FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - OLANDA, MARŢI, ORA 21:00, ÎN DIRECT PE ANTENA 1 ŞI LIVEVIDEO PE GSP.RO

Olanda joacă fotbal de pe vremea lui Creangă! » Cum a evoluat fotbalul batav şi ce legături are cu România

Ciocnirea Niculae-Heitinga de la Euro 2008 nu se va repeta mîine. Batavul e titular şi are ca inamic generaţia Torje +3   FOTO
Ciocnirea Niculae-Heitinga de la Euro 2008 nu se va repeta mîine. Batavul e titular şi are ca inamic generaţia Torje

Articol de GSP - Publicat luni, 15 octombrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 14 octombrie 2012 22:34

Prezentul adversarilor ne dă fiori: o echipă ca Alkmaar cîştigă în trei ani din transferuri cît toată Liga 1! Ne dă însă o fărîmă de speranţă faptul că vin la Bucureşti cu puşti talentaţi, dar fără experienţă internaţională.

După victoria de la Istanbul, febra "naţionalei" a cuprins după multă vreme microbiştii români. Între "îi batem, că nu mai sînt ce-au fost!" şi "cu turcii am avut noroc, Olanda ne calcă în picioare!", dezbaterea pare fără sfîrşit. E drept, cultura fotbalistică a olandezilor e copleşitoare, cresc jucători şi îi vînd pe sume fabuloase pentru Liga 1, dar "sperietorile" Kluivert, Seedorf sau Nistelrooy au apus, iar noul val de "tricolori" vine pe cai mari din Turcia!

La ei se juca fotbal, la noi apăreau "Amintiri din copilărie"
Fotbalul olandez s-a născut, practic, în 1879, cînd un puşti de 14 ani, Pim Mulier, înfiinţează Haarlemse FC, primul club din istoria batavilor. Echipa există şi azi şi activează în eşaloanele inferioare din "Ţara Lalelelor!"

În 1879, pe teritoriul României apăreau primii abonaţi telefonici, 52 de persoane din Timişoara. Tot în acel an, Ion Creangă publica prima ediţie "Amintiri din copilărie"! Primul meci oficial de fotbal în Olanda s-a desfăşurat în 1886, între Haarlemse şi Amsterdam Sport, anul în care s-a lansat Coca-Cola!

12 olandezi activează ca selecţioneri şi tehnicieni în primele ligi din Europa. Doar doi români intră în această categorie: Mircea Lucescu (Şahtior) şi Dan Petrescu (Dinamo Moscova)

Pişti i-a învăţat meserie!
Născut la Timişoara pe 2 octombrie 1920, Ştefan Covaci reprezintă un nume de referinţă în istoria fotbalului olandez, fiind considerat antrenorul care a desăvîrşit filozofia fotbalului total începută de Rinus Michels la Ajaxul anilor '70. Român cu origini maghiare, Covaci a pregătit Ajax Amsterdam între 1971 şi 1973, cucerind o Cupă şi două titluri de campion al Olandei, două Cupe ale Campionilor, o Supercupă a Europei şi o Cupă Intercontinentală!

15 goluri au primit olandezii în ultimele 6 partide disputate în deplasare, în vreme ce România n-a primit gol în 4 din ultimele 6 meciuri jucate acasă

Noi pe val, ei nu mai sînt ce-au fost
Generaţia lui Seedorf, Davids şi Kluivert a apus. La Bucureşti nu vin Robben şi Sneijder. În lotul lui Van Gaal pentru marţi se regăsesc, avînd şanse mari la titularizare, fotbalişti ca Van Rijn (21 ani), Indi (20 ani), Strootman (22), Lens (24 ani), Narsingh (22 ani).

Deşi tineri şi talentaţi, toţi 5 activează în Eredivisie şi nu au experienţă internaţională: împreună, doar 26 de selecţii pentru Olanda! România e un mix de experienţă (Tamaş, Raţ, Goian) şi fotbalişti în mare formă (Torje, Chipciu, Chiricheş) care prinde batavii în reconstrucţie.

3 fotbalişti din lotul Olandei 2012 joacă la granzii Europei: Van Persie (Man U), Emanuelson şi De Jong (Milan). În 2008 erau 7: Sneijder, Robben şi Van Nistelrooy (Real), Van der Sar (Man U), Van Persie (Arsenal), Kuyt (Liverpool), Boulahrouz (Chelsea)

În trei ani, Alkmaar a vîndut cît toată Liga 1!
Eredivisie înseamnă, ca şi Liga 1, 18 cluburi. Doar că loturile echipelor au o valoare reunită de 559 milioane euro, faţă de doar 265 milioane euro, cota tuturor fotbaliştilor din primul nostru eşalon. Exceptînd Ajax şi PSV, un club de cupele europene ca Alkmaar a vîndut în ultimii trei ani jucători de 58 milioane euro, exact cît toate echipele din Liga 1 în aceeaşi perioadă de timp!

Asta spune tot despre felul în care e organizat fotbalul juvenil în Olanda, ţară în care academiile de fotbal sînt esenţiale: din 2009 pînă azi, Olanda U19 a pierdut doar 4 partide din 23 (România a cîştigat doar 5 din 17!), în vreme ce Olanda U21 a fost învinsă doar în 3 meciuri din 19!

6 milioane euro a costat cel mai scump jucător vîndut de Alkmaar în ultimii trei ani (Elm la ŢSKA Moscova). Recordul la Rapid e 1,5 milioane euro (Ioniţă la Koln)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (7)
catzulinho
catzulinho  •  15 Octombrie 2012, 11:14

Acel Lens este o minune de fotbalist, poate deveni un Robben sau un Sneijder fara probleme, nu conteaza ca lipsesc cei 2 mai importanti, Olanda are oricum echipa mai buna. Acceptam statutul asta si maine ii atacam de le sar capacele si cu cei 55 de mii de oameni, altfel, nu merge, ca la turci, nu, acolo trebuia sa aratam ca putem ceva totusi, trebuia sa intram in ei, dai un gol si pauza dupa, nu mai joci nimic, nu prea se cuvine.

flaviulucianr
flaviulucianr  •  15 Octombrie 2012, 11:09

Intradevar filozofia de joc, total, toata lumea se apara, toata lumea ataca, a fost promovata si pusa in aplicare de Rinus Michels si completata si desavarsita de Stefan Covaci, cred ca cel mai mare antrenor roman din istorie, un antrenor care a revolutionat fotbalul mondial cu ideile sale revolutionare, bazate pe un fotbal total....prima echipa care a jucat cu adevarat ofensiv in fotbalul mondial a fost Ajaxul acelor ani castigatoare de 3 ori consecutiv a Cupei Campionilor Europeni...

flaviulucianr
flaviulucianr  •  15 Octombrie 2012, 09:35

antrenorul lui AZ Alkmaar care a vandut atat de mult a fost tot Van Gaal care a castigat titlul cu ei dupa numai 2 sezoane petrecute la echipa si dupa o pauza de vreo 25 de ani de la castigarea ultimului titlu, dupa o suprematie exclusiva a celor 3 mari din Olanda, Ajax, PSV si Feyenoord...asta cred ca spune totul despre valoarea incontestabila a lui Van Gall...poate Reghe invata de la el sau de la nea Imi ;) care aplica acelasi stil in 1986...foarte multi tineri in echipa, joc in viteza, cu devieri, un doi-uri, pase din cel mult 2-3 atingeri, invaluiri in viteza, fotbal spectacol si ofensiv...vorba lui Nea Imi ,,trebuie sa alerge mingea si nu jucatorii, insa acestia trebuie sa aiba viteza&q

Vezi toate comentariile (7)
Comentează