Articol de Ionuţ Iordache, Romeo Ene, Carmen Dumitru - Publicat sambata, 16 noiembrie 2024 00:07 / Actualizat sambata, 16 noiembrie 2024 00:39
Stupoare în România - Kosovo! Fotbaliștii oaspeților au părăsit terenul în prelungirile partidei și au forțat câștigarea meciului la „masa verde”. Presa din Kosovo a reacționat în urma acestor evenimente petrecute pe Arena Națională. Lumbardh Dellova, fundașul de la CSKA Sofia, a fost surprins de reporterul GSP în timp ce imita în direcția fanilor români vulturul cu două capete, de pe steagul Albaniei.
Meciul, care se anunța extrem de încins din cauza relațiilor foarte reci dintre cele două state, în contextul în care România nu recunoaște Kosovo, părea să se încheie fără incidente.
Nu a fost însă așa. Situația a scăpat de sub control în minutele de final, la capătul unei partide în care ultrașii români s-au abținut de la provocări.
GALERIE FOTO. Gestul scandalos surprins de reporterii GSP la România - Kosovo
Amir Rrahmani, căpitanul celor din Kosovo, și-a chemat colegii la vestiare în prelungiri. Ar fi fost deranjat că din peluză, răzleț, s-a auzit scandarea „Serbia, Serbia!”.
Kosovarii s-au considerat victime, dar în drumul spre marginea terenului au provocat. Reporterii GSP l-au surprins pe Lumbardh Dellova în timp ce imita vulturul cu două capete, care e pe steagul Albaniei.
Gestul care implică traversarea mâinilor este un simbol politic relevant pentru etnicii din Albania care trăiesc în Albania, Republica Macedonia, Kosovo și alte locuri. Simbolul este realizat sau folosit de către oameni pentru a ilustra imaginea unui vultur cu două capete imprimat pe steagul Albaniei. În contextul fotbalului, acest gest este folosit de jucătorii din Albania pentru a sărbători un gol sau un joc câștigat. Cu toate acestea, gestul a devenit popular printre cetățenii albanezi care joacă pentru echipe diferite
- Explicație dată de site-ul ripleybelives.com
Presa din Kosovo, despre incidentele de la meciul cu România
Jurnaliștii din Kosovo au reacționat, în urma incidentelor de la meciul cu România: „Tensiuni la finalul partidei de la București. Căpitanul Rrahmani l-a luat de gât pe fotbalistul român Denis Alibec. Ulterior, toți fotbaliștii au fost implicați într-un conflict.
În tribune au fost cântece anti-Kosovo, iar jucătorii noștri au cerut ca meciul să fie oprit. Ulterior, fotbaliștii kosovari au părăsit terenul. Din tribune s-au auzit scandări «anti-Kosovo», precum și «Serbia, Serbia», iar jucătorii au mers direct la vestiare”, au scris cei de la Koha.
Clasamentul LIVE din grupa României
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!