FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U19

Opinie GSP dintr-un alt unghi după drama de la U19: "Ce-ar trebui să facem ca să nu mai plângem mereu"

Articol de - Publicat miercuri, 28 martie 2018 17:00

Când un antrenor de talia lui Dan Petrescu vorbește, te faci mic, asculți și taci. Istoricul lui îi generează credibilitate, indiferent de păcatele pe care le-a colectat în timp. 

Plin de curaj, Petrescu și-a abandonat tot trecutul și a atins gloria sărutând trufaș steagul unei mari rivale. Apoi, s-a luptat cu balaurii lojelor din "Ștefan cel Mare" și i-a făcut campioni pe Epaminonda Nicu, Padurețu si Bilașco. Acum, răzbate eroic în fața milioanelor lui Becali și e la un pas de un nou titlu în Liga 1. Suficiente realizări cât să nu se lase impresionat de câteva "floricele" ale jucătorilor de la U19.

Cu vocea lui moralizatoare, "Bursucul" declara prevestitor înaintea meciului României U19 cu Ucraina că puștii lui Boingiu n-au realizat încă nimic. Si câtă dreptate a avut! "Tricolorii" mici au ratat lamentabil calificarea la EURO, irosind una dintre ultimele șanse de a elibera fotbalul românesc din mlaștina în care s-a afundat centimetru cu centimetru dupa Revoluție. Mlaștină în fața căreia ne ascundem și ne mințim zilnic, bucuroși după victorii neînsemnate ale naționalei sau FCSB-ului. 

Asta n-au înțeles nici jucătorii de la U19 și, probabil, nici cei care, romantici din fire, empatizează până la "sânge" cu lacrimile copiilor de aseară.  Ce rost au floricelele când fotbalul vestic mai are puțin și te deconectează de la aparate? Care-i sensul unui dribling în plus când știi că mai ai foarte puțin de trăit? Ar fi dat bine pe Instagram o poză cu  Olimpiu Moruțan dezbrăcat, savurând victorios golul calificării?

Timpul nu mai are răbdare, "dacă" și "parcă"devin doi termeni tot mai indezirabili, iar ceara de pe lumânarea fotbalului românesc se scurge nonșalant pe mâinile celor care așteaptă în van o mântuire.

Adevărata dramă de după înfrangerea cu Ucraina e că încă o generație tânără a picat testul maturității. Trenul fotbalului modern, al normalității și al performanței, i-a uitat iar în gară pe pasagerii noștri, plecați dupa acadele si dulcegării la chioșcul din colț.

Tendința firească e să-i ridicăm pe acești copii din noroiul în care și-au lăsat speranțele pe "Ilie Oană". Dar cineva trebuie să-și asume și rolul de a le injecta acestora mentalitatea corectă, bunul simț și atitudinea adecvată pentru performanță. Altfel vom plânge mereu.

"Încă de la începutul carierei nepotului meu, am încercat să-i clădesc un caracter puternic și hotărât, care să-l ajute să înfrunte dificultățile din tenis, dar și din viață, în general. Am făcut asta pentru că întotdeauna am fost de părere că cele două, tenisul și viața, au lucruri în comun.

În tot acest timp, am fost mai degrabă pisălog decât împăciutor și mai pretențios decât am fost măgulitor, arătându-mi mai des nemulțumirea", e o parte din scrisoarea cu care Toni Nadal, omul care l-a transformat pe nepotul său dintr-un necunoscut într-una dintre cele mai mari legende din toate timpurile, și-a luat rămas bun de la antrenorat la finalul anului trecut.

Un decalog care nu ar trebui să lipsească din repertoriul antrenorilor de juniori din România și un mesaj pe care tinerii care se apucă de fotbal ar fi indicat să-l citească cu atenție pentru a-și reconfigura viziunea despre succes, sacrificii și faimă.

Vezi aici o opinie dintr-un alt unghi de abordare despre eșecul naționalei U19: "Nu ucideți jucătorii naționalei despre care acum 7 zile nu știați că există!"

Citește și:
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Nationala
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Diverse
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
Campionate
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (8)
1688824927868780
Gelal Alievici  •  28 Martie 2018, 18:59

Presa este si ea in mare parte vinovata de dezastrul din fotbalul romanesc. Sa-l compari pe un fotbalist de la noi dupa un dribling sau un gol mai deosebit, realizat poate din intamplare intr-un meci cu echipa "vai mama ei" cu super fotbalisti de afara, chiar sa crezi ca fotbalisti romani pot pleca din acmpionatul nostru pe zeci de milioane de euro, nu dovedeste altceva decat faptul ca, ori ziaristii habar nu au, ori sunt "intelesi" cu "oamenii din fotbal" sa le zgabdare orgoliul ca vezi Doamne au super jucatori.

1171131839584420
Bobaru Ionel  •  28 Martie 2018, 21:41

Messi la Barcelona are momente cand nu stii daca e in teren.Nimeni nu-l scoate ,chiar daca nu marcheaza.il .tii dracului pe aia in terenul lor...

1171131839584420
Bobaru Ionel  •  28 Martie 2018, 21:38

Matan a fost cheia.Nu i-a iesit mare lucru pentru ca a fost extrem de bine inchis.Era 0-0 si nici macar o ocazie pentru Ucraina.Il schimbi pe Matan ca un idiot,lasi 3 adversari liberi sa atace ca nu mai aveau obiectu' muncii,vine si gogomania cu scosu' tricoului si cam asta a fost.Copii sunt cum sunt dar antrenorul e zero barat ,habar nu are ce are de facut pe acolo.Nu te lupti cu ei,ca asta a vrut cu schimbarile facute sa apere un amarat de 0-0,ii tii acolo in terenul lor ca le tremurau chilotii cand avea Matan mingea.Si mai scoti si varfu' super harnic ii tineau acolo in terenul lor....Copii nu au nici o vina.Daca esti antrenat de un ***....

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează