fost unul fantastic, a împins de la spate echipele.
Totuși, nu a fost un test important. S-a văzut diferența de vârste dintre cele două echipe. A mea a avut o medie de 24 de ani.
România a fost mult mai bună, a început mai bine jocul, se vede că e o echipă mult mai omogenă decât a mea. Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor români și cum au abordat acest joc: au fost foarte agresivi, au combinat frumos.
Să dea Dumnezeu să reușească Contra la națională! E nevoie de multă îndârjire profesională, de o insistență deosebită. Cred că echipa României e pe un drum bun, dar să vedem dacă va fi la EURO 2020.
Budescu e un jucător foarte bun, a jucat foarte bine, nu mă așteptam la asta. Naționala are nevoie de el", a declarat "Il Luce", la Pro X.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”