FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - KOSOVO

Kosovarii au văzut reacția lui Mircea Lucescu pentru GSP și s-au luat de români: „Rușinos”

Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Articol de - Publicat joi, 21 noiembrie 2024 11:42 / Actualizat joi, 21 noiembrie 2024 12:46

Publicația kosovară Telegrafi a preluat reacția exclusivă a lui Mircea Lucescu pentru GSP după verdictul UEFA în cazul meciului România - Kosovo, oferită în exclusivitate pentru GSP.ro, și a comentat-o acid: „Lucescu râde și îi apără pe rasiștii fani români”.

Miercuri, UEFA a anunțat deciziile luate în privința meciului de Liga Națiunilor dintre România și Kosovo. Acesta a fost abandonat în prelungirile reprizei secunde, după ce kosovarii au ieșit pe teren, reclamând scandările din tribune, un grup de suporteri români strigând „Serbia, Serbia”.

României i-a fost acordată victoria la „masa verde”, 3-0, având în vedere că partida nu fusese jucată în totalitate și concluzia că oaspeții n-au avut un motiv concret pentru a ieși de pe teren. În schimb, Federația Română de Fotbal a fost lovită cu 7 amenzi diferite, care însumează 128.000 de euro, și suspendarea terenului propriu la următorul meci acasă în Liga Națiunilor.

Selecționerul României, Mircea Lucescu, a oferit o primă reacție pentru GSP.ro: „3-0? România? E-n regulă! E normal. Au rămas și cu rușinea (kosovarii). Alegerea lor. Au încercat...”. Când a fost întrebat despre amenzi, „Il Luce” a început să râdă: „Noi, amendă? Atât de mare? Pentru ce?! Asta e culmea!”.

Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Liga Națiunilor
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Presa kosovară, după reacția lui Mircea Lucescu la decizia UEFA: „Râde și îi apără pe rasiștii fani români”

Presa kosovară a preluat declarațiile selecționerului român și le-a comentat acid. Publicația Telegrafi, editată în limba albaneză, a titrat: „Lucescu râde și îi apără pe rasiștii fani români când află de amenda primită de România”.

Ei au adăugat că „Mircea Lucescu, care a avut o carieră mare ca antrenor, a apărat comportamentul și scandările rușinoase ale suporterilor gazdelor”.

Totodată, kosovarii au denaturat realitatea, notând că „FRF va trebui să plătească o amendă de 128.000 de euro pentru comportamentul rasist și discriminatoriu al suporterilor”, când, în fapt, suma totală este defalcată astfel:

  • 50.000 de euro, plus un meci cu porțile închise în Liga Națiunilor, pentru comportamentul rasist sau discriminatoriu al suporterilor.
  • 30.000 de euro pentru transmiterea de mesaje politice provocatoare nepotrivite pentru un eveniment sportiv.
  • 9.000 de euro pentru aruncarea cu obiecte.
  • 4.500 de euro pentru aprinderea artificiilor.
  • 8.000 de euro pentru utilizarea laserului
  • 12.500 de euro pentru provocarea unei tulburări în timpul imnurilor naționale.
  • 14.000 de euro pentru blocarea căilor publice.

Exceptând înfrângerea la „masa verde”, kosovarii au fost sancționați doar cu o amendă de 6.000 de euro, pentru „conduita necorespunzătoare a echipei”. Practic, FRF a fost sancționată mai dur exclusiv pentru folosirea laserelor de către unii suporteri.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
o_bic
o_bic  •  22 Noiembrie 2024, 08:39

Nație de *** ce sunteți,lăsați-l in pace pe Gheorghe Lucescu,panaramelor ce sunteți!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

paiazze
paiazze  •  21 Noiembrie 2024, 15:47

Eu cred ca astia ii tot dau cu rasism fara sa inteleaga sensul cuvantului pentru ca doar asta stiu si asa ii trateaza pe altii. Am descoperit unde e buricul lumii, in Kosovo. N-am nicio treaba cu sarbii, stiu prea bine de ce sunt in stare unii dintre ei si cum ne privesc pe noi, romanii, de parca ar fi stapanii balcanilor, insa kosovarii astia par sa fie la un alt nivel de tampenie si aroganta.

Cenzurat
Cenzurat  •  21 Noiembrie 2024, 13:01

Kosovarii se victimizează și vorbesc despre rasism când nu știu ce înseamnă rasismul, dar speră că opinia publică sa asculte de ei și să nu stea sa gândească. Guvernul României ar trebui sa ceară explicații de la ambasada Serbiei pentru obrăznicia asta

Vezi toate comentariile (5)
Comentează