FOTBAL  »  NATIONALA  »  GSP E ÎN GERMANIA

REPORTAJ GSP Preotul de la Parohia Ortodoxă din Würzburg îl așteaptă pe Edward Iordănescu la slujbă, înainte de Euro: „Să plecăm genunchii împreună în biserică pentru succesul lor. Avem inima larg deschisă”

Articol de , - Publicat sambata, 20 aprilie 2024 09:52 / Actualizat sambata, 20 aprilie 2024 10:01

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg a fost înființată acum mai bine de 25 de ani. Sute de români din orașul bavarez, dar și din localitățile apropiate participă săptămână de săptămână la slujbele din această biserică. Gazeta Sporturilor l-a vizitat pe Părintele Ghelasie Păcurar, cel care speră să-i cunoască pe „tricolori” la Euro 2024.

Printre zeci de obiective turistice ce nu trebuie ratate de românii care vor merge să susțină România la Campionatul European din vara acestui an, în localitatea Würzburg, cea care va deveni casa jucătorilor pentru cel puțin trei săptămâni, există și unul de suflet: o biserică ortodoxă.

GSP a vizitat centrul de comandă al naționalei României la Euro » Orășelul cu 10 universități, 1.500 de români, pârjolit de Aliați în al Doilea Război Mondial
GSP E ÎN GERMANIA
GSP a vizitat centrul de comandă al naționalei României la Euro » Orășelul cu 10 universități, 1.500 de români, pârjolit de Aliați în al Doilea Război Mondial

Până de curând, lăcașul de cult era unul catolic și se afla sub ocrotirea Sf. Barbara (Sf. Varvara). Dar la insistențele Părintelui Paroh Ghelasie Păcurar, lăcașul a fost primit în concesiune de către comunitatea românească ortodoxă.

Cum echipa națională a României se va caza pe durata Campionatului European de fotbal în Würzburg, Gazeta Sporturilor l-a vizitat pe Părintele Ghelasie.

Și a și asistat la slujba de duminică oficiată de acesta. În prezența a peste o sută de credincioși din oraș, dar și din alte localități. Toți români! Iar slujbele se țin exclusiv în limba română.

„Doamne ajută și bine ați venit! Suntem într-o biserică pe care am primit-o anul acesta pentru comunitatea ortodoxă de români din Würzburg. Și suntem foarte fericiți că am reușit acest lucru pentru românii de aici. Care, ca peste tot în diaspora, sunt harnici, muncitori, serioși, cuminți. Sunt oameni care fac cinste României”, spune Părintele.

5 euroeste suma minimă pe care enoriașii o dau bisericii pentru un pomelnic. Suma poate ajunge până la 20 de euro, în funcție de fiecare credincios. Iar banii sunt folosiți exclusiv pentru cheltuielile lăcașului de cult

Părintele Ghelasie a plecat de 17 ani din România

La început, Părintele Ghelasie și credincioșii români din Würzburg au fost găzduiți mai bine de un deceniu de Biserica Romano-Catolică în capela de rit bizantin Catholica Unio, lăcaș de cult catolic unde se oficiau slujbe ortodoxe.

Dar cu sprijinul Părintelui Jürgen Vorndran, decanul Catedralei romano-catolice a orașului, parohia a primit în folosință exclusivă biserica Sfânta Barbara.

Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
+31 FOTO

Iar de parohia ortodoxă română din Würzburg se ocupă acum Părintele Protosinghel Ghelasie Păcurar.

Eu m-am născut în Târgu Mureș și am plecat din România în 2007. Am venit în Germania la inițiativa Înaltpreasfințitului Mitropolit Serafim al Germaniei. Am venit pentru două comunități de români, din Würzburg și din Aschaffenburg”, recunoaște acesta.

„Nu este grea despărțirea de România, ci este grea despărțirea de cei dragi de acasă”

„A fost o foarte mare provocare venind de la Catedrala de la Alba Iulia. Un oraș foarte, foarte frumos. Am înțeles că este nevoie de mine aici și am răspuns chemării. Și iată-ne că sunt aici de 17 ani”, explică pr. Ghelasie.

Care vorbește cu glasul tremurând despre țară și despre prietenii pe care i-a lăsat acasă.

Nu este grea despărțirea de România, ci este grea despărțirea de cei dragi de acasă. De familie, de părinți, de prieteni, uneori chiar și de locuri. Nu poate fi înlocuită România cu Germania. România este țara noastră”, spune acesta.

„Jucătorii să creadă în harul pe care Dumnezeu l-a pus în ei!”

Iar cum Würzburg va deveni în vara acestui an „capitala” României odată cu venirea echipei naționale în Germania, Părintele Ghelasie abia așteaptă să-i întâlnească pe jucători, dar și pe selecționerul Edward Iordănescu, cunoscut pentru religiozitatea sa.

Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
+31 FOTO

„Avem inima larg deschisă și îi așteptăm aici. O să fim și cu sufletul alături de echipa națională. O să-i sprijinim prin rugăciune și cu toată dragostea și prietenia îi așteptăm la biserică. Sper ca domnul Edi Iordănescu să vină spre noi sau vom face noi pasul spre dânsul. M-aș bucura să vină să plecăm genunchii împreună în biserică pentru succesul lor”, a mai spus Părintele.

Trebuie să fiu foarte sincer mai ales că sunt în biserică. Iubesc fotbalul, în sensul că vibrează sufletul în mine pentru echipa națională, dar nu sunt un microbist. Sper să fiu și eu pe stadion alături de echipa națională

Ghelasie Păcurar, paroh „Sfântul Apostol Andrei”

Cum unii dintre jucători au superstiții înaintea meciurilor, intră cu dreptul pe gazon, se închină sau nu schimbă ghetele după un meci bun, părintele Ghelasie le dă un alt sfat important lui Stanciu și Drăgușin & Co.

Să creadă în Dumnezeu și să creadă în harul pe care Dumnezeu l-a pus în ei. Să dea tot ce e mai bun că Dumnezeu își va face treaba prin ei. Vă garantez! Doamne ajută să fie bine și România să fie mândră de acești băieți minunați!”, a declarat pr. Ghelasie.

A primit cea mai înaltă distincție de la Arhiepiscopia Tomisului

Cel care este implicat activ în ajutorarea semenilor aflați în nevoie. Iar împreună cu credincioșii care-i calcă pragul bisericii săptămână de săptămână au ajutat peste o sută de persoane.

Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
Biserica ortodoxă din Würzburg (Germania)
+31 FOTO

Ca mulțumire pentru ajutorul acordat comunității, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Teodosie, i-a oferit preotului român cea mai înaltă distincție a Eparhiei, „Crucea Sfântului Andrei”, anul trecut.

„E un simbol și o recunoaștere, dar mai presus de toate, lanțul de care atârnă această cruce simbolizează dragostea”, au spus reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului în momentul decernării distincției.

Teodosie, slujbă specială la Würzburg

Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a deplasat special din România în Germania pentru o slujbă la parohia ortodoxă română „Sfântul Apostol Andrei” din oraşul bavarez Würzburg.

Preotul de la Parohia Ortodoxă din Würzburg îl așteaptă pe Edward Iordănescu la slujbă, înainte de Euro: „Să plecăm genunchii împreună în biserică pentru succesul lor. Avem inima larg deschisă”
FOTO basilica.ro / Vali Vădănoiu

În mijlocul unui sobor de 14 preoți şi în prezenţa mai multor sute de credincioşi ortodocşi veniţi din toate orașele apropiate de Würzburg, Înaltpreasfinţia Sa a slujit Taina Sfântului Maslu şi a rostit Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, dar și alte rugăciuni.

De la evenimentul special nu au lipsit membrii Coralei „Armonia” din Constanţa, care au susținut un concert la finalul slujbei.

„Dragostea este începutul mântuirii noastre şi finalul ei. Dar la dragostea cea din final ne duce răbdarea” a fost mesajul transmis de ÎPS Teodosie.

Edi Iordănescu: „Sută la sută cred în ajutorul divin!”

Actualul selecționer al echipei naționale, Edward Iordănescu, a dezvăluit că este un om religios și s-a arătat intrigat de tratamentul pe care l-a suportat tatăl său în vremea când era selecționer pentru că credea în Dumnezeu.

Preotul de la Parohia Ortodoxă din Würzburg îl așteaptă pe Edward Iordănescu la slujbă, înainte de Euro: „Să plecăm genunchii împreună în biserică pentru succesul lor. Avem inima larg deschisă”
FOTO Raed Krishan

„Sută la sută cred în ajutorul divin! Și-mi asum tot ce spun, chiar dacă mai vine un val de critici. Pentru mine, Dumnezeu rămâne Dumnezeu! În momentele importante pentru familia mea și pentru mine, I-am simțit prezența.

Eu cred că, mai devreme sau mai târziu, oamenii care încearcă să fie corecți, să fie drepți, să facă lucrurile într-un mod creștinesc au o șansă în plus, iar Dumnezeu îi vede. Mă rog înainte de fiecare meci. E un lucru intim, privat, să mă rog înainte să mă duc la meci. Mă rog în fiecare dimineață și mă rog în fiecare seară”, declarat Edi într-un interviu în Fanatik.

Vă aduceți aminte momentele și experiențele prin care a trecut tatăl meu din cauza credinței? Au fost normale? De ce amesteci profesia cu credința unui om sau valorile unui om? Câți antrenori moderni, dar și tineri nu își fac cruce înainte de meci? Și-atunci... Ieșea din tipar cu ceva? Cu ce greșise? Pregătea meciul mai puțin dacă-și făcea cruce sau spunea o rugăciune în gând?

Edward Iordănescu, antrenorul echipei naționale

Anghel Iordănescu: „La începutul meciului sărutam iconițele”

E de notorietate faptul că Anghel Iordănescu a fost unul dintre cei mai credincioși antrenori pe care i-a avut echipa națională a României.

Nu era meci al primei reprezentative fără ca „Generalul” să nu fie surprins de fotoreporteri sau de cameramani atunci când își săruta iconițele ce-l însoțeau pretutindeni.

Niciodată nu începea meciul fără să sărut o iconiță, o cruciuliță, pe care o aveam mereu cu mine. Am înțeles, pe undeva, că o parte a presei s-a supărat, i-a deranjat. Este adevărat că la începutul meciului sărutam iconițele. În timpul meciului, dacă reușeam să dăm gol, sărutam iconița, dar și la final”, dezvăluia Iordănescu la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

„Pentru mine nu era ceva exagerat. Așa simțeam eu! E credința mea. E dreptul meu. Și fiecare om are credința lui și cred că e normal să-l înțelegem și să-l respectăm. Credința joacă un rol important pentru noi, cei care credem cu adevărat!”, a mai declarat fostul selecționer.

VIDEO. Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei" din Würzburg

Citește și alte reportaje GSP din Würzburg

Pentagon la Euro 2024! » GSP a intrat în fortăreața din Würzburg a echipei naționale și a aflat toate cerințele lui Edward Iordănescu: „«Ascundeți» clădirea!”
GSP E ÎN GERMANIA
Pentagon la Euro 2024! » GSP a intrat în fortăreața din Würzburg a echipei naționale și a aflat toate cerințele lui Edward Iordănescu: „«Ascundeți» clădirea!”
Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion
GSP E ÎN GERMANIA
Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (31)
mishu_74
mishu_74  •  07 Mai 2024, 17:07
Postat de Luceafaru_Huilei pe 20 Aprilie 2024, 10:05

Cât primitivism și ce mentalitate retrogradă au preoții! Dumnezeu nu te umilește, Dumnezeu nu vrea avuții! BOR este un râs de nedescris!

cum ai putea altfel sa conduci o turma de oi? doar tinandu-le in nestiinta si intuneric... imi amintesc ca citisem pe undeva acu ceva timp, ca Spania, doar intr-un an a tradus mai multe carti decat toate statele arabe in vreo 3 decenii. asta vorbeste de la sine despre nivelul de cultura al "credinciosilor", de oriunde or proveni ei. ;)

VardyParty
VardyParty  •  23 Aprilie 2024, 22:27
Postat de dobrin pe 23 Aprilie 2024, 18:50

Am citit ceva din "Purpose-driven life", de "purpose-driven church" nici macar nu stiam ca exista.

Pentru omul driven sā exceleze în vânzāri mi se pare excepționalā.

dobrin
dobrin  •  23 Aprilie 2024, 18:50
Postat de VardyParty pe 23 Aprilie 2024, 01:04

Absolut Nea Gicule! Am carte aici pe masa: The Purpose Driven Church - grow without compromising your message and mission, de Rick Warren. Parere personala: when a dirty job needs to be done, always get a Mormon.

Am citit ceva din "Purpose-driven life", de "purpose-driven church" nici macar nu stiam ca exista.

Vezi toate comentariile (31)
Comentează