Articol de GSP - Publicat joi, 21 decembrie 2017 09:26
Cosmin Contra ar putea selecţiona la prima acţiune a naţionalei un puşti-minune de numai 17 ani, Nandor Tamaş, născut la Târgu Secuiesc şi care ar putea fi o ţintă şi pentru maghiari.
Îl cheamă Karol Nandor Tamaş, a împlinit în octombrie 17 ani, evoluează ca mijlocaş central ofensiv, poartă numărul 10 pe tricou la selecţionata U18 antrenată de Florin Bratu şi ar putea fi marea surpriză din lotul lărgit pe care Cosmin Contra îl va convoca pentru cele două meciuri amicale programate în finalul lunii martie.
Născut la Târgu Secuiesc, joacă în Ungaria
Puştiul, care evoluează la Academia Ferenc Puskas, în Ungaria, a impresionat de fiecare dată când a evoluat la U18 şi a aprins imaginaţia celor din administraţia FRF. Aceştia doresc să evite ca lui Tamaş să i se propună în viitor să evolueze pentru prima reprezentativă a maghiarilor. În acest sens i-a fost înaintată directorului tehnic Mihai Stoichiţă varianta ca fotbalistul să bifeze o selecţie în naţionala mare a României tocmai pentru a fi blocat definitiv pentru o altă ţară.
Contra va decide
Regulamentul FIFA în vigoare specifică în mod clar: un fotbalist poate opta pentru orice echipă naţională cu condiţia să nu fi jucat nici măcar un minut pentru o altă reprezentativă de seniori. Nu contează la ce naţionale de juniori şi tineret evoluează, când face saltul la seniori poate alege orice ţară. "Acum, alegerea e la Contra, care trebuie să-l cunoască şi să dea şi el curs acestei strategii", susţin oameni din FRF.
De ce se teme FRF
Una dintre temerile celor de la Casa Fotbalului e că Nandor Tamaş ar putea fi sensibilizat chiar cu o sumă de bani pentru a alege să joace în naţionala mare a Ungariei, mai ales că în prezent evoluează la Academia Ferenc Puskas. Centru care face parte, şi el, dintr-un proiect de anvergură din sportul maghiar, în care Guvernul de la Budapesta investeşte de ani buni zeci de milioane de euro!
Steagul României la fiecare postare pe facebook
Apropiaţi ai fotbalistului susţin că dacă s-ar pune problema să aleagă în acest moment între cele două naţionale, România şi Ungaria, ar alege naţionala noastră. "E născut în România şi e ataşat de România, uitaţi-vă pe profilul lui de facebook să vedeţi!", spune unul dintre colegii lui de la naţionala U18. Pe respectiva reţea de socializare, aproape fiecare comentariu pe care îl face, mai ales cele referitoare la fotbal, e însoţit de un emoticon cu steguleţul României! z
România - Israel la Craiova!
Prima ocazie la care Cosmin Contra l-ar putea convoca pe Nandor Tamaş e cel dintâi amical pe care România îl va disputa în 2018 şi care e programat în acţiunea de la finalul lui martie. FRF deja a bătut palma cu naţionala Israelului, iar confruntarea se va disputa la Craiova, pe noul "Ion Oblemeco". Al doilea joc de verificare din respectiva "dublă" va fi în deplasare, iar discuţiile pe care şefii de la Casa Fotbalului le au în momentul de faţă sunt pentru o confruntare cu Irlanda, la Dublin.
Miriuţă, român în naţionala Ungariei
Ultimul, dar şi cel mai de anvergură exemplu de fotbalist născut în România, dar care a jucat pentru reprezentativa maghiară e Vasile Miriuţă. Actualul antrenor al lui Dinamo, originar din Baia Mare, a fost un mijlocaş central ofensiv bun, care la jumătatea anilor '90 s-a remarcat în prima ligă din Ungaria, la Gyor, Videoton şi Ferencvaros, iar în '98 a fost cumpărat de Energie Cottbus, în Bundesliga. Cu toate acestea, el n-a avut loc în naţionala României, unde pe postul lui evolua Hagi! A fost solicitat de maghiari în 2000, când deja avea 32 de ani. Şi-a dat acordul şi a bifat 9 selecţii şi un gol!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”