Articol de Eduard Apostol, Andrei Furnigă (video) - Publicat vineri, 27 decembrie 2024 17:54 / Actualizat vineri, 27 decembrie 2024 17:55
Nicușor Bancu, 32 de ani, a povestit sentimentele pe care le-a trăit în 2024 la prima reprezentativă și în meciurile memorabile ale „Generației de Suflet”
Ziua de 17 iunie 2024 va rămâne mult timp întipărită în mintea microbiștilor români. Tricolorii au învins Ucraina, scor 3-0, pe Allianz Arena, în primul duel de la EURO 2024 și au făcut un pas important spre optimi.
Acea zi senină de la Munchen va fi minunată pentru jucătorii naționalei și ai celor ce-au avut posibilitatea de a fi prezenți pe impozantul stadion, iar trăirile românilor de pretutindeni sunt neprețuite.
Rememorarea zilei victoriei de la Euro 2024: „Incredibil, neașteptat de bine”
Căpitanul Universității Craiova, Nicușor Bancu, 32 de ani, fundașul stânga al naționalei, a rememorat momentul confruntării de la EURO 2024 cu ocazia unui interviu acordat Gazetei Sporturilor.
„A fost o zi grea și pentru mine, aveam emoții mari. Știam că o să joc, o să debutez la un turneu final. Așteptam cu nerăbdare să înceapă meciul pentru că emoțiile trec când începe meciul.
Și văzând alți oameni în tribună, știind câți oameni ne urmăresc de acasă, presiunea era foarte mare. Te gândeai să nu greșești, să nu faci ceva care peste an să te macine. Mă bucur că a ieșit așa, incredibil, neașteptat de bine, cum am făcut acel meci. Am câștigat cu 3-0. Meritat, zic eu, am făcut o partidă excepțională. Și am rămas în inima suporterilor, în amintirea lor.
Vorbeam cu familia, înaintea meciului, cu toții prietenii, îmi spuneau să fiu eu, să mă gândesc doar la meci, să nu mă gândesc la alte lucruri care să mă afecteze și cu siguranță voi juca bine și va ieși totul așa cum trebuie”, a relatat olteanul pentru GSP.ro.
43de selecții și 2 goluri are Bancu la echipa națională
Nicușor Bancu despre duelurile cu Romelu Lukaku: „Robot, nu om. Și Drăgușin, și Burcă mi-ai zis la fel”
Bancu a fost printre fotbaliștii ce-au făcut diferența în România - Ucraina (3-0).
„Cel mai dificil adversar? Lukaku îmi vine acum în minte. Până și Drăgușin, și Burcă, au zis că n-au ce să-i facă. Era prea puternic. Dacă încercai să intri-n el, cădeai tot tu! Era ceva excepțional. Parcă nu era om, ci robot. Foarte, foarte puternic.
E o situație grea ca fotbalist să simți că dai tot și și totuși ai în fața ta un om și să nu poți să-l... Încerci să faci totul să-l oprești și nu reușești. Parcă ar fi altceva, n-ar fi om. Este foarte greu. Sunt jucători de acest nivel, la echipe foarte bune și este greu să-i oprești”, a comentat Bancu.
Nicușor a fost integralist în meciurile din grupă, 3-0 cu Ucraina, 0-2 cu Belgia și 1-1 cu Slovacia, lipsind de la partida cu Olanda (0-3) din cauza cumului de cartonașe.
Cea mai mare bucurie a mea în fotbal rămâne primul trofeu cu echipa, Universitatea Craiova, când am câștigat Cupa României. După aceea, bineînțeles, calificarea la Camionatul European cu naționala României
Nicușor Bancu, fundaș Universitatea Craiova
Nicușor Bancu despre ceea ce a trăit și jucat la Euro: „Olanda peste Belgia”
Se putea o performanță mai bună a tricolorilor la competiția din Germania?
„Cred că da. Eu cred că da. Cred că și grupa, deși am câștigat-o cu 4 puncte, puteam să câștigăm și ultimul meci, dacă eram mult mai încrezători în noi.
Dar ținând cont de presiunea pe care o aveam pentru a ne califica, știind că putem să ne calificăm și dacă nu pierdem, probabil nu am mai forțat așa mult victoria cu slovacii. Iar apoi am întâlnit Olanda foarte puternică, niște jucători fantastici.
Mi s-a părut cea mai bună echipă, atât pe faza defensivă, cât și în atac. Chiar peste Belgia. Da, da, da. Din primul moment de vedere a fost peste Belgia.
Cu Belgia am mai avut câteva situații, dar cu Olanda parcă nu am putut să ne apropiem de poartă. Cei din apărare au fost incredibili. O echipă foarte, foarte bună”, a comentat fundașul alb-albaștrilor.
22de meciuri, un gol și 3 assist-uri a strâns Bancu pentru Craiova în această ediție
Nicușor Bancu despre colegii ce-au mai prins turnee finale: „Și ei ziceau că n-au mai trăit așa ceva”
„N-am niciun ritual special înaintea partidelor. Sunt atent la încălzirea pe care trebuie să o fac foarte bine. Muzică nu ascult, doar ceea ce pun colegii în vestiar.
De rugat, mă rog, înainte de meci, bineînțeles. Ceea ce am trăit la Euro a fost ceva excepțional. Nu am mai trăit așa ceva niciodată. Au mai fost câțiva jucători, dar foarte puțini, la Euro 2016, câțiva la U21 în 2019.
Și au încercat să ne explice cum stă treaba. Dar și acum, după ce am terminat turneul final, mi-au zis că ceea ce am trăit noi în Germania a fost cu totul altceva decât ce știau ei. A fost ceva foarte, foarte, foarte frumos. Nu trăiești, cred eu, decât o dată în viață. Eu sper să mai aprind unul la fel, dar este foarte greu. Acum, îți dai seama, îmi doresc să ajungem la Mondialul din 2026”, a continuat olteanul.
Cu ce au rămas tricolorii după experiența de la Euro: „Încredere că putem să câștigăm oricând”
Nicușor Bancu este de părere că tricolorii au avut de câștigat de pe urma experienței la Euro.
„Cu siguranţă am căpătat foarte multă experienţă, încredere în noi, de aceea şi rezultatele din grupa Ligii Națiunilor, după, am câştigat toate meciurile.
Şi dacă nu am avut joc foarte bun în unele meciuri, am câştigat datorită valorii, probabil, sau a liniştii pe care am avut-o. Grupul este foarte unit şi ne dă încredere că putem să câştigăm oricând. Chiar dacă nu de la început, şi pe final putem întoarce rezultatul, oricând”, a mai declarat fotbalistul Craiovei.
La echipa de club am fost susținut de tot orașul, plus de unii oameni din alte orașe, când am cucerit Cupa României. În schimb, la echipa națională toată România a fost alături de noi și ne-a susținut pe tot parcursul turneului și, înainte, în calificări. Sunt două lucruri diferite
Nicușor Bancu, fundaș Universitatea Craiova
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro