Articol de Justin Gafiuc, Cristi Preda (foto) - Publicat joi, 05 septembrie 2024 12:47 / Actualizat joi, 05 septembrie 2024 12:47
Avocatul Eroll Salihu e una dintre figurile legendare la Pristina: a refuzat, ca jucător, să evolueze în echipele puternice ale Yugoslaviei, a participat într-o ligă clandestină kosovară în anii ‘90, a fost vicepreședintele federației inclusiv cu ocazia acceptării Kosovo la UEFA/FIFA. Și e bun prieten cu șeful FRF, cu care s-a cunoscut la UEFA.
Dacă există în fotbalul kosovar un personaj în viață cu o istorie efervescentă, el se numește Eroll Salihu. Azi, la 60 ani, este avocat și șef al Curții de Arbitraj în Sport, dar trecutul lui e unul demn de un film de Oscar.
S-a născut în Pristina, iar rădăcinile sale i-au ghidat destinul de la un cap la altul în aria sportivă și privată. A fost timp de 15 ani vicepreședintele federației, până în 2021. Alături de fostul președinte Fadil Vokrri, decedat, a rămas drept artizanul intrării Kosovo printre afiliații la UEFA și FIFA, în 2016. Dar acesta e numai vârful aisbergului!
Amintirile lui Salihu: „Stadioanele erau controlate de forțele sârbe ale Iugoslaviei”
La mijlocul anilor ‘80, Salihu devenise un jucător atractiv inclusiv pentru marile echipe din fotbalul iugoslav, dar a refuzat să plece din zona natală. A preferat versiunea FC Prishtina, formația fanion a kosovarilor.
Dar, după începutul destrămării fostei Iugoslavii, a susținut organizarea unei ligi paralele a statului Kosovo. Și, în 1991, a devenit primul marcator al acestei competiții cu tușe clandestine la vremea respectivă.
„Jucam numai pe terenuri improvizate, grele, în condiții de adversitate cu autoritățile momentului. Nu puteam evolua pe propriul teren, pentru că stadionul era controlat de forțele sârbe ale Iugoslaviei”, povestește Salihu pentru gsp.ro.
Partide în clandestinitate, de-a șoarecele și pisica cu polițiștii
Flama a fost aprinsă în 1989, după un meci FC Prishtina – Proleter Zrenjanin (2-2). Iar la final, în timp ce jucătorii gazdelor se certau cu arbitrul, poliția sârbă a intrat pe gazon și, în fața a 30.000 spectatori, i-au luat pur și simplu la bătaie pe fotbaliștii de la Prishtina. Căpitanului Llapashtica i-au rupt piciorul, mulți fani au fost arestați, la fel jucătorii!
Stadionul din Pristina a fost închis pentru kosovari, aidoma altor arene sportive din regiune. Așa s-a născut o fabuloasă ligă de fotbal subterană, în sezonul 1991-1992, cu partide disputate în clandestinitate, pe terenuri din sate, într-un permanent joc de-a v-ați ascunselea cu poliția sârbă.
Deseori partidele nu se încheiau, dar rețeaua a continuat să funcționeze în ilegalitate cu peste 100 de cluburi și meciuri la care asistau și 10.000 de oameni. Acesta e fotbalul în care Salihu era printre vedetele competiției, care a alimentat setea de independență a kosovarilor.
„Am refuzat, pentru că Arkan era foarte periculos”
Au urmat trei ani petrecuți în prima ligă turcă, la Sariyer și Petrol Ofisi, unde i-a avut printre adversari pe Rotariu (Bakîrkoy) și Daniel Timofte (Samsun).
Dar pentru Salihu a mai apărut în acest interval un moment sensibil: ciocnirea cu Zeljko Raznatovici, alias Arkan, celebrul lider al formațiunilor paramilitare sârbe. El devenise boss la FC Prishtina și a încercat să-l repatrieze pe Salihu din Turcia.
„A trimis oameni să mă determine să vin și să joc din nou pentru Prishtina și poate pentru Iugoslavia sau Serbia la nivel de naționale. Am refuzat, fiindcă era un om foarte periculos”, rememorează Salihu pentru gsp.ro.
„Mi-au distrus mașinile, casa”
N-a scăpat de ororile războiului: „Am suferit cu toată familia. Din fericire, n-a murit nimeni dintre cei dragi, dar mi-au distrus mașinile, casa”.
Apoi, arc peste timp, secretar general al federației din Kosovo, acceptată ca membră la UEFA/FIFA în 2016, după un lobby intens, susținut și de Salihu.
El își amintește și ziua primului meci oficial, cu Finlanda, 1-1 în deplasare, în 2018: „A fost o nebunie. Aveam doar doi jucători înregistrați și am așteptat acordurile de completare de la UEFA până cu două-trei ore înaintea partidei, când am putut alcătui un prim 11”.
„E un tip sincer și educat”
Pe șeful FRF, Răzvan Burleanu, l-a cunoscut la UEFA, unde au participat împreună la diverse comisii ale forului european.
„E un tip foarte sincer, educat și iubitor de fotbal. Toată lumea îl apreciază, dar știți că la UEFA și la FIFA este vorba despre politică. Merită însă tot ce e mai bun în fenomen. Nu știu ce planuri are actualul președinte al UEFA, dar Răzvan Burleanu trebuie să fie următorul conducător al fotbalului european”, se confesează Salihu.
Nu e primul personaj care acreditează această variantă. La începutul anului, presa britanică nota că o coaliție internă din UEFA militează pentru instalarea lui Burleanu în fruntea forului de la Nyon. Planurile au intrat însă în așteptare după ce Aleksander Ceferin a mai câștigat un mandat, până în 2027.
„Așteptăm prima victorie contra României”
Va fi pe stadion vineri seara la cel mai nou episod din disputa Kosovo – România: ”Avem acum un grup foarte bun, înfometat de glorie, cu câțiva jucători care s-au dezvoltat admirabil în România. Mă refer la Rrahmani, Krasniqi, Selmani. Lucrurile sunt schimbate foarte mult față de anii de început. Mă bucur pentru actuala echipă că are oportunitatea de a-și arăta clasa la nivel internațional”.
Face o comparație între fostul selecționer, Alain Giresse, și cel actual, Franco Foda: ”Mentalitatea germanică a lui Foda este altceva. Se pretează mai bine pe abilitățile actualului lot, în care regăsim mulți jucători care evoluează în Germania, în Elveția. Așteptăm cu toții, aici, prima victorie împotriva României!”.