Articol de Laura Șoica - Publicat duminica, 01 septembrie 2024 18:27 / Actualizat duminica, 01 septembrie 2024 19:48
Nicolae Stanciu (31 de ani), căpitanul echipei naționale a României, a vorbit la revenirea în cantonament.
România urmează și dispute două meciuri în Liga Națiunilor. Prima partidă va fi pe 6 septembrie, împotriva celor din Kosovo.
A doua partidă, cea care se va disputa la București, pe stadionul Steaua, va avea loc pe 9 septembrie, împotriva naționalei Lituaniei.
Nicolae Stanciu, interviu la revenirea în cantonamentul echipei naționale
Stanciu a vorbit, într-un interviu pentru FRF, despre revenirea lui Alex Chipciu la națională, dar și despre faptul că Mircea Lucescu este noul selecționer.
Căpitanul României a dezvăluit că o să poarte din nou tricoul cu numărul 10.
„Mereu am emoții și aștept cu nerăbdare perioadele în care naționala se reunește. Pentru mine e cea mai mare onoare să pot să îmbrac tricoul.
Nu știu dacă va fi o provocare precum a fost cea din preliminarii sau Euro, pentru că grupul e format, iar pe cei care vin noi o să îi ajutăm să se reintegreze. Majoritatea au mai fost deja la echipa națională.
Toți știm ce avem de făcut pe teren și trebuie să ne adaptăm repede la ideile lui mister Lucescu. Toată lumea e binevenită, încercăm să îi integrăm pe cei care nu au mai fost aici.
Am fost colegi la trei echipe (n.r. cu Alex Chipciu) plus echipa națională, am împărțit aceeași cameră în cantonament aici. Mă bucur că a revenit, pentru că joacă foarte bine și este într-o formă extraordinară și abia aștept să ajungă în cantonament.
L-am felicitat pentru că a acceptat postul (n.r. pe Mircea Lucescu), avem nevoie de el, avem ce să învățăm de la dânsul. Sper să avem câte mai multe rezultate bune împreună.
Echipa națională e pe un drum bun, avem mari speranțe că putem să ne calificăm la un campionat mondial, primul pas e Liga Națiunilor. Ideal ar fi să luăm toate cele 6 puncte.
Îi cunoaștem pe cei din Kosovo și nu a fost tocmai plăcut să joci împotriva lor, sigur ne va aștepta un război.
(n.r. Cu ce număr va juca) Cu numărul 10, cel pe care îl purtam. Am explicat la Euro de ce am făcut acea schimbare. Oli e tot mai aproape să revină pe teren”, a declarat Nicolae Stanciu, conform FRF.