Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 26 martie 2017 20:41
În cursul zilei de astăzi poliția clujeană a depistat mai multe materiale pirotehnice introduse pe stadionul Cluj Arena!
Petardele și torțele găsite erau pregătite pentru a fi folosite în această seară contra reprezentativei Danemarcei.
Reporterul GSP.ro a aflat că suporterii au avut un mod ingenios de a plasa materialele pirotehnice în interiorul Cluj Arena.
"Ultrașii au început încă de zilele trecute să bage prin pereții stadionului materialele pirotehnice ca mai apoi să tencuiască pe deasupra acestora", a declarat o sursă pentru GSP.ro.
De amintit este că FRF a luat decizia de a juca la Cluj pentru că ni s-a interzis să o facem la București tocmai din cauza problemelor cu torțele pe care le-am avut la meciurile trecute. În aceste momente suntem sub vizorul UEFA, iar la prima abatere vom fi sancționați și vom juca cu tribunele închise.
În această seară, România întâlnește Danemarca, la Cluj. Iată cum va arăta "11"-le lui Daum:
Tătărușanu - Săpunaru, Chiricheș, Toșca - Benzar, Marin , Pintilii, Latovlevici - Stanciu - Chipciu, Keșeru
- România - Danemarca se joacă duminică, 26 martie, de la ora 21:45, și va fi în direct pe TVR 1 și liveTEXT pe GSP.RO.
CLASAMENTUL GRUPEI E:
Echipă | Puncte |
1. Polonia | 10 |
2. Muntenegru | 7 |
3. Danemarca | 6 |
4. România | 5 |
5. Armenia | 3 |
6. Kazahstan | 2 |
URMEAZĂ SĂ SE JOACE:
26 martie 2017: Armenia- Kazahstan, Muntenegru- Polonia, România- Danemarca
10 iunie 2017: Kazahstan- Danemarca, Muntenegru-Armenia, Polonia-România; 1 septembrie 2017: Kazahstan- Muntenegru, Danemarca- Polonia, România- Armenia
4 septembrie 2017: Armenia- Danemarca, Muntenegru- România, Polonia- Kazahstan
5 octombrie 2017: România-Kazahstan, Muntenegru-Danemarca, Armenia-Polonia
8 octombrie 2017: Danemarca- România, Kazahstan- Armenia, Polonia-Muntenegru