FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Mircea Sandu avertizează "Şi eu am făcut memorii cu Danemarca şi Slovenia. Dar ce să ştie ăştia de acum"?!

foto: Cristi Preda
foto: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat vineri, 14 octombrie 2016 13:23

Conducerea FRF a anunţat că va depune un memoriu la UEFA, privind starea terenului de la Astana şi prestaţia brigăzii de arbitri.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat cu privire la acest demers: "Eu am făcut memorii cu Danemarca şi cu Slovenia, şi ne-am ales cu amenzi. Dar ce să ştie ăştia de acum?! Iar terenul din Astana e omologat, degeaba faci memoriu. E doar politică."

Şi fostul medic al echipei naţionale, Pompiliu Popescu, a vorbit despre reclamaţie: "Ar fi o greşeală, le-ai crea un avantaj celor care ar trebui să joace acolo, în aceleaşi condiţii. Polonezii de ce n-au zis nimic?! Burleanu se crede justiţiar, dar nu se pricepe la fotbal".

Mircea Sandu a fost preşedinte FRF între anii 1990 şi 2014.

Citește și:
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (2)
1333120440039767
Relu David  •  14 Octombrie 2016, 15:16

Nu esti la puscarie? Parca ai fost condamnat, nu ascultam ***, de aia suntem unde suntem, TU cu DRAGOMIR ne-ati distrus. Guraaa!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ortega
ortega  •  14 Octombrie 2016, 13:44

Pe tine nu te băga nimeni în seamă , știau și la UEFA ce poamă ești ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează