Articol de GSP - Publicat sambata, 25 iunie 2022 21:00 / Actualizat sambata, 25 iunie 2022 21:30
Rareș Ilie, 19 ani, extrema stângă de la Rapid, e dezamăgit după Euro U19.
- România U19 a pierdut vineri și al treilea meci din grupă, 0-1 cu Slovacia, după înfrângerile cu Italia și Franța, ambele cu 1-2. Echipa lui Adrian Văsâi a terminat ultima în grupă, cu zero puncte.
- Rareș Ilie, titular în toate partidele, e considerat unul dintre liderii generației.
- România avea nevoie de o remiză cu Slovacia pentru a disputa barajul pentru CM U20, însă a primit gol în minutul 90+5.
Rareș Ilie: „Voiam să trag naționala după mine”
„Sunt foarte dezamăgit, lumea avea așteptări de la mine, am dezamăgit din nou, din păcate, dar acum sunt cu gândul la Rapid. Cred că a fost vorba despre o automulțumire aseară, voiam egalul. Când se întâmplă asta, fotbalul te pedepsește. Nu meritam să trecem mai departe. Am fost prea relaxați.
Presiune am pus pe mine, pentru că voiam să trag echipa după mine. Am ajuns la Rapid acum, n-avem timp să fim supărați. N-am tratat cum trebuie meciurile, iar șansa unui astfel de turneu nu vine mereu. E vorba de mentalitate, sigur, pentru că se întâmplă asta de atâția ani. Toată lumea e vinovată!”, a declarat Ilie, prezent la sărbătoarea Rapidului - 99 de ani de la înființarea clubului.
Basarab Panduru îl atenționează pe Rareș Ilie
Basarab Panduru (51 de ani), fostul internațional român, avea așteptări mai mari de la Rareș Ilie la Euro U19.
„Aşteptam mult să-l văd la acest campionat pe Rareş Ilie, toată lumea vorbeşte frumos de el. Voiam să-l văd ce face aici, pentru că se vorbea despre el şi la naţionala mare. De la meciul cu Franţa nu aveam nicio aşteptare, e diferenţă mare între noi şi ei, dar n-ai reuşit să treci de niciun jucător.
Cum ajungi la U21, nu mai zic de naţionala mare, dacă nu treci de nimeni la U19? Rareş Ilie n-a jucat în primul meci, a intrat în al doilea, i-ai dat 90 de minute să-l pregăteşti, cu Franţa, unde nu aveai aşteptări, dar azi mă aşteptam să facă ceva.
Rareş Ilie aş putea crede că e obosit. El a jucat mult pentru Rapid, are 38 de meciuri.
Mi se pare că e un talent şi trebuie să muncească, precum toţi. Noi avem prostul obicei de a-i cocoloși, dar trebuie să-i punem să muncească de 10 ori mai mult”, a declarat Basarab Panduru la Orange Sport.
Clasamentul în grupa A de la Euro 2022
Echipă | Golaveraj | Puncte |
1. Franța U19 | 11:2 | 9 |
2. Italia U19 | 4:5 | 6 |
3. Slovacia U19 | 1:6 | 3 |
4. România U19 | 2:5 | 0 |
Vezi și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”