Articol de Remus Dinu - Publicat vineri, 16 iunie 2023 22:54 / Actualizat sambata, 17 iunie 2023 10:02
Informații despre veniturile anuale ale lui Răzvan Burleanu au devenit publice chiar în ziua meciului Kosovo - România, partidă pe care președintele FRF o urmărește de la Priștina, alături de delegația „tricoloră”. Conform declarației sale de avere, primul om din Federeție are venituri impresionante.
Obligat de o lege recent intrată în vigoare să-și depună Declarația anuală de avere, respectiv Declarația anuală de interese, președintele Federației și-a pus pe tapet sumele deloc neglijabile pe care le încasează. Atât din postura de președinte al Federației Române de Fotbal, cât și pentru funcțiile pe care le ocupă la UEFA, respectiv FIFA. Burleanu face parte din Comitetul Executiv al UEFA, dar și din FIFA Council.
Conform legii nr.372, care a completat legea 176 din 2010, președintele FRF, la fel ca-n cazul tuturor președinților de federații sportive, se numără acum printre persoanele obligate să-și dezvăluie veniturile. Burleanu a trebuit să se supună și, pe 14 iunie, cu o zi înaintea termenului, și-a depus declarațiile, notează We Love Sport.
Concluziile sunt mai mult decât surprinzătoare.
Ce venituri are președintele FRF Răzvan Burleanu
Așadar, Burleanu primește pentru funcția de președinte de la Casa Fotbalului nu mai puțin de 30.000 de lei pe lună, adică 6.000 de euro. Asta nu-i tot!
Veniturile acestuia de la FIFA și UEFA sunt, însă, mult mai rotunde. 30.000 de euro e suma pe care Burleanu a primit-o în ultimul an de la UEFA, în timp ce FIFA a virat în conturile românului, doar în ultimul an, aproape un sfert de milion de dolari (248.830 de dolari). Burleanu contabilizează, în total, venituri de 330.000 de euro în ultimul an. Se apropie de salariul lui Florinel Coman, care câștigă anual 360.000 de euro la FCSB, cel mai bine plătit jucător din Liga 1.
Răzvan Burleanu are venituri de 420.000 de euro în bănci, 320.000 de euro venituri anuale, două terenuri intravilane
Burleanu a scris în Declarația de avere că are venituri de 420.000 de euro în bănci, 320.000 de euro venituri anuale, două terenuri intravilane, ambele începând din 2019, dar și un apartament de 116 metri pătrați în Voluntari, achiziționat în 2016.
În luna aprilie a acestui an, Răzvan Burleanu a fost singurul candidat la funcția de președinte și a câștigat al treilea mandat în fruntea fotbalului românesc. Ales prima dată în 214, după ce Gică Popescu a fost trimis la închisoare cu o zi înainte de alegeri, Răzvan Burleanu va continua la șefia FRF până în 2026