Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 24 noiembrie 2024 16:22 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2024 18:02
Mircea Lucescu, 79 de ani, selecționerul echipei naționale a României, i-a oferit replica lui Mircea Rednic (62), cel care nu s-a arătat convins de jocul „tricolorilor” sub comanda lui „Il Luce”.
De la instalarea lui Mircea Lucescu ca selecționer, prima reprezentativă a României a câștigat toate cele 6 meciuri jucate, cu mențiunea că succesul din meciul retur cu Kosovo a venit la „masa verde”, după ce adversarii au ieșit de pe teren înainte de final, refuzând reluarea partidei.
Mircea Rednic, acum antrenor la UTA, fost internațional important cu meciuri jucate inclusiv sub comanda lui Mircea Lucescu, nu a fost dat pe spate de jocul „tricolorilor” cu „Il Luce” la cârmă. „Rezultate sunt, dar jocul? Kosovo a fost în ambele meciuri mai bună”, a opinat Rednic.
Mircea Lucescu i-a răspuns lui Rednic: „L-aș întreba câte goluri a marcat echipa lui în 16 partide”
Mircea Lucescu a „recepționat” afirmațiile „Puriului” și a ținut să-i dea replica. Selecționerul spune că echipa națională a marcat mai multe goluri în cele 6 meciuri de Liga Națiunilor decât a reușit UTA în 6 partide de campionat.
„Mă gândeam la Mircea Rednic și l-aș întreba câte goluri a marcat [echipa lui] în 16 partide. Noi, adică echipa națională, am marcat 18 goluri în 6 partide (n.r. - sunt, de fapt, 15 goluri marcate pe teren). A zis că echipa nu joacă bine. Sigur, nu joacă bine la pretențiile noastre, ale celor care am fost înainte de '90 și imediat după '90.
Încă nu joacă la acel potențial, dar echipa crește extraordinar de la meci la meci, jucătorii se comportă senzațional și ușor, ușor au început să înțeleagă ce au de făcut. Dacă faceți o comparație din punctul de vedere al cifrelor între ce a fost înainte și ce e acum, ar trebui să-i felicităm pe băieții ăștia.
Într-un interval scurt au schimbat foarte multe la nivel mental, de angajament, de organizare de joc, de disponibilitate pentru sacrificiu și pentru a ajuta echipa națională. Au fost extraordinari. Asta pe un fond al unei echipe foarte omogene, al unui grup de prieteni. Dar nu mai era de ajuns doar asta, trebuia să aducem și ceva în plus din punct de vedere fotbalistic.
Acum eu mă ocup de jucători, îi urmăresc, ce se întâmplă cu ei la echipele lor de club, modul cum evoluează, contactul cu ei și cu antrenorii lor.
O echipă nu poate să marcheze dacă nu joacă și bine. Nu știu ce înțelege el prin a juca bine și ce înțeleg eu prin a juca bine. El a zis că pe mine mă interesează doar rezultatul... da, efectiv rezultatul, dar pe urmă vedem și din alt unghi, jucătorii care au mai apărut, modul în care s-a schimbat organizarea jocului, disponibilitatea jucătorilor pentru atac și sacrificiul lor în teren”, a afirmat Lucescu, conform Fanatik.
Promovată în Divizia B din Liga Națiunilor, România așteaptă acum să-și afle adversarele din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022. Tragerea la sorți va avea loc pe 13 decembrie.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”